Seriale by Anca

1. Grey’s Anatomy (serialul meu de suflet, cu multa medicina si vieti in formare);

2. Games of Thrones (am fost mai mult decat disperata, sa vad daca ce mi-am imaginat, atunci cand am citit cartile, are legatura cu “realitatea”, gandita de un scenarist);

3. Suits (ceva cu stil, rafinat…aveam nevoie de niste avocati asa sexi si simpatici, iar replicile si costumele actorilor sunt misto rau);

4. Sherlock (ei, aici e altceva, e despre atentia la detalii si interpretul principal, cat si partenerul lui, sunt actori profesionisti si fac din acest serial, un amalgam de “jocuri mentale”;

5. True Blood (zona rurala din America si vampirii sai, misto);

6. Dominion (ingeri si oameni in razboi pentru suprematia teritoriului si nu numai);

7.  Under the Dome (cum ar fi ca zona unde locuiti sa fie ingradita ca intr-un dom si in interiorul lui sa se formeze diverse forme de conducere, lupte, comploturi???);

8. Modern Family (un serial de comedie, pentru familie mistooooo);

9. Revolution (lumea fara curent electric, doar imaginati-va);

10. Lost (naufragiati pe o insula, care de fapt nu este ceea ce pare);

11. Heroes (oameni cu extra puteri, incercand sa se ascunda de oamenii normali);

12. Lie to me (limbajul trupului  interpretat in diverse cazuri de un actor bun rau);

13. The Vampire Diaries (Elena, Stefan si Damon, vampiri intr-un oras cu multa magie si de aici 0 mie de situatii);

14. Warehouse (o agentie ascunsa de colectare a artefactelor cu puteri supernaturale si doi agenti simpatici);

15. Fringe (lumi paralele, destine paralele, o noua perceptie);

16. Terra Nova (colonizarea unei noi planete);

17. Beauty and the Beast (experimente esuate care au dus la crearea de bestii, dar bestii care traiesc povesti de dragoste);

18. The Following (wow, aici imi place tema si actorul principal Kevin Bacon);

19. Sanctuary (agenti cu indeletniciri iesite din comun);

20 Arrow (naufragiat pe o insula, intors in orasul natal, dar schimbat complet, acum are sageata);

21. Haven (o gagica care dispare si reapare, la un interval de ani, numai ca sa salveze persoane care au  probleme supranaturale);

22. Supernatural (frati in cautare de supernatural);

23. Touch (in mod deosebit, un copil si tatal lui, stiinta cifrelor, nimic nu este intamplator, tesem detine);

24. Spartacus (mult sange, violenta, sex…);

25. Flash Forwoard (amintiri din viitor).

Nu cred ca am uitat nimic. Ordinea este pur aleatorie si ar mai fi seriale recomandate, pe care mi-as dori sa le urmaresc. Numai ca acum am si doua fetite si atentia mea trebuie distribuita.

Am incercat o mini descriere, deci superficiala….pentru aprofundare, rog vizionarea cat mai rapida:)

Cine are si alte seriale de recomandat, sunt total open:)

Motivatia intrece imaginatia………..

10333236_859988114030628_6946852084647675175_oDa, cred ca daca nu as avea motive sa ma trezesc in fiecare dimineata, as fi sleita de puteri si “rapciugoasa” pentru totdeauna!

Motivele mele sunt numeroase, asa ca nu va plictisesc mult, ci va spun ca este intradevar nevoie de “bici” mental pentru a razbate prin intortocheatele carari ale vietii.

Sotul meu a inventant pentru mine, motto-ul motivatiei si ori de cate ori simt ca nu mai pot, imi spun cu voce tare:

“Trage de tine Anca”!

Si cad cateodata in abis si in vartejul format parca numai pentru mine, nu gasesc nici macar un punct de care sa ma prind si cad, cad, cad.

Abisul meu este un cosmar, este locul din care nu mai scap de ceva timp si nu stiu cum de rezist! Sa-i dam si nume: LIPSA SOMNULUI ODIHNITOR!

Ziua incepe pentru mine la ora 23:00, deci atunci cand ar trebui sa fiu deja in vis si toate treburile pe care nu le-am rezolvat, incep sa imi umple capul. Gatit, curatenie prin casa (recunosc ca am ceva probleme cu mansarda si nu pot adormi daca las vase in chiuveta sau daca am haine imprastiate prin casa). Pur si simplu nu pot adormi cand stiu ca am haos in casa…..de ce oare nu fac cumva sa nu imi pese si sa adorm!?

Vai, dar si chiuveta e murdara si dusul, si uite ca trebuie sa pun si la spalat masina si oglinda asta arata atat de urat!!!

Acum ca e oglinda curata, ma vad si pe mine care as necesita un dus! Verific daca fetele dorm bustean,  imi tin respiratia si  injur de zor usa asta care scartaie, offff!

Stai sa ma cremuiesc, imi verific dintii la care tin mai mult decat la tot corpul, las totul in ordine si “trag de mine” sa ajung in pat si implor Universul sa nu se trezeasca cea mica!

Cand imi pun capul pe perna, simt ca mi se scurge toata seva si o liniste adanca ma cuprinde….adorm!!!

Brusc, sunt in dormitor cu copilul cel mic in brate, ma vad ca o schimb de bluza, ii dau ceai si…..

Ma trezesc cumva in patul din dormitor cu fetita langa mine, doarme…..privesc si nu stiu daca e realitate sau vis…

Acum sunt in sufragerie si ma vad cum ma urc pe fotoliu (ca avem pat suprapus) sa ajung la fata cea mare….e traspirata, o schimb si ii dau apa….

Sunt din nou in dormitor cu fetita cea mica in brate care urla si eu nu pot face nimic sa o opresc. Ies din camera si merg la bucatarie cu ea….ii arat jaluzelele, frigiderul…ceva care sa faca un pic de zgomot…ceva care  sa ma ajute sa o opresc din plans……

Se opreste si eu ma aud cantand: O barca pe valuri….si mai apoi….Tu ma vezi, mai frumoasa decat stiu eu……….

Cumva reusesc sa o pun in patut si ajung de asta data constienta in patul meu, trag patura pe mine si verific alarma de la ceas. Ora 5:47…..mai e un pic pana la 7:05 cand ar trebuie sa sune si ma las sa cad pe perna cu ochii la noua zi!

La ora 7:05…..sunt epuizata: ochii au cearcane pe care mi le ascund cu un corector, parul e ravasit, chipul meu imi spune in oglinda ca inca nu e pregatit de o noua zi, capul imi “bazaie” si ma nelinisteste starea in care ma aflu. Si, zic: Anca, trage de tine!

Cumva reusesc sa ma organizez si sa ies din casa….la gradi imi dau seama ca am uitat ghiozdanelul cu echipamentul de inot al fetel celei mari si fac cale intoarsa. Pe cat posibil, incerc sa raman calma si tot drumul simt miros in nari de cafea, cafea “tare”!

Sunt in autobuz si mintea mea zboara, pur si simplu nu vreau sa ma gandesc la nimic, vreau doar sa privesc ploaia si sa ma linistesc, sa ma automotivez la nesfarsit si sa incep ziua in regula la “toate cele”!

Motivatia unei noi zile, vine de peste tot, iar uneori de pe pancardele astea, vazute la tot pasul.

Cu ochii mintii, citesc urmatoarea fraza:

“Viitorul, apartine celor care si-l imagineaza”!

Si incep sa imi imaginez, cum ar fi sa DORM!!!!!

O amintire trista!!!!

Nu stiu, dar cateodata sunt pur si simplu trista! Da, eu care nu cedez niciodata, sunt trista!

Sunt trista si parca de la un simplu motiv, tristetea mea se propaga si ajunge sa atinga un punct in care nu imi mai pot desena pe chip, zambetul meu. Sunt absolut convinsa ca am dreptul sa fiu trista si aleg sa imi traiesc tristetea sau nemultumirea asa cum consider.

Si ce daca scriu, si ce daca am sentimente si imi doresc sa le astern aici, chiar nu traiesc conditionata de ceea ce cred oamenii din jurul meu!

Eu sunt Anca si fiecare bucatica din mine, simte cum vrea si cat vrea. Nu imi confectionez motive de suparare sau de tristete, pur si simplu, limita mea uneori nu face fata la avalansa de emotii si ma las cuprinsa de acest sentiment.

E placut si paradoxal in acelasi timp, oare nu toti vrem sa fim fericiti? Oare nu ne gandim cateodata ca parca suntem prea fericiti si ca urmeaza sa se intample ceva care ne da peste cap?!

Eu cred ca nu suntem vrednici de fericire, nu o traim cu intensitate si prea grabiti in viata noastra fiind, repede ne debarasam de ea si o inlocuim cu tristetea de pe fetele noastre!

Acum nu stiu daca e molipsitoare sau pur si simplu ne intristam din senin, cert e ca eu cand o simt in apropire, incerc din rasputeri sa nu o las sa intre, dar uite ca nu ma pot lupta cu ea la nesfarsit. Uneori intra si imi fura cate putin de fiecare data din zambetul meu, cel la care tin atat de mult.

Ce sa fac oare? E normal sa fim tristi din cand in cand? Sa ne asezam in intimitatea fiintei noastre si explorand, sa simtim tristete?

Imi imaginez deseori, milioane de celule responsabile cu ale noastre sentimente, cum se organizeaza in diverse echipe si duc o lupta crancena pentru trofeu. Si vad cum regele lor si cel care gazduieste aceasta batalie zilnica si la nesfarsit este CREIERUL, neobositul si neinfricatul!!!

Simt ca el este responsabil cu sanatatea sentimentelor noastre, asa cum Soarele este responsabil sa rasara dimineata, sa ne incalzeasca, sa ne lumineze pasii si seara sa se odihneasca! Cum Luna se intrezareste si ia locul Soarelui, cum ne protejeaza in fiecare noapte si cum vegheaza seara de seara la somnul nostru. Creierul este acolo si impulsurile de tristete sunt tot un raspuns sau o intrebare a lui, la lumea inconjuratoare!

Dar eu sunt atat de mica si nu pot vindeca tot, nu pot zambi, nu pot plange, nu pot compatimi, nu pot ierta si incepe din nou, nu pot construi la infinit, nu pot sa fiu omniprezenta. Dar imi doresc sa fac ceva, imi doresc sa nu mai fiu si eu la randul meu, un simplu trecator care aproape in fiecare zi, vede lumea asa cum e ea si isi continua nepasator traseul!

Voi vedeti ce vad si eu? Cum va simtiti cand ramaneti singuri? Stiti despre ce vorbesc, pentru ca macar o data ati vazut si ati plecat mai departe…..

Acum sunt trista amintindu-mi, un moment din viata mea de gravida, cand eram la niste cursuri despre economia nationala si internationala. Mergeam ceva pe jos si era miezul iernii, frig, zapada si multa apa pe trotuar sau numai zapada si un frig cumplit…si eu mergeam cu o  burtica de 6 luni si in fiecare zi, dar in fiecare zi, treceam pe langa o scara de bloc, in care statea o fata tanara cu un bebelus in brate si il mangaia, se uita in ochii lui, se uita in ochii trecatorilor…..e atat de real si prezent in mintea mea, incat ma dezintegrez si acum in fata acelui tablou!!

Cum am fost capabila sa privesc, sa simt frigul din viata lor si sa nu reactionez, nu sunt om in acele momente, nu ii pot salva pe toti, dar daca ii intindeam o mana……….

Oare cum supravietuia acel bebelus? Nu ii era frig sau foame?

Am trecut ca o nepasatoare zile in sir pe langa ei si mi-au zburdat ca si acum lacrimi, dar cum sa incalzeasca lacrimile, acele fiinte!?? Ce fel de om sunt eu, daca nu reactionez!?

Nu ma astept sa reactioneze altii, am pretentii la omul care se priveste in oglinda, la altii nu. Daca eu pot schimba intr-o clipita o traire, daca pot darui sau fura un zambet, atunci de ce nu o fac cand trebuie?

Ma gandesc inca la ei si sunt trista, trista pentru ca nu am incercat sa fac orice!

 

Scrisoare pentru un strain……

” Tu, omule, mi-ai activat toate sentimentele razboinice, care zac in mine”!

Nu pot sa nu imi amintesc, nu pot sa nu te vad, pentru ca te vad si te visez, esti un cosmar si nu imi revin. Nu pot sa mai cred, cand te vad pe tine, te intrupez de zeci de ori in toti oamenii pe care i-am judecat si le-am pus amprente de-a lungul existentei mele! Esti strain pentru mine si totusi te-am regasit de atatea ori. Nu mi-as fi dorit niciodata sa te cunosc pentru ca nu pot trai in lumea in care tu respiri. Nu pot respira acelasi oxigen, simt ca ma otravesti cu prezenta ta si stiu ca nu o sa scap de tine niciodata.

Te-am vazut din nou zilele trecute, de aceasta data nu erai singur….din acest motiv te-am sesizat! Nu te pot privi in ochi, simt ca imi iei toata viata atunci si nu imi doresc sa raman fara sufletul meu, sufletul pentru care lupt inca de cand mi-ai deschis ochii.

In acest scenariu, stateai la o masa si mancai paste. Langa tine, statea in alta lume, un inger. Pe el l-am sesizat si m-am intrebat, cum de a ajuns sa stea la aceeasi masa cu tine?!

Nu il priveai in ochi, te preocupa doar dute-vino al furculitei tale in mancarea din fata ochilor.

Ingerul statea intr-un carucior pentru ca avea in jur de 4-5 ani, poate mai mult si privea la tine, cu mainile suspendate intr-un tremur continuu, absent, cu ochii tulburi, prizonieri intr-o lume, pe care noi nu o intelegem, cu picioarele contorsionate…..urlu si acum, urlu pentru ca nu e drept!!!

Te-am studiat, erai in era tehnologiei, butonai la Iphone-ul tau, imbracat elegant si brenduit, cu ochelari mari, pe sub care incercai sa iti ascunzi imaginea din dreapta ta. Incercai sa pari nepasator si in nepasarea ta, am citit ca tu nu mai esti OM. Un om nu se comporta asa cu un inger. Urlu si eu si sotul meu, cand ne uitam la tine, suntem fiare si te vrem devorat, nu putem asista la ceea ce faci!

Ii bagi cu gesturi brutale o furculita cu paste, acelui inger blond in gura si te retragi grabit. Nu comunici si iti reiei activitatea din farfurie. Chipul acela mic si blond, se uita la tine cu mii de rugaminti, isi vrea tatal in acele clipe si simt cum isi doreste sa iti comunice acest lucru. Pierdut, nu dai pic de atentie!

Ingerul tipa si aud parca, tipatul puiulor de pasare, atunci cand sunt atacati de uliu, atunci cand mama lor este in pericol sau atunci cand sunt infometati.  Iei robotic o sticla cu apa de pe masa si o indesi in gura ingerului, nici macar nu o ti unde trebuie si apa se prelinge pe buze, pe gat si pe tricoul copilului tau. Incearca sa iti spuna ca mai vrea, dar tu iei nepasator sticla, o inchizi si o pui pe masa.

Eu, raman siderata, imi simt ochii umezindu-se si privesc acel copil care acum este ud si tatal ei, pur si simplu nu o vede, nu face nici un gest ca ar ajuta-o sa se stearga. Acum vorbeste la telefon, dar pentru mine nu mai conteaza….

Vreau sa nu mai tin cont de nimic si sa sar peste masa, vreau sa il iau de guler si sa ii fac rau, vreau sa nu mai fiu eu, vreau sa ma transform in altcineva si sa nu mai simt.

 Ma dor degetele si imi plezneste capul de tristete, nu mai pot nici eu manca si respir cu greu. Simt ca acel strain mi-a facut mie rau si nu pot controla instinctele animalice care ne guverneaza pe fiecare!

Cum sa mai pot respira dupa acel moment, cum sa mai dorm noaptea cand simt ca acel inger nu este in siguranta, cum sa ma linistesc si sa imi traiesc viata?!

Cum suntem capabili de astfel de comportament, in preajma copiilor nostri?!

Tu esti strainul pe care il intalnesc des, ma speri si cred ca a venit vremea sa reactionez, acum ori niciodata. Ajunge cu nepasarea!

Si ce daca, e copilul tau, nu ai nici un drept, doar pentru ca l-ai conceput sa te comporti asa cu el. Nu poti face rau unui inger care este prins intr-o lume mai buna. Nu il poti aduce inapoi si asta te frustreaza, te inraieste, te extermina ca om.

Poate ca da, sigur da, dar nu iti da dreptul sa te razbuni pe acest chip angelic. Ingerul esti tu, tu care ai decazut si nu te poti privi in ochi! Te-ai demonizat si il faci pe inger sa plateasca pentru neputinta ta!

Nu sunt in situatia ta, nu o inteleg….dar ma inteleg pe mine care nu as fi capabila de aceste gesturi fata de ingerul pe care eu l-am creat si care acum are un handicap. Nu esti tu de vina pentru acest handicap….DAR ESTI DE VINA CA AI INCETAT SA LUPTI!

Strainule, nu te urasc pentru ca nu sunt capabila de asa ceva, te compatimesc ca ai acest inger….nu il meriti si eu nu pot sa ma gandesc decat la chipul lui, care iti cauta intelegerea!!

Chipul tau, draga inger, o sa imi lumineze viata si afla ca daca eu ma gandesc la tine din cand in cand, tu o sa simti acolo in lumea ta….acea floare la care privesti in poiana din visul tau si care isi deschide larg petalele, sunt eu, care te imbratisez si care te iubesc neconditionat!!!

Unui strain…..

“Macaroanele” vietii de cuplu!!!

Ea: Sunt dispusa sa fac orice pentru tine dragul meu!!

El: Asta e fraza din telenovelele copilariei tale la tara, draga mea!!!!

Cam de la asta am pornit…..si am realizat pe parcursul anilor ca treaba asta cu compatibilitatea erotico-verbala-mentala, nu se prea aplica atunci cand esti cat se poate de ancorat in realitate. Tu aterizezi intr-o relatie voita cu toti porii, fara multe cunostiinte si te astepti ca celalalt sa fie mai “citit” si sa te ajute sa intelegi ce e cu dragostea asta!

Si fara nici o lectie invatata, suntem aruncati in viata si in bratele cuiva, care nu ne este ruda, nu il cunoastem atat de bine, nu stie nimic despre noi…si totusi il vrem in viata noastra, pentru ca incepem sa simtim altceva. E acel sentiment care se naste din dorinta de a fi cu cineva si acel cineva nu trebuie sa fie o figura cunscuta vietii noastre anterioare, sa fie total din alta lume….

Si stam ore in sir si ne povestim viata, o asezam fara frica in bratele acelei persoane si cele mai adanci trairi ii sunt marturisite. Simtim ca este pesoana care merita sa stie totul despre existenta noastra si avem incredere orbeste in ea!

Se naste o relatie, un nou cuplu de oameni care vor sa isi faca viata impreuna, dupa propriile criterii si dupa logica lor de intelegere a vietii. Esuam sau razbatem, asta cred ca numai noi putem hotara…pentru ca noi curmam vise, luam decizii, inventam povesti, devenim “martirii” relatiei, plecam fara cuvinte sau intoarcem spatele la viata asta in doi.

Cum sa rezistam unei relatii, oare este intrebarea pertinenta?

Ce facem cand ne isterizam si scoatem “balauri” din gura? Cum luam inapoi cuvinte care rup suflete si cauzeaza cele mai adanci rani? Cum ne mai apropiem de iubire, cand am sters cu ea prin mocirla? Cum ne mai atingem cand am murdarit si nu exista detergent menit sa scoata murdaria unor cuvinte? Cum razbatem din tensiunile fabricate de mintile noastre, in situatii extreme? Cum sa iubim si cum sa iertam???

Sunt ceva intrebari si totusi, cred ca solutia este tot la noi, iesirea din starile astea negative, sta exact in frunte si noi nu o bagam in seama……luptam cu noi in primul rand si luptam cu persoana de langa noi. Nu ne intelegem pe noi si avem asteptari marete de la partener sa ne inteleaga.

Oare femeile sunt fiinte conflictuale sau barbatii provoaca starea noastra de haos?? Cum putem fi ajutati cand nu mai exista speranta si suntem ghemuiti de suferinta in labirinturile sufletului nostru?

Cum ne privim si nu ne putem vorbi? Cum respiram noaptea si asteptam sa ajungem la unison cu fiinta de pe partea cealalta a patului, sperand ca si ea o sa-si regleze respiratia si astfel sa avem totusi o comunicare? Cum tacem si urlam pe dinauntru, ogoliosi si incapatanati?

Unde e marea noastra de iubire si mainile noastre care transpira in ton cu inima bubuind de dragoste? Unde e IUBIREA aia mare care ne-a adus impreuna si pentru care am facut totul din nimic? Unde sunt planurile noastre de viitor si ideea de familie pentru  o viata mai buna?

Atat de departe sunt aceste intrebari, atunci cand nu se mai poate face nimic pentru un cuplu care este la marginea prapastiei. Cand nu te mai privesti cu tremur in corp si in ochi, cand nu iubesti sa ajungi in intimitatea casei tale si pur si simplu sa contemplezi fiinta care este cu tine, cand lumea voastra se destrama….unul dintre parteneri, sare in prapastia altui inceput si celalalt ramane mut, mut de neputinta….asa se termina toate macaroanele!!!

Si ca la mai toate “macaroanele”, exista si speranta ca poate trecem peste anumite perioade critice, ca mai reanimam iubirea cu un ultim soc incarcat la multi volti…….iar eu cred in iubire si respect si imi astern aici gandurile pentru ca am am impresia ca “tu nici macar nu ma asculti, draga/dragul meu”!!!!

Ps: Iubiti-va sau parasiti-va, nu mai conteaza atunci cand decizia sufletului a fost luata!!!!!

Cu drag….

Carabusii mei de MAI!

De ceva zile ma gandesc sa nu treaca si luna aceasta si sa uit sa scriu despre carabusii copilariei mele!

Carabusii sunt acele vietati mici care zboara si pot fi vazuti numai in luna mai, cu miile si se gasesc numai la mine acasa, la casuta mea…..

Desenez cu ochii mintii, luna mai a copilariei mele, luna in care ne distram, eu impreuna cu toti prietenii mei de acasa. De fapt fiecare zi, era una plina de nazbatii si jocuri care imi lipsesc azi, insa sunt etichetate si stiu exact unde sa caut in “rafturile mintii” dupa ele. Aveam ceva prieteni cu care ma jucam si asteptam cu interes luna mai. Atunci cerul unei nopti pline cu cele mai extraordinare stele, era “ciuruit” de carabusii de mai care zburau haotic. Din timpul zilei imi puneam planul in minte si seara, ca o buna organizatoare ce sunt, primeam carabusii mult ravniti. Nu va ganditi ca le faceam rau, imi placea sa am cat mai multi pentru a le auzi zumzetul, era de o intensitate si de un murmur, cum nu am mai auzit vreodata. Eram pur si simplu fascinata. Eram mandra de mine si nascoceam tot felul de metode de prindere.

O antrenam si pe sora mea in marea prindere a carabusilor, iar ea fara nici o tragere de inima, iesea din “palat” si ma ajuta vlaguita de “prostia mea taraneasca”…..era asa dulce!!!

In primul rand, imi mesteream dintr-o matura cu o bucata de perdea, o paleta, cum vazusem eu pe la telecolorul nostru:)…..si cum se ascundea soarele dupa coasta dealului, eu alergam ca o “besmetica” dupa carabusi. Ii prindeam si ii puneam intr-un borcan, imi cadeau pe iarba de pe “joana” (poienita din fata casei) si ii cautam prin ea pana ii simteam cum imi gadila palmele. Dupa “pilatesul” de afara, mergeam in apropierea casei, unde tatal meu, electrician fiind, isi montase un “ditai” becul si pandeam cand el pleca la serviciu in schimbul 3 si il tineam aprins. Toti carabusii, molesiti de becoi cadeau pe o bucata de nailon special asezat de mine. Si dupa ce ma saturam de strans…..venea vremea sa vad ce am prins. Toti aratau la fel (cum altfel?) si stateau in borcan si cantau….ii lasam sa imi mai umple mintea cu zumzetul lor si cand eram multumita de inca o seara cu cantec……deschideam capacul borcanului si ii priveam cu pleaca. Nu erau ai mei, dar ii vroiam macar pentru 5 minute cand puteam sa fiu conectata la natura si sa simt ca sunt linistita si libera. Era si este inca, cel mai frumos dar pe care il puteam gasi…erau carabusii de MAI si imi faceau luna, pe alta planeta. O planeta unde tot ce misca este in armonie cu tot si eu tanjeam dupa pace, tanjesc dupa pace si imi e dor de fata aceea care lupta pentru fericire!!!!!

Cu drag….

Viata in doi, trei, patru……

Cand suntem numai de-o schioapa, ne dorim cu nerabdare sa devenim mari si mai repede! Dar trebuie sa asteptam, sa trecem prin toate….ca nu putem trisa viata asta.

Atunci nu ne intereseaza decat sa ne jucam, sa zburdam si sa facem cat mai multe nazbatii:)

Cand ajungem la pubertate, ne ies cosuri si devenim femei si barbati, gata de reproducere, cu miliarde de hormoni care o iau razna, si ne supara si ne zumzaie la nesfarsit, ne facem dusmani imaginari si ne izolam in camerele noastre. Neintelesi, unii mai scapa, altii se potrivesc societatii, altii se chinuie prin ea….etc.

Si ajungem la un moment, cand avem nevoie de un umar si un gand cald langa noi. Avem nevoie sa fim intelesi, sa comunicam, sa dormim, sa citim impreuna….avem nevoie de o pereche. Gasim, ne indragostim, facem alegeri inspirate sau nu, iubim nebuneste, uram nebuneste, trecem printr-o sumedenie de trairi si situatii extreme.

Cadem si ne ridicam, suntem inselati cu mintea si trupul sau mintim….luptam si daca scapam cu toate tiglele in regula, se intampla SA NE INDRAGOSTIM IREMEDIABIL SI PE VIATA.

Suntem antrenati in relatii de durata sau in casnicii, facem copilasi si ii crestem, traim feiciti pana la adanci batraneti….bla,bla,bla……

Dar sa vorbim despre viata in doi, trei, patru, etc…..

Cand suntem doi, facem prostii de tot felul: ne pupam, ne adoram fiecare miscare, ne mirosim peste tot, ne facem declaratii, ne jucam, construim, ne amenajam viitorul in culori si cu mii de vorbe. Suntem numai noi doi sub aceeasi patura si scriem carti, decodam mistere si facem slalom prin viata. Gatim impreuna, radem ca prostii din orice, ne asezam la film si mancam cantitati industriale de popcorn, ne plimbam nauci prin parc, mergem in vacante si exploram tot ceea ce ne vad ochii. Ne iubim si suntem pregatiti sa facem copilasi.

Facem….

Facem…

Facem…

Si realizam ca nu mai suntem doi, nu mai avem lucruri in comun, suntem depasiti de situatii nemaintalnite, ne luptam intre noi, devenim dusmani, ne ocolim, ne aruncam vorbe si totusi avem copii!

Imi trec prin viata situatii de acest fel si reactionez cu instinct de femeie si ascult. Sunt mame-femei ca si mine care au probleme, care simt ca viata in “grup” este uneori tensionata, de fapt noi facem tensiunile si ajungem sa ne bulversam existenta. Luam decizii fara sa gandim, inraite/ti, aruncam cu fulgere si tunam cand nu este cazul si la sfarsitul luptei, ne asezam pe perna si evaluam situatia. Suntem numai noi cu noi si realizam ca am gresit, ca am spus ceva care a deranjat…..de ce nu ne straduim mai mult!?

Nu putem da clipe din viata noastra in doi atat de usor pe ape tulburi, stiu ca e greu cand avem copii si avem o alta viata, dar daca nu comunicam cu respect si nu iubim cu aceeasi intensitate persoana de langa noi, atunci riscam sa facem haos si sa mergem pe un drum care este necunoscut. Dragele mele/dragii mei, inteleg fiecare sentiment prin care am trecut si cu incredere va sfatuiesc sa:

- Taceti cand nu e cazul sa adaugati nimic;

- Tratati-va partenerii cu aceeasi pasiune ca si in trecut;

- Nu lasati sa treaca o zi, fara sa va faceti iubitul/iubita sa zambeasca;

- Faceti complimente atunci cand simtiti;

- Daruiti cu sufletul cand simtiti;

- Aplanati un conflict de la radacina si nu va antrenati in dispute;

- Nu exista cocos si gaina, exista doi oameni care se respecta;

- Alegeti libertatea in detrimentul ingradirii partenerului;

- Tineti-va mai mult de mana si sarutati-va “ca in facultate”;

- Mangaiati obrazul acela, care v-a fost alaturi, nu merita palme;

- Fiti parintii unor copilasi sanatosi si nu va mai luptati.

Daca va iubiti si va adorati, faceti minuni pentru viata voastra, numai cine nu a fost coplesit de situatii, nu stie cat de greu este sa fi cu cineva, sa fi cu tine si sa fi pentru altii in fiecare secunda….asta este FAMILIA SI VIATA!!!!!!!!!!

Cu drag……..

Atragatoare si “frumos mirositoare”!!!!

Fetele mele gospodine cand si cat se poate, neveste cicalitoare si mame “disperate”, puteti pune manuta pe inima si sa spuneti: “PAROL”, eu nu am mirosit niciodata a viata???!!!!

Ca tot ma gandesc la voi, stiu ca zilele acestea petreceti mai mult timp ca de obicei, prin bucatarie si intocmiti liste cu meniuri, retusati faianta/gresia, tipati la altii care nu va inteleg si ii dati afara din “zona voastra”, stiu ca va doriti sa ramaneti singure si sa va faceti de cap!!!

Daca eu am facut cunostiinta cu bucataria inca de cand aveam ceva anisori, acum stiu ca locul asta din casa, a fost inzestrat cu un fel de magie si numai noi femeile avem puteri in acest loc. Aici ne savuram cafelele si aruncam pe furis mancarurile: arse, fumegand, sarate (“moruga” in Oltenia), acre de nu iti mai poti lipi limba de cerul gurii, condimentate si “vrajite”, toate sunt operele noastre si aici e oaza noastra de “liniste” sau locul unde ne ascundem cand vrem sa fim singure!!!

Eu am trecut prin aproape toate experimentele in bucatarie, dar ma incapatanez ca un berbec ce sunt, sa o iubesc si cand dispar din peisaj acolo ma gasesti!

Si cum ii iubesc de ma topesc pe membrii vietii mele, ma incumet sa realizez cat mai eficient si delicios posibil, felurite retete si imi pun amprenta pe tot ceea ce ating. Ajutata de bagheta magica, normal.

Fac vraji in bucatarie si daca cineva ma deranjeaza in timpul “ritualului”, mancarea neam, nu va mai avea acelasi gust. Asa ca ma baricadez, uit de tot si imi scot tentaculele ascunse in locul lor magic si pornim: 4 ochiuri toate “spumegand” cu oale, tigai si alte ibrice; aragazul tipa dupa mine si ii dau rapid ce imi cere; chiuveta e din nou plina ochi cu vase si mainile mele cu detergent, freaca cu spor si voie buna; alunec pe gresie si ajung mai repede la destinatie (ma gandesc sa imi cumpar role de interior de ceva timp); acum sunt toata in frigider si caut te miri ce; intra fetita cea mare, urmata de cea mica in 4 labe si se aud tipete, alte zgomote neidentificate si din nou sunt singura; apuc cand lingura de lemn, cand furculita si le manuiesc ca o adevarata regina intr-un turnir din poveste; dau bice si finalizez si alte treburi….da, bucataria este perfecta si mancarea imi zambeste ghidus din oale!!!

Imi duc mainile la nas si simt cel mai frumos miros, e mirosul dupa care sunt recunoscuta de familie, este unic si de neinlocuit, este mirosul fiecarei femei care alearga prin viata si isi termina sau incepe o zi de munca! Stiu ca mereu gatim ceva diferit sau incercam sa imbogatim ceea ce stim deja, printr-o reteta proprie, cert este ca mirosul este mereu acelasi. Iti mangaie toti porii si ei, iubitii tai oameni, te adulmeca, te pot manca la o adica :):)

Noi suntem femeile Pamantului, prin noi si cu noi este posibil orice, asa ca eu spun, ca ar trebui ca fiecare miros sa fie “inregistrat” si daca cumva suntem pierdute, barbatii nostri si familia sa ne gaseasca rapid si fara alte interventii.

O femeie este atragatoare de cand se trezeste ciufulita si cu cearcane la ochi; plina de mirosuri atunci cand gateste pentru cei dragi; murdara pe la bot dupa atata potrivit la macarea din oala; este atragatoare atunci cand nu isi gaseste hainele potrivite si arunca tot ce gaseste in sifonier; cand se prosteste cu copii sau cand lalaie melodii; este sexi cand sterge praful sau da cu aspiratorul; este sexi cand tipa si arunca cu vorbe idioate si fara rost…..FEMEIA este atragatoare de la inventie si nu avem ce face!!!!

Eu sunt mandra ca sunt purtatoare de cromozom X si recunoscatoare naturii!!!!!

Cu drag….

Povestea celor 9 camasi!!!

Nu stiu daca voi ati promis vreodata ceva, dar eu care am promis public, trebuia cumva sa ma tin de promisiune!

Pentru ca sotul m-a dus la concertul Directia 5, i-am promis printre altele ca ii calc 6 luni camasi. Nu stiu unde mi-a fost mintea, dar clar ca nu eram eu cea care i-a promis, sau eram sub influente!!!!! Sa vedeti cand le-am facut socoteala si cu cata “migala” le-am scos din sifonier…..mai mai ca imi era frica sa nu pateasca ceva. Dupa ce le-am dat fetelor ceva de facut prin casa (gen legate in scaunele lor), am aranjat masa de calcat si cu cea mai mare pofta posibila, am luat prima camasa care tipa sifonata pe umeras!

Oau cata daruire si cata elaganta in mainile mele pe masina de calcat, ce dungi “a la carte” pot face, ce guler impecabil….cata plictiseala posibila, nu mai pot imi spun!

Nu cred ca m-am nascut sa fac asta (parafrazand o verisoara) si ma uit si vad ca in cuier mai zac inca 8 si prima tot nu e gata!!!! Fetele se holbeaza la mine debusolate (intrebandu-se parca ce mi-a venit?), iar eu la fel sunt putin confuza…din nou intrebarea lumii: Unde mi-a fost capul cand am promis???

Cu chiu cu vai, reusesc sa ii dau de cap si inainte de a ma apuca de cea dea doua imi vine in cap o idee geniala: Daca le duc eu la calcat si dupa ii spun ca le-am calcat eu? Sau daca ii spun bonei sa ma ajute…macar cu cateva, no fi musai sa le calc eu pe toate….sunt prea multe si sifonateeeeee!!!

Dar, ma linistesc si plina de ambitie iau camasa urmatoare si ii trag niste dungi zdravene, echilibrate si imaculate…….linie continuua ce  sa mai……:):):)

Si ma vad cum le calc si pe urmatoarele si cand mai am vreo 3, incep fetele sa se vaite, au stat prea mult, aproape 1 ora si eu nu mai termin….cu tipete  si plansete, imi fac curaj si nu renunt mai am 3 si nu renunt, nu acum cand mai am asa putine. Fug cand la fete, cand la fierul de calcat si uite asa ii dau de cap si camasii cu nr 9 si sunt fericita nevoie mare….UN VIS IMPLINIT!!!

Sunt razboinica Anca care a calcat in fix 1,5 h, 9 camasi si nu sunt ele chiar perfecte dar sunt imbracabile si la o adica mai poate si el retusa cum face tot timpul. Ideea e sa nu renunti si iti demonstrezi ca poti, esti cea mai tare gospodina in actiune si nimeni nu se poate pune cu asa ceva!!!!

Eu promit ca nu mai promit asemenea munci in viata mea….e greu, epuzabil si exista calcatorese sefe care fac asta pentru existenta, eu ma reprofilez…deci dragele mele fete, astea care calcati sunteti unice si extragospodine……RESPECT!!!!!

Ps: Cand eram mai ieri tanara, fara griji pierdute in vise si cu toate tiglele pe casa, ii calcam sotului chiar si sosetele…ce sa mai zic de lenjerie:):):)….Amuuuu, au trecut zilele acelea si calc cat mai rar pot si incerc sa cumpar din materiale care nu necesita calcare…..lenesa m-am facut..recunosc!!!!!!

Cu drag…..

Religie, politica, muzica = oameni!!!!!

Nu stau locului si pace!

Imi place sa caut, sa citesc sa scriu, sa fiu OM, sa gandesc si sa nu imi vand niciodata convingerile si sufletul asta, doar pentru a fi cu “turma”!

Si eu ca si voi, putem fi manipulati atat de usor! Putem sa nu observam sau putem alege sa nu ne pese, pentru ca cernem fiecare intr-o maniera unica si de neinteles poate pentru semenii nostri. Si noi suntem oameni, suntem complicati, nehotarati, un amalgam de sentimente si trairi fara nume, incat, uneori cu greu mai putem pasi “drepti” prin viata!

Suntem puternici prin definitie, alegem sa fim asa si stiu ca aveti si voi ca si mine o sumedenie de probleme si uneori nu reusiti sa faceti fata. Eu cad in gol, atunci cand esuez si sunt atat de “ofilita” in tot ceea ce inseamna existenta mea, incat urlu fara control. Imi pun intrebari si caut necontenit raspunsuri. Nu gasesc niciodata ceea ce caut, dar nu pot sa stau cazuta si ceva, ma ridica mai tot timpul. Ma motiveaza oamenii si stiu ca nu pot sa traiesc fara ei. Nu imi pot imagina viata fara voi, dragii mei!

Citesc pe bloguri sau pe facebook, trairi ale multor oameni si nu judec ci doar sunt fericita ca si ei traiesc cu aceeasi emotie ca si mine, ca iubesc ceea ce fac si ne impartasesc si noua din minunea de a scrie. Eu spun ca aici e darul suprem: comunicarea prin orice mijloc si ajutorul pe care il primim pentru ca pur si simplu “daruim” neconditionat!!!!

E minunat tot ceea ce am reusit sa contruim noi cu ale noastre minti luminate si totul sporeste cu o viteza incredibila de la o generatie la alta. Ma bucur enorm ca si copii mei o sa beneficieze de acest viitor si cred cu buna stiinta ca ei sunt EVOLUTIA!!!!!

Religia

Nu ma judecati pentru toate trairile mele, pentru ca asa am ajuns sa fim judecati daca nu suntem pe urma turmei. Nu suntem oi albe, atunci devenim rapid negre daca convingerile noastre sunt diferite de ale turmei. Acest subiect este no coment pentru majoritatea societatii in care traim si nu ne pasa. Asa am invatat sa urmam ordine, idei si sa pastram tacerea pentru ca e mai bine. Nu vrem sa producem dezordine, haos in aceasta zona. Mai bine sa stam linistiti, fara a pune intrebari si  urmam fiecare, tipul de religie!!!

Religie, inseamna pentru mine un cuvant pe care l-am invatat in Scoala Generala si am urmat pana la terminarea liceului drumul pe care il stiti toti. Manuale de religie cu rugaciuni si cea mai importanta era cea care o executam toti la inceputul orei cu fata catre rasarit si cu mainile impreunate. Toti am fost invatati de catre parinti, inca de mici cum sa tinem degetele pentru rugaciune si cum sa ne inchinam. Ma vad pe mine facand asta si va vad pe voi, asa ceva s-a sedimentat atat de adanc in fiinta noastra, incat stiu sigur ca nu o sa uitam niciodata sa facem asta. De ce am uita? Nu este religia ceva sacru pentru noi?

Cum ramane totusi cu credinta in diferite religii!? De ce judecam semenii nostri care apartin altor religii? Nu cred ei, in acelasi ZEU??

Suntem oare liberi sa ne alegem religia, cand suntem botezati de la nastere? Cum stiu eu, ce religie o sa am. Poate nu rezonez cu cea in care suntem noi! Poate ca nu imi doresc sa apartin la aceasta!!! Cum sa fiu libera? Ce e democratia?

Nu suntem liberi, doar credem, dar nu e asa cum suntem lasati sa credem. Nu e voia noastra!

Oamenii sunt fiinte care pot decide pentru ei si cred ca fiecare crede, crede in ceea ce vede, simte, atinge, viseaza, primeste! Eu nu pot urma ceva in care nu cred, nu ma regasesc si nu imi pot educa copii in aceasta directie! Este linistitor sa pasesti in casele construite pe banii publici si sa simti miros de flori, agheasma, sa fie ca o oaza in care fiecare cugeta. Avem nevoie de locuri in care sa ne energizam mintea si sa vorbim cu persoane care ne indruma!

Dar nu sunt in regula sub nici un chip posibil sa respect ordine luate din carti (litera de lege), sa pup cadavre, sa ma inchin la ele, sa le rog sa ma ajute cu viata mea, sa inghet sau sa lesin de foame la vreo coada; sa injur cand sunt prinsa la mijloc; sa “postesc” pentru purificarea sufletului; sa dau din banii mei la biserica si sa nu pot aprinde o lumanare pentru ca nu pot avea lumanari din alta parte (si in biserica au pret triplu), sa nu ne casatorim in post (de fapt ce cautam acolo??); sa dam la nesfarsit bani pentru constructii cat mai edificatoare; sa nu pot spala sau coase, ca e cruce rosie, etc….. Ma simt pur si simplu ingradita din a-mi manifesta existenta si viata pe acest Pamant, daca trebuie sa urmez aceste non-sensuri!!!

Este felul meu propriu de a vedea zona aceasta si dreptul de a spune ca mi-as dori cu toata puterea ca viziunea mea despre bine, iubire sa fie: ajutarea celor ce nu au, prin  organizarea in zile ale saptamanii, de mese calde (cu “resturile” de la restaurante) – asa ceva am vazut si am mancat (asa- zisele de case binefacere), intalniri cu oameni care poate au darul de a transmite ceva real si a discuta, nu a urma fara sa inteleaga. Nu predici ci discutii despre viata! Noi ne iubim intre noi, insa nu reusim sa ne intalnim si credem ca daca ajungem la “popa” el face totul!!!

Toti suntem “trimisii lui D-zeu” (iar pentru mine acest nume este egal cu iubirea pe care noi oamenii am concretizat-o si am personificat-o de-a lungul anilor) si toti iubim, deci D-zeu exista in noi, de la nastere si nu avem nevoie de intermediarii zilelor noastre. Iubirii nu ii trebuie falnice biserici, lumanari aprinse si sute de matanii, iubirea e deja acolo si noi o modelam, dupa bunul nostru plac. Dar, stiti ca marile razboaie ale lumii noastre, au plecat de la religie si asta este pana la urma forma prin care suntem tinuti toti sub control. Asa ca alegeti sa credeti in ce doriti si nu ma ocoliti pe strada doar pentru ca eu am D-zeul meu, cu mine tot timpul!

Politica

Aici e o zona pe care daca nu calci cum trebuie, sari in aer. Terenul e deja arhiminat si orice cuvant spus este extinctie. Da, asta este la nivel mondial. Politica tine masele unite si tot ea dezbina natiuni intregi. Oameni lideri care ne stapanesc cum stapanesc taranii boii! Suntem bombardati cu discursuri si mai putin cu fapte, jalea este ca tot noi platim pentru orice discurs nerealizat la sfarsit de mandat.

Orientarea politica iti dicteaza locul de munca, profesia si viata. Daca esti stanga, atunci cand este la conducere, o sa” inforesti” pe toate planurile; daca esti dreapta, la fel! problema este cand esti “hais-cea”!!! Atunci incepe “lingerea” si “bibilirea”, tunderea si chelirea! Nu inseamna ca daca suntem muti de frica sa nu deranjam vreun fund, dintr-un fotoliu luxos, nu gandim asa. Da gandim si nu avem ce face!!!! Dar nu suntem prosti, suntem doar manipulati si nu ne putem razvrati. Am obosit dupa ce s-a intamplat in 1989 si las-o ma, ca merge asa!

Dar toti ne plangem, de la benzina si motorina scumpa, pana la salarii, educatie, sanatate de izbeliste si bataie de joc. Unde merg numai jale aud in tot sistemul nostru. Nu este o vorba pentru vremuri reale, pentru ceva palpabil, pentru lupta cu sistemul, pentru viata mai buna. Cei care sunt acolo, deasupra..nu se mai uita la noi. Ia si ia la nesfarsit, nu ar arunca un codru de paine mucegaita si la noi. Sau macar sa ia, dar sa lase loc sa mai ia si altii. Sa muncim impreuna si sa castigam toti indeajuns incat sa nu cersim in fiecare clipa a vietii. Sa nu falimentam tara, ca toti ne dorim sa plecam cu copilasi cu tot. Suntem deja plecati si pe nimeni nu intereseaza. De ce nu se intreaba politicienii, de ce nu dorim tara asta?

Pentru ca ei ne forteaza sa plecam din ea! Ascultati-ne si pe noi, primiti-ne in cabinetele voastre, promitem ca nu murdarim covorul scump. Poate ca avem alte idei, poate reusim impreuna. Nu este totul in a lua, privatiza si dezmembra. Nu mai avem industrii, deci nu muncim. Muncim in supermarket-uri si farmacii care se inmultesc peste noapte si la multinationale care incearca sa profite de noi si de educatia pe care o avem.

De ce sa va votam, nu vad un scop in a merge la vot, nu cunosc oamenii in care imi pot lasa viata si nimeni nu imi inspira incredere!

Nu sunteti deloc credibili si poate ca nu ne rapim din timp sa va votam, in timp ce voua nu va pasa decat despre propria piele. Cred eu ca nu avem in tara asta ceva care se numeste politica si din aceasta cauza, nu “idolatrizez” vreun partid politic. Imi pare rau ca noi, cei tineri inca, nu avem cuvant pertinent in fata alesilor si ca noi ne complacem cu tot ceea ce se intampla!!!!!

Muzica

Ati vazut fetele schimonosite ale oamenilor cand le vorbesti despre un anumit gen de muzica?

E acel gen care pentru ei nu inseamna nimic.

Suntem atat de inzestrati incat putem simti muzica, dansam pe ritmuri, compunem partituri, inventam versuri si facem muzica de mii de ani! Si totusi, muzica este ca si religia. Credem in ceea ce ascultam ,veneram si refuzam alte genuri….pur si simplu nu ne suna in regula si nu o dorim. De fapt avem sentimente rautacioase si pentru oamenii care au altfel de orientare muzicala.

Daca ascultam manele, suntem catalogati clasa de jos si suntem pleava; daca ascultam rock, suntem cu ceva probleme si partea intunecata ne poate salva; daca suntem pe genurile comerciale, e aproape in regula ca mai toti ne invartim pe aici; daca asculam latino suntem prinsi inca in lumea telenovelelor, etc.

Deci suntem impartiti si in acest caz in clase, paturi muzicale sa le zic eu asa. Diferiti si totusi uniti prin muzica si prin placerea pe care acordurile ei, ne-o da!

Eu recunosc ca tresar cu tot trupul, atunci cand imi aud melodia preferata sau pe cea care mintea mea urmeaza sa o faca preferata. Stiu, clar ce melodie imi place, ce nu imi place si ce nu as asculta. Insa imi place sa cred ca muzica este printre creatiile cele mai frumoase pe care le-am putut obtine din noi si ca este antidotul spre o liniste care o dorim in viata noastra. Cu muzica iubim, cu muzica traim si prin muzica comunicam cu toti semenii nostri, deci pana la urma vorbim aceeasi limba….SUNTEM OAMENI!!!!!

Cele 3: RELIGIA, POLITICA, MUZICA sunt pentru mine atat de unite si nu cred ca putem fara una dintre ele!Ne tin existenta in frau si ne fac sa fim ceea ce am fost construiti de catre natura sa fim : OAMENI PRINTRE OAMENI!!!!

PS: Scriere persoanala, fara nota de instigare, fara persoane vizate si fara tertipuri, doar o imagine proprie a vietii din zilele noastre!

Cu drag…………