Nu conteaza cat de mare ai fundul, femeie sa fi, ca se gaseste vreun mascul feroce care sa atenteze, macar cu gandul la el, nu e asa??? Cum stati cu reciproca??

Fetele mele, nu am vazut/auzit vreodata, ca vreun barbat sa nu isi mijeasca ochii si mai apoi gandurile la noi, la tot ceea ce insemnam noi…..Eu nu cred ca barbatii, isi doresc multe in viata asta scurta, ei isi doresc femei, in toate formele, ipostazele si in felurite scenarii. Ei au universul lor, unde fiecare femeie, isi are rolul ei, bineinteles ca acest univers e mare, pentru ca noi suntem mai multe ca si numar si putem ajuta barbatii, astfel: mame, gospodine, femei medici, femei care danseaza la bara, femei cu o mie de indeletniciri………femei sa fie.

Intalnesc barbati, de fapt toti barbatii pe care ii intalnesc sunt cu ochii cepe, la femei. Imi place sa ii prind rusinati cu “ochii gandului” la capodopera naturii: noi suntem arta si ei ne modeleaza dupa bunul lor plac.

Fiecare barbat isi gaseste cea mai buna partida in multimea de funduri si uneori raman la un singur “fund”, cum se pot frate, opri doar la una, cand geme viata de femei, la tot pasul. Ii poti spune sotiei sau iubitei ca ai privit cu atata nesat la o blonda apetisanta si ca in ochii  tai era goala? Ii poti spune despre acea bruneta, sau roscata aceea focoasa si voluptoasa??

Barbatul ne vrea si blonde si brunete, si slabe si grase, si tunse scurt si cu par lung….oricum am fi, in ochii lor suntem ce natura a setat sa faca, ceea ce facem din radacini: SEX!!!!

Masculii nostri, sunt chemati de noi cu feromoni si asta e ceea ce ne aseamana cu animalele, instinctul primar: a vazut, a vrut si a luat….

Ceea ce este deranjant, este ca noi mironositele si printesele, nu acceptam ca asta este parte din noi si criticam si judecam barbatii ca isi doresc mereu SEX, cand noua nu ne “arde” si ii tratam cu indiferenta…..de aia isi doresc barbatii femei, alte femei….ca sunt mai bune, ca sunt altele si ca ii fac sa simta instinctul animalic care la noi, astea casnicele si cu voma de copii pe haine, ne lipseste si ca nu mai avem chef de ei cand ei au atata “pofta de noi”!!!!!!!!!!!

Dar, ce sa facem daca voi o aveti si noi nu…..?????

Barbatii sunt in mintea mea, materie de studiu, ii inteleg, nu stiu cum gandesc, pot doar sa imi imaginez…..dar dragii nostri, sa stiti ca noi avem habar cand voi, intoarceti capul dupa gagici, cand le admirati fundurile, cand le priviti sanii de parca acolo e viata, noi stim.  Ne prefacem mai bine decat voi, dar gandurile noastre tind catre razbunare sau astea mai destepte si cu mai multa imaginatie, pot face sa arate atat de bine, incat sunteti legati de noi, forever…..da, suntem niste vrajitoare….

Cand voi credeti ca noi nu stim ce faceti voi sau unde va uitati voi, noi tot ce vrem este sa va atragem atentia, sa ne priviti fundurile in jeansi mulati de la H&M si in bluze cat mai decoltate sau mai aerisite, pe voi vrem sa va innebunim. Pe voi si pe altii ca voi, vrem sa aratam bine si sa ne priviti, sa ne doriti si sa ne luati in visele voastre….alea cand va treziti si sunteti tristi ca nu v-ati pus macar pampers. Promitem ca va ajutam!!!!!!!!!!!!

Orice barbat, ameteste in fata noastra si noi suntem acolo sa va prindem…..nu sunteti mai smecheri ca voi aveti si noi nu…………Voi sunteti sclavii nostri si ar fi bine sa recunoasteti…..singuri nu va puteti “satisface”!

Noi, nu ar trebui sa ne mai intrebam, gen:

- ” Ce dracu’ se uita dupa aia”?

- ” Cat poate fi aia de slaba si tot se uita ametitul”?

- ” Ce bine poate arata blonda aia si mai este data si cu rujul ala vulgar”, ce dracu’ vede la ea?

- ” Ce fusta scurta si ce picoare sexi are gagica aia, cum o putea iesi asa afara din casa?

Intrebari idioate, noi facem tot posibilul sa iesim din peisaj si sa fim alea care sunt deosebite, alea pe care barbatii le pot dori si admira la infinit.

Suntem “vrajitoare” prin definitie  si asta ne ocupa tot timpul…….ei saracii sunt niste tantalai robotizati!!!!!!!!!!!!!

Iti scriu azi de ziua ta, ziua in care te iubesc mai mult ca oricand!

Multumesc ca esti surioara mea si ca ma intelegi, ma ajuti, ma sprijini in decizii, ma iubesti.

Azi, esti atat de mare in ochii mei, implinesti 25 de ani si eu sunt muta de uimire, esti un om si eu inca te simt fetita aceea care adora sa stea in oglinda si care se imbraca in hainele parintilor. Toti anii care au trecut imbogatiti de prezenta ta, sunt pentru mine unici si simt ca tu esti cel mai frumos cadou pe care mama mea mi-l putea darui.

Ai venit in lumea mea pentru ca trebuia sa vi, sa fim impreuna prin viata si sa avem parte de aceasta iubire unica. Te iubesc ca esti in viata mea, esti iubirea cu care ma conversez si fara de care nu imi pot incepe ziua.

Nimeni nu intelege iubirea de frati, doar cei care au aceasta binecuvantare in viata lor!

Vreau ca,  intr-un scenariu din trecut, sa fim din nou in camera copilariei noastre, sa dormim imbratisate, sa ne “altoim” cu dragoste, sa facem treaba impreuna, sa ne certam, sa ne jucam…sa fim impreuna!

Dar anii au trecut si azi esti acolo cu alta iubire, nu sunt geloasa, ca nimeni pe lume nu are iubirea pe care tu mi-o porti, stiu cu certitudine acest lucru. Si tu, ai de la mine, toata dragostea pe care o pot respira, simti!

Te iubesc sufletul meu mic si ne doresc sa fim impreuna, cu carlionti albi, cochete si cu multi nepotei……la multi ani, draga mea Oani!!!!

Mama si mainile ei, m-au purtat prin viata si imi doresc sa i le prind in mainile mele, sa i le protejez si sa i le sarut, cumva pentru totdeauna! O vedeam adesea cum munceste si cum are cele mai “nefericite” maini, sau asa le vedeam eu. Pline de bataturi si forme nefiresti, dar frumoase si datatoare de viata, viata mea! Inca compar, mainile ei cu ale celorlalte doamne pe care le intalnesc si ma incearca o suma de intrebari:

- De ce mama mea, nu are mainele acestea, fine, fara urme de munca fizica, unghii care stau marete si pline de oja “turbata”?

- De ce mama mea, nu este o femeie care are totul in viata, de ce trebuie ea sa munceasca atat de mult?

- De ce ea, are ganduri, se streseaza, munceste 12-13 ore pe zi 7 zile din 7?

“De ce”, este intrebarea care imi bulverseaza existenta, pentru ca imi doresc o mama care sa fie linistita, langa mine, sa fie a mea toata viata, sa fie prietena mea in fiecare secunda, sa nu ii mai aud gandurile de la distanta! Cum sa fiu eu langa ea, cand ea poate e bolnava si imi ascunde pentru a nu ma ingrijora?! De ce in mainile ei se oglindesc toate muncile Pamantului? Observ de ceva timp ca si mainile mele nu mai sunt la fel…au inceput sa poarte semne ale muncilor cotidiene si sa ma faca sa rosesc atunci cand mi le privesc oamenii. Seamana oglinda, cu mainile mamei mele, nu imi vine sa cred ca au devenit o copie atat de apropiata de a ei…..cand s-a intamplat asta? Cand am devenit femeie/gospodina/mama??……..toate cremele din lume nu acopera mainile noastre prinse in rutina zilelor!

Multi poata manusi, eu port manusi, dar nimic nu se compara cu treaba facuta cu mainile libere, propriu si figurat….

Cum e mai bine oare sa ne purtam in viata cu manusi sau fara, liberi???

Venise vremea să iasă din cocon………aşa a început totul!

Sfios moment îmi spun acum, atat de intens si de nepreţuit. Visam fără a avea un scop şi zilele treceau la infinit. Mă aruncam cu disperare, înecată de simţăminte neştiute în abisul unei viitoare  iubiri. Nu căutam, credeam că o am, mă minţeam şi mă durea.

Sunt soare azi şi tu înoţi prin cuptorul meu la nesfarşit, eşti o rază şi eu te-am făcut parte din mine, erai un călător, eu te-am găzduit în sufletul meu!

Merg pe un coridor lung şi bătătorit de poveşti de dragoste, de trupuri lipite de pereţi, amprente ale buzelor, şoapte gadilate de amorezi la ceas de noapte. Ne văd la geam, apropiaţi şi îti simt respiraţia, ating pereţii care ne-au fost martori la săruturi, la atingeri la naşterea iubirii noastre. Mă întorc înapoi şi respir primele clipe cand te-am întalnit, intru pe uşa aceea şi ochii mei cufundaţi în acel ocean incert, nesigur şi adanc, te văd pe TINE. Eşti cea mai frumoasă creatură pe care am văzut-o vreodata, inima mea se face ţăndări şi nu îmi pot reveni, oare o să mor?

Te privesc şi mă contopesc cu fiinţa ta, îmi vorbeşti şi mă înec în seva ta, îmi adun bucăţile din inimă şi simt că bate din nou. Dar, nu mai e aceeaşi bătaie, lentă, insesizabilă, e ropot de tobe şi nu reuşesc sub nici un chip să le stăpanesc. E un miraj şi mă las absorbită de el, ştiu că tu eşti, te iubesc din prima secundă, e secunda în care timpul nu mai e timp, e secunda cand s-a născut eternitatea, eşti eternitatea, iar eu sunt absolut convinsă că  putem înota către ea.

Mă scald şi acum, la fel ca în prima zi, în ochii tăi, mă văd pe mine în adancul lor şi iubesc chemarea lor. Oare despre aste e vorba între noi, de chemare?

Te-am chemat cu acest cod secret şi mi-ai răspuns întocmai, am tatuat fiorul atingerii tale în suflet şi mainile tale sunt fereastra către Eden-ul căutat.

Să pronunţ cele două cuvinte, ar fi jignitor pentru “Imperiul” de sentimente care năvălesc cand sunt cu tine, totuşi, pronunţ cu siguranţă această cifră/dată: 27………atunci fluturii au fost pregătiţi să vadă ei singuri lumina zilei, atunci au devenit ceea ce sunt azi: IUBIŢI şi LIBERI să îşi zboare iubirea în văi şi peste oceane ale nemuririi…….

Mă plimb pe străzi uitate, sunt numai eu şi fiinţa mea, e libertate şi soarele care îmi mangaie părul, mă duce cu gandul la liniştea din copilarie. Atunci puteam simţi puritatea în orice, în ochii bunicilor, în firele de rouă care îmi inundau tălpile, în adierea vantului plin de parfum, în mine. Sunt din nou copil şi privesc de jos, ropotul mulţimii care îmi invadează teritoriul şi lumea formată în imaginaţia mea, o lume unde totul este perfect şi ademenitor şi îi simt prezenţa înăuntrul meu. Vreau să evadez, să mă metamorfozez, să ajung pe tăramul meu fericit în fiecare zi, simt lumina dimineţii care mă cheamă acasă, aştept întunericul pentru a reveni şi a respira prezentul. Totul e nefiresc de calm şi de feeric atunci cand reuşesc să mă desprind de panza societăţii şi să alunec uşor în cuibul minţii mele, acolo totul este ferit, este unic, sunt eu şi esenţa mea, sunt eu  în toată splendoarea mea. Sunt un om minunat, cum toţi ne naştem, suntem tot ceea ce înseamnă frumos şi viaţă.

Ascult zumzetul străzii, îmi imaginez cat de uman mă face să mă simt, dar trag o cortină imaginară şi văd dincolo de ceea ce ochiul poate percepe. Văd oamenii fără griji desenate pe feţe, văd lumina mai puternic, aud cuvintele duioase ale mamelor, aud păsări care în sfarşit îsi definitivează concertul, simt aşa cum am fost construită să simt, simt dragoste şi fericire!

Privesc spre mana dreaptă, unde port cu drag un ceas cu o poveste parcă din altă lume, uitat acolo etern şi mă trezesc fără minute şi fără ore, le-am pierdut în visarea mea atat de reală. Sunt copleşită de trăire şi port în ochii deschişi nuanţe din povestea mea frumoasă. Încerc cu degetele, să îmi creionez în aerul vieţii, o poartă de intrare, dar nu răspunde nimeni, e totul pierdut şi mă simt sfarşită, toată suflarea îmi urlă după liniştea trăită!

Piese din carne, trecem uşor unii pe langă alţii, nu ne auzim şi nu rezonăm, opriţi-vă măcar o secundă şi priviţi cu ochi limpezi alţi ochi, o sa simţiţi cum piesele prind viaţă şi sunt pline de iubire, iubirea care ne salvează, ne motivează şi care e numai a noastră!

Trăiesc, iubesc şi dăruiesc!!!