Moroieni, Cabana Bolboci, Pestera Ialomitei

Inainte de a ma apuca de treaba vreau sa va scriu cateva cuvinte despre un wekeend cu aer proaspat, pe care l-am petrecut intr-o zona superba!

Sambata de dimineata (22 august 2015) cu mic cu mare ne-am trezit bucurosi de “aventura”, ne-am baut cafeaua, laptele si cu ochii inca prinsi in vis (mai ales fetele), si am dat startul catre inceputul unei zile in familie. Minunata trebuia sa fie musai pentru ca in Bucuresti ploua atata de dezamagitor incat nu iti puteai imagina decat o zi petrecuta in pat, cu ceai mult, muzica buna si jocuri cu fetele!

Dar ne-am gandit sa nu facem pe placul vremii si am fugit din Bucuresti, via Moroieni, Jud. Dambovita. Nu spun prea multe, doar ca acolo aveam un plan de bataie, adica sa adunam si sa mancam prune. Din Bucuresti numai 79 de km sunt pana in Targoviste, orasul unde s-a nascut socrul meu (si care era cu noi in aventura, asa a numit-o fata cea mare) si de acolo se merge direct catre Moroieni continuand tot pe DN 71 prin Pucioasa-Fieni-Pietrosita, inca aproape 5o de km. Mie imi place mult orasul Targoviste pentru ca acolo oamenii sunt primitori, zambareti tot timpul si te ajuta pentru orice informatie ai nevoie. Si fac si niste branzoaice exceptionale si nesanatoase, dar cum ajungem rar, ni se iarta aceasta draga placere!

A plouat pana aproape de Targoviste si apoi gata am vazut din nou Soarele, ne gandeam ca va fi o zi perfecta. Acolo in Moroieni avem niste oameni dragi la care mergem cu multa dragoste. Stau vizavi de zona unde socrul meu are cativa prunisori, meri, peri, nuci. Sunt o familie de oameni foarte muncitori care te primesc cu drag. Au un baitel care ia munca in serios pentru varsta lui (tocmai si-a facut buletin) si este un baitel educat si mereu pus pe facut cate ceva. Deci o familie energica si cu mult bun simt, asa au fost gazdele noastre!

Pe la ora 10:30 eram in Moroieni si totul zumzaia de oameni care munceau cu spor. Ni s-a facut si noua pofta instant si dupa ce ne-am echipat am intrat in gradina sa adunam prune. Doamne, cat de gustoase pot fi si pline de praf si roua de diminetii, un festin in cerul gurii. Fetele ai-au umplut burtile cu prune si apoi au trecut si ele la munca, care cum se pricepeau, adica mai mult incurcau dar noua ne-a facut placere sa le avem cu noi. Scopul a fost sa muncim si sa ne distram aerisindu-ne creierul cu aer proaspat de munte (localitatea Moroieni se afla la numai 24 de km de Sinaia).

Dupa cateva galetute adunate cu prune, a inceput sa ploua molcom si ne-am retras la masa. Apoi iar ne-am apucat de treaba si iar s-a pus sa ploua. Dar s-a oprit in cateva zeci de minte. Prilej bun sa adormim copilul mic care motaia in brate la tata, fata cea mare era cu baietelul sa dea mancare la animale (tauri, porci, cal, caini) si  noi ceilalti adunam cu spor prune.

Pentru ca iarba era proaspat cosita, mainile se umpleau rapid de apa si  faceau adunatul prunelor greoi asa ca ne-am hotarat in scurt timp sa scuturam prune direct pe o folie si asta ne-a redus din timpul de adunat. Atat ne-am distrat si am ras si am respirat de cate 10 ori in plus pe minut, parca sa luam cu noi aerul cel proaspat al zilei. Catre seara ne-am domolit burtile pline cu prune cu un mic gratar, exact cand Soarele se ascundea si el sa adoarma linistit. Zumzetul naturii la ceas de seara, aburii care se inalta in departare catre creste, oamenii care isi termina ziua de munca, libertatea si linistea cu care te incarca astfel de locuri sunt de neuitat!

Da exista, liniste!

Pe la ora 19:00 am plecat catre cabana Bolboci, unde am dormit bustean toti patru intr-o camera cu doua paturi si o masa. Dar nu am avut nevoie de mai mult. Baia, ca la orice cabana de munte, cota 1460 este in capatul holului. Pe noi nu ne-a deranjat ca suntem obisnuiti cu conditiile de la munte: adica nu conteaza cum si unde dormi, atata timp esti in natura. Si ne-am dorit ca si fetele sa se obisnuiasca cu putin si de calitate.

Dimineata nu am putut rezista si am deschis geamul larg. Mi s-a taiat respiratia, lacul in fata noastra cu baraj cu tot si in stanga puteai zari usor platoul Bucegi si releul Costila. Mi-am luat copilul cel mare in brate si i-am aratat pentru cateva secunde privelistea si mai apoi i-am explicat de ce iubim noi muntele!

Dupa o cina cu omleta si ceai, am facut cateva poze in zona si ne-am suit in masina pentru a ajunge la pestera Ialomita. Aceasta a fost proaspat reamenajata, adica s-au construit trepte de buna calitate pe tot traseul. Balustrade cu panorame extraordinare, acces pe doua sensuri acolo unde s-a putut. Numai 12 km sunt de la cabana Bolboci pana la pestera Ialomitei, un drum care ocoleste barajul, destul de ingust, cu inclinatii de 10% pe cateva portiuni la urcare, dar un peisaj cum rar iti vad ochii!

Am lasat masina la Padina si am pornit la pas intr-o frumoasa zi de duminica, cu multa voie buna catre pestera Ialomitei. Fetele zburdau pe langa noi si fata cea mare ne-a pus o multime de intrebari. Pentru prima data, am simtit ca trebuie sa ii vorbesc cu patos despre ce inseamna muntele si natura pentru noi ca oameni/parinti si m-am bucurat de o conversatie la finalul careia copilul a inteles cat de importanta e miscarea in natura si i-am promis ca aceasta “aventura” este doar prima!

Au mers pe jos cat au putut ele (cea mare tot drumul pana la pestera si in interiorul pesterii), iar cea mica cu reprize dar sunt mandra de ea pentru totii pasii marunti pe care i-a facut. In pestera s-au distrat de minune pentru ca picura apa de pe pereti, numarau treptele la scari, am mers ca piticii, am umplut sticla cu apa ( stiti ca de acolo izvoraste Ialomita?). Drumul de intoarcere a fost plin de zmeura si de mure, asa ca cele doua scufite si-au umplut burtile, mustatile si manutele, iar cosuletele goale au fost umplute cu pietre pentru “carat” la Bucuresti (adica urmeaza sa le coloram)!

Ne-am relaxat si destins mintile la maxim, placere si zile cu oamenii sufletului. Nu putem aduce cu noi aerul de la munte si frumusetile lui, dar putem ajunge cu drag mai des!

DSCN3938 20150822_075333 20150822_180321 20150822_180353 20150822_180806 DSCN3875 DSCN3879 DSCN3882 DSCN3887 DSCN3894 DSCN3896 DSCN3901 DSCN3902 DSCN3911 DSCN3917 DSCN3921 DSCN3929 DSCN3936

Clipe simple, prin locuri si cu oameni simpli: Salina Unirea, Slanic-Prahova si Pensiunea “La Marele Moft”

În primul rând, lăsați-mă să spun în scris că, suntem sătui până peste cap, cu gandul de a ne petrece wekeend-urile, în Bucureștiul nostru drag. Pur și simplu sunt multe de făcut, dar ne obosesc și pe noi și pe fetițe, locurile de joaca si aglomeratia din mall-uri. Căutăm orice prilej de a ieși, chiar și la câțiva km, din Bucurestel!

Și cum doamna Geni, adică bona fetelor, ne face mereu trasee, s-a gândit să ne trimită de această dată în: Prahova, la Salina Unirea, mai exact.
Bineînțeles că a urmat Anca, cea cu planificarea și după cateva zile de citit și pus în balanță, am făcut un itinerariu pentru wekeend-ul 31 ian-1 febr 2015. Acum, urma să găsim un loc unde să dormim toți 4, musai!

Și am căutat și iar am căutat. Fiecare căutare, fiind urmată de comentarii ale clienților mulțumiți sau mai putin mulțumiți, prețuri, ofertă culinară și dacă era cald în camere (cam după aceste puncte ne ghidam noi)!
Am găsit ceva care, părea desprins din povești, după relatările unora și mi-a atras atenția. Am văzut cateva poze și m-am hotărât imediat. Da, ne vom caza aici! Repede am rezervat o suită pentru toți 4 și i-am trimis și soțului poze. Răspunsul lui a fost: “O, DA”!

Sâmbătă dimineață, după o noapte în care fetița cea mică a făcut un pic de temperatură și noi ne-am trezit speriați de stropii mari de ploaie, care amenințau să spargă ferestrele, ne-am gândit să nu mai plecam nicăieri. Încă un sfârșit de săptămână monoton:(!

Dar, ne-am adunat răbdarea care zăcea în paturile călduroase, am aruncat ceva haine în geantă, ceva gustărele și apă și duși am fost.
Am ales ruta București-Ploiești pe DN1 pe traseul care ne-a dus prin Valea Varbilaului și Slanicului din Plopeni. Ce să zic, aproape 2 ore și un drum ‘vai mama lui’. Nimic pitoresc, doar zone pe care eu le-am interpretat ca, fără culoare, fără să îmi spună nimic. Gropi și un tunel de străzi care mă duceau cu gândul la un ținut aflat în stare de asediu. În fine, atmosferă a mai fost animată de poveștile lui Ion Creangă, care răsunau din aparatul radio și la care fetele și noi eram atenți. Până s-a sfârșit, “Ursul păcălit de vulpe’ deja intrasem în Slănic, prea mic ca să arate ca un oras normal, mai mult semana cu un satuc de munte și am văzut imediat pe partea stanga, exact la intrare, o pancarda cu adresa pensiunii, unde urma să ne cazăm.

Mai întâi însă, am început cu salina. Din vară de când “liftul SF’ se prăbușise, accesul în salină se făcea cu niște microbuze, muncite ca vai de ele, dar șoferii au fost foarte drăguți. Intrarea costă 18 lei de persoană și după ce plătești, în câteva minute, microbuzul se pune în mișcare și străbate cam 2-3 km până ajunge la intrarea în salină.

Am mers, în jur de 8-10 minute, vreo 3,5 km cu microbuzul. Tunelul este strâmt pe o anumită porțiune și, șoferii își anunță prezența prin claxoane. Există chiar și un semafor! Dacă este roșu (tot timpul era roșu), microbuzul așteptă într-o parte să treacă celălalt. O adevărată organizare, no, dar exista speranta in mai bine, pe viitor!

Salina este specială, fiind foarte înaltă, peste 25 de m și pur și simplu în interior, e sublim.
Muzica care răzbate prin pereții salinei, îți intră pe sub piele și în câteva clipe, o stare de liniște plenară îți umple toți porii. O, este o senzație cum rar am trăit, deși am fost în cele mai spectaculoase saline din România: Salina de la Turda, Jud. Cluj și Salina din Praid, Jud. Harghita!

Salina Unirea, nu este amenajată cum poate v-ați dori, dar eu zic că așa cum este acum, pare “virgina’ și nu are nevoie de mari adaosuri. Au locuri de joacă pentru copii(10 lei/juma’ de oră), biciclete tip cart, care costă 10 lei, pentru 30 de minute, un mini magazin cu ciocolată caldă și ness, spațiu de luat masa, vreo 3 mese de biliard, wifi, loc de odihnă pentru familiști, prevăzut cu sezlonguri cu saltele, mese, spațiu sanitar (se aplică procedura:”pe vine” și apa nu se trage, totul se răspândește în atmosferă).
Am observat că unii oamenii aleargă prin salina si mi s-a facut si mie pofta de o tura!

Fetele au fost încântate, dacă nu erau morocanoase de la acel început de răceală, probabil că era și mai multa voie bună!

Salina se deschide la 8:00 și se închide la 14:00, deci e timp berechet pentru aerosoli sărați, plini de sănătate gratuită, da?

Când stomacul a început să protesteze și să devină chiar obraznic, am luat-o din loc, spre Pensiunea “La Marele Moft”, de la Salina, sunt doar 2,5 km. Am urcat un mic deal și iată-ne în fața Pensiunii!

Ne-a întâmpinat doamna Magda, proprietara si ne-a invitat sa parcam masina, vizavi intr-o “ograda” special amenajata, dar unde sa gaseau si cateva pasari si un loc de joaca pentru copii.
Doamna Magda avea chipul desenat cu trăsături pozitive, emana numai liniște și vădită bunătate. Mi s-a luminat chipul și atunci am simțit că am luat decizia corectă!

Am pășit prin porțile imense și am pătruns în intimitatea unui taram magic!
La această pensiune se simte în toate formele și culorile: SPERANȚA. Sentimentul acesta și mâinile fetelor în jurul meu, m-au deschis ca pe un imens buchet de ghiocei. Da, ghiocei, pentru că i-am zărit firavi, prima dată când am ajuns aproape de intrarea în pensiune.
Curtea are și o piscină, pe care îmi doresc să o încerc în anotimpul cald.
Ne-am lăsat conduși de doamna Magda, către mansarda noastră tip suita și urcand scarile din piatra frumos slefuita de maini pricepute, am inspirat în nări mirosul unor vieți care roiau în acest loc, menit să ne facă pe noi, turiștii, să ne simțim confortabil.

Camera noastră, nu poate fi descrisă în cuvinte, mai jos o să las pozele să vorbească. Am vrut pe rând să fiu o prințesa care își piaptănă părul lung la acel budoar din lemn viu colorat și lucrat cu atâta măiestrie; am vrut să joc remi cu soțul, la măsuța cu două scaune cu spatar gol, din centrul camerei; am vrut să dorm în jacuzzi-ul din baie câteva ore; am vrut să mă refugiez în acel pat de 10 m care era construit deasupra băii și să citesc cărțile mele; am vrut să mă cufund în patul cu baldachin și lenjerie apretata, am vrut să mă pierd în tablourile cusute de mână cu motive de floarea-soarelui; am vrut să ies pe terasă și să beau o ceașcă de ceai; am vrut să prind acele gânduri și sentimente în ochii minții mele, pentru mult timp!

Nu cred că am mai avut ocazia să îmi desfăt ochii, mintea și sufletul, într-un asemenea fel!

Toată pensiunea este clădită prin ochii acestei minunate ființe, doamna Magda și întradevăr, am văzut dincolo de orice satisfacție materială, am văzut împlinire, contemplarea vieții prin frumos, ochi, mângâiați de liniștea sufletului!

Cum să nu rămâi mut în acest loc special, pentru că da, este special și așezat perfect: Strada Mioriței, nr. 14!

Prânzul a constat în ciorba de văcuță și de pui, servite ireproșabil, sarmale și o țuica de casă bună bună, mai ales că ne-a fost servită într-o…..cizmuliță. Foarte drăguț, fetița cea mare a dorit apă numai din cizmuliță:)

Mâncarea a avut gustul și prezentarea unor oameni care au făcut-o cu dragoste, nu pentru bani. Servirea și modul în care eram lăsați să savurăm liniștiți, fiecare înghițitură, discreția cu care eram întrebați, dacă totul este în ordine, dacă dorim și altceva, a facut din pranz, un adevarat ritual al tihnei!

Eu îmi doream atat de mult, să strâng acest om în brațe și să îi spun că nu am nevoie de nimic, sunt complet fericită cu toate sentimentele trezite în mine de tot ceea ce văd și îmi doresc să opresc timpul și să fiu înconjurată de fete și soț și doar să respir!

În incinta pensiunii, ochii mi-au fost scăldați de cel mai pur verde, verdele dintr-o minunată seră cu flori dintre cele mai felurite și iar, mintea mea, aseza un fotoliu imaginar și mă vedeam ghemuită, citind, primele mele cărți: “Ciresarii”, copilăriei mele!
Sublim………………………………………………………………………………………………………

Micul dejun de a doua zi, a fost și el plin de poezie, cel puțin așa am simțit eu pașii, cu care nepotul doamnei Magda, Gigi, își făcea treaba, adică ne aducea mâncarea.
Deja nu mai puteam vorbi de mâncare ca de ceva fără importanță, aici fiecare bucățică a dansat înainte de a pătrunde în organismul nostru. Parcă fiecare tacâm cu care ne serveam, avea o poveste și materialul din care erau lucrate tacâmurile, formele încrustate în acestea, spuneau mii și mii de povești.

Așa comunicare cu mâncarea nu am mai avut, totul s-a așezat frumos, în tihnă fără nici un altfel de gând, doar am trăit acele clipe.

Chiar dacă fetele nu au fost într-o formă prea bună, ne-am străduit să ne încărcăm noi, părinții, cu mai multă răbdare, cu pace și mai multă înțelegere, pentru o nouă săptămână.
Am reușit și am plecat la drum (după ce am mai făcut vreo două ore de aerosoli sărați), cu gustul celei mai bune cafele băută în scurtul meu timp de “băutor de cafea’, cu gustul mierii și dulceței de vișine, cu gustul pâinii prăjite și brânzei proaspete, cu gustul unor oameni frumoși!

Nu știu dacă “mulțumim”, acoperă avalanșa de simțăminte, dar am scris pentru toți cei care mă citesc și își doresc să se reîntâlnească cu ei, cu ei, care poate că sunt pierduți în lumea aceasta fără culoare, în cotidian, în nimic!

Viața nu înseamnă nimic, nu putem trăi în nimic, putem trăi în liniște și în simplitate, simplitatea cu care am fost construiți.
Oamenii din povestea mea, sunt frumoși în sufletul meu și îmi doresc să vedeți și să simțiți și voi, VIAȚA asa cum este ea, la Pensiunea “La Marele Moft”, pensiunea din povesti!
Cu drag,
Anca.

20150131_134601 20150131_134605 20150131_134610 20150131_134612 20150131_134620 20150131_134629 20150131_134641 20150131_134701 20150131_140258 20150131_140323 20150131_142024 20150131_142028 20150201_104132 20150131_142031 20150131_142034 20150131_151909 20150131_202935 20150131_210642 20150201_093951 20150201_093957 20150201_094000 20150201_104120 20150201_104123 20150201_120933 20150131_105327 20150131_114301 20150131_114313 20150131_114316 20150131_114318 20150131_123402 20150131_125016 20150131_125514 20150131_134605 20150201_113404 20150201_113523 20150201_113528 20150201_113601 20150201_113730 20150201_120600

Salina Praid – Harghita

Suntem de ceva zile, in cel mai minunat loc cu putinta!

Am ales aceasta zona a tarii, in primul rand datorita Salinei si mai apoi am descoperit ca oamenii care locuiesc in aceasta oaza sunt minunati, pana la fara cuvinte.

Din Odorheiul Secuiesc unde suntem cazati, cu masina sunt 33 de km pana aici in Praid si drumul este mirific, placut si linistit. Aproximativ 40 de minute, in functie de trafic si conditiile meteo si Salina se afla amplasata cumva in Praid, nu este izolata cum este cea din Turda!

Biletul de intrare costa 22 lei de persoana, iar copii  pana la 3 ani au intrarea gratuita! Se intra cu un autobuz modest din jumatate in jumatate de ora, fix. Se merge cu autobuzul cateva minute, sub 5 minute, zic eu si ne lasa undeva unde se coboara pe niste trepte din lemn la subteran. Pentru noi a fost si mai dificil, pentru ca am avut si carutul pentru fetita cea mica si sotul a facut mult triceps, dar am ajuns intr-un final!

Dupe ce coborati treptele, in fata ochilor va aparea Salina in toata splendoarea ei si minunea pe care omul a putut sa o construiasca aici.  Va puteti relaxa in timp ce primiti sanatate pentru tot corpul prin aerosoli, cu urmatoarele:

-Crama amenajata aici cu vinuri alese;

- Bar, unde puteti servi de la ciocolata calda (delicioasa de altfel), pana la cafea si ceaiuri felurite, dulciuri pentru toata lumea si servire fara cusur. Am intrebat-o pe una dintre doamnele de la bar, cum e sa lucreze si in acelasi timp sa aiba si sanatatea pe paine. Mi-a raspuns ca e locul ideal de munca, chit ca ce e prea mult strica, dupa cum mi-a explicat ea (asa sa fie oare???);

- Un magazin cu suveniruri, mare majoritate fiind formata din obiecte din/cu sare si jucarii pentru copii (de la ponei roz pana la printese-sirene);

- O bisericuta amenajata atat de frumos, totul din lemn si cu mult bun gust….intri si nu ai cum sa nu plangi si toate simturile iti spun ca esti intradevar unde trebuie (frumos sculptata, o sa vedeti si scena nasterii lui Iisus);

- Un loc special amenajat pentru schimbat bebelusii, alaptat sau pentru hranirea acestora;

- Un birou de informatii;

- Belvedere;

- Muzeu;

- Cinematograf 3D cu filme Disney si nu numai, 10 lei de persoana si aveti afisat si ora de vizonare (noi astia cu copilasi micuti, nu putem viziona mai nimic, ca nu stau intr-un singur loc, neam);

- Deasupra de magazinul de suveniruri, gasiti amenajat si un loc de recreatie si creatie pentru copilasi, unde acestia pot picta diverse personaje din ipsos cu vopsea ( 7 lei), sau puteti alege sa desenati printese disney sau alte personaje pe foaie cartonata cu lipici si sare colorata la 10 lei.

- E si internet, ca de asta si reusesc sa va scriu si bancute special amenajate cu prize pe peretii plini de sare si cuiere pentru haine (temperatura nu cred ca depaseste 10 grade, dar este un climat constant si nu simtiti o trecere brusca de la cald la rece);

- Si acum vine parte interesanta: spatiile de joaca pentru copii sunt o gramada, majoritatea din lemn, de la caluti si dinozauri, pana la leagane individuale sau mai mari pentru familii sau mai multe persoane, topogane, trenulete din lemn, un spatiu de joaca extra/super/fenomenal, unde fetita noastra cea mare si tatal ei s-au simtit foarte bine (costa 10 lei 20 de minute, dar nu te scoate nimeni afara, ci esti cronometrat cu un dispozitiv tip cip si la iesire, iti arata cat timp ai stat si atata platesti).

Aici e Raiul cu sanatate gratis si e plin de copilasi care daca nu sunt la locurile de joaca, sunt la joaca cu paletele de badminton, cu mingi, cu trotinete, biciclete, role, etc……locul de joaca special, unde iti poti tine copilul sub control, fara sa iti fie frica ca iese in strada, socializeaza cu alti copilasi si cel mai important, este ca aerosolii ii imbunatatesc stare de bine a organismului (fetele mele au fost toata iarna bolnave si sper sa fie mai bine de acum, si sa venim cat mai des aici).

In afara de tot ceea ce am descris, aveti aici si aventura nu, asa sa va simtit ca si in unul din romanele mele perferate: TUNELE?!!!

CLUB AVENTURA, asa se numeste unicul parc de aventura subteran din Romania. Si aici va puteti descarca energiile si nervii si viata, catarandu-va pe sfori, traseu cu tiroliana, excaladari de pereti si picioare in foarfeca mai tot timpul, broboane de transpiratie, tipete de frica sau de fericire din toti rarunchii, dar la finish, va garantez ca primele minute o sa spuneti ca mai vreti……si peste vreo 3o de minute, o sa fie jale cu toti muschii vostri. Sotul meu a fost: distrus de dureri dar fericit si s-a simtit ca in Captain America sau ca un supererou. Mie una mi-a trecut repede pofta de excaladat……sunt cam fricoasa acum cand am fetele!!!!

Si acestea fiind spuse, urmeaza urcusul spre suprafata si placerea extraordinara pe care am simtit-o aici….promisiunea este sa ne intoarcem de cateva ori pe an!!!!

Cu drag….

Veliko Tarnovo

Veliko Tarnovo este dupa cate am citit inainte de ajunge acolo, un oras din Bulgaria in primul rand. Se afla cam la 17o de Km de Bucuresti, pentru ca de aici am plecat noi.

Ora de plecare a fost: 8: 20 si ora de sosire: 11:35.

Din Bucuresti si iese usor, noi am preferat sa mergem prin centru si am ajuns astfel in Jilava, care seamana cumva cu un oras dupa asediu si este tare urat la prima vedere. Stiu ca si acolo locuiesc oameni ca si noi, dar zona asta de sud a Bucurestiului, nu stiu, dar face parte dintr-un alt tablou….din acela sinistru!!!!

In fine, echipati cu haine simple si cu fetele in spate, legate in centuri, am pornit. In spate eram supervizati de masina parintilor:)

Am observat pe traseu, mai ales atunci cand ne-am apropiat de Giurgiu, ca oamenii de aici, sunt foarte harnici. Era plin de solarii si pamantul era proaspat pregatit pentru primele produse de primavara. Aceste sate sunt pline de oameni care muncesc, ei din asta isi castiga existenta si chiar ca m-au trecut fiorii, pentru ca am vazut pe strazi multi batrani, in haine murdare si folosite la muncile campului, cum isi carau fara vlaga sacose (goale sau pline) cu te miri ce!!!!

Am platit taxa de pod care a costat 12 lei si am trecut podul care ne leaga de vecinii nostri bulgari. La vama la Ruse am prezentat buletinele noi si pasapoartele fetele si am rulat catre zona unde se cumpara vigneta valabila 5 zile si care a costat 30 lei de masina. Tot acolo am schimbat si euro in Leva.

Intre timp am si mancat micul dejun si cand eram aproape gata, ne-a batut in geam un batran care cerea ceva si gesticula cu mainile. Sotul meu a crezut ca cerea de mancare si i-a intins un sandvici, dar el a spus ca vrea bani, in cea mai soptita bulgareasco-romaneasca pe care am auzit-o…..am ras copios!

A mers si la socrii si le tot flutura de aceasta data banii in fata gemului de la masina, atunci am inteles ca vroia sa ne vanda Leva falsi….cand l-au refuzat, s-a enervat si i-a rupt sub ochii nostri…..nu am inteles toata faza, dar……

Intrarea in Bulgaria, este la fel de posomorata, intunecata si lipsita de viata ca si prin cealalta vama, Vama Veche!!!

Primul oras, arata al naibii de comunist, cu magazine in stil vechi, garduri care ingradesc diverse parculete si fetita noastra cea mare, a strigat cu entuziasm:

- Oau ce parculet frumos??

De fapt, erau doar cateva leagane, jupuite de vreme si rupte care aminteau de vreun circ parasit….iar am avut o repriza de ras copios!!!!

Dupa ce ne-a intors putin Gps-ul din drum, am revenit la ruta dorita si am mers numai drept pana am ajuns in Veliko Tarnovo. Am urcat pe o strada cu asfalt din pietre mari si rapid am ajuns in Eden!

Daca va place Sibiul noastru, aflati ca Veliko este Sibiul Bulgariei (comparatie folosita de Razvan Pascu in descrierile lui despre Veliko). Este acelasi stil, cu strazi inguste, case pe coline si multa liniste, poate mai liniste ca la Sibiu. Am gasit repede pensiunea unde am stat. Se numeste Bela Neda si este o mica pensiune de familie, situata in inima centrului istoric al orasului.

Baiatul care se ocupa de pensiune stie destul de bine engleza, este primitor si mereu de ajutor. Noi am luat o camera care a costat 100 lei/noapte si era echipata cu 3 paturi, baie, tv, wi-fi, aer conditionat sau aer cald in perioada asta. Arata perfect si era foarte primitoare. Am fost incantati. Pensiunea este dotata si cu o bucatarie, unde se poate gati, depozita mancarea in frigider, spalat vase, servit masa, etc. Fiecare apartament are si o terasa frumos amenajata cu flori si motive rustice, iarba era deja verde, asa ca ne-am gandit sa revenim sa le vedem pe fete cum zburda desculte prin ea!

Am plecat la explorat orasul si am facut o sumedenie de poze. Orasul era imbracat in haine de martior si am observat ca la ei si barbatii poarta martisor. Au niste martisoare specifice cu o fata si un baiat din impletituri de ate colorate.

Am cautat cu Gps-ul in mana, un restaurant sa mancam, care ne fusese recomandat de gazda si ne-am invartit in jurul cozii vreo jumatate de ora. Am urcat si am coborat scari si pana la urma am ajuns tot de unde plecasem. Am gasit restaurantul, se numeste Shtasliveca si este pur si simplu ceva nu ati mai trait culinar vorbind.

Am observat ca multi localnici vin acolo pentru pizza care arata apetisant, dar noi nu venisem in Bulgaria pentru pizza. Am comandat ceva traditional si domnisoara care ne-a servit si indrumat s-a comportat exemplar. Restaurantul este foarte frumos, este amenajat intr-un stil atat de  familiar, calduros si cumva pe culori roze, cu lumanari pe mesele lungi iar pe parti aveau canapele, burdusite cu perne si plin de flori! Prima oara am zis ca masa este prea mare….dar cand am vazut ca nu incape mancarea, mi-am retras cuvintele.

Ca prim fel am gustat o supa rece tip tzatiki cu lipie cu ulei de masline sau cu usturoi, pe un platou mare (arata ca o bucata mare de carne de pui la gratar)!

Au urmat cateva feluri de salate traditionale: Cu rucola, branza, rosii, pesmet, nuci macinate, quinoa, etc care ne-au facut papilele gustative sa danseze. Am cerut si berea lor traditioanala (Zagorka), care in mod surprinzator ne-a placut: nu era amara, ci prietenoasa, foarte buna. A urmat si partea dedicata carnii de pui, cartofilor copti serviti direct in tigaia in care s-au facut, carnea de asemenea a venit pe platouri speciale tot de pe foc (carne de pui si carne de porc in diferite prezentari). La final, ospatarita ne-a luat ce mai ramasese (si ramasese multa mancare) la bucatarie si ne-a impachetat-o pentru servit acasa. Am adaugat si desert la pachet (pe care l-am servit cu sotul la apus de soare pe minunata terasa a pensiunii Bela Neda): niste bilute ca o inghetata cu fructe de padure sau ciocolata, uimitor de delicioase. Macar o data pe luna sa mergem la Veliko Tarnovo sa mancam la acest restaurant, exceptional si foarte ieftin!

In drum spre pensiune, am facut nitel de shopping si am admirat peisajul care la ceas de seara arata fabulos. Cum incerca soarele sa se ascunda printre casutele construite in stanca, ca doar de aceea i se spune si orasul medieval al bulgarilor sau al Tarilor. Oamenii locului sunt foarte primitori si cu mult bun simt…..am avut o zi minunata!

Nu am reusit sa vizitam totusi ce ne propusesem pentru ca in perioada rece, cetatea Tsarevets se inchide la ora 17:00 si am lasat-o pe alta data. De vazut mai sunt si: Sarafkina Kashta ceva cu mestesugurile populare, Muzeul de Istorie si Muzeul Arheologic. Nu am mai avut timp, dar faptul ca ne-am lasat pierduti pe acele strazi a fost ca si cum am vizitat tot ce trebuia in Veliko.

Respect pentru vecinii nostri bulgari, care sunt la fel de saraci ca si noi, cu relief la fel de frumos ca si al nostru, dar au alt dar de privi aceste frumuseti si de se comporta cu tara lor!

Fericita ca mi-am incarcat mintea cu frumusetile orasului Veliko Tarnovo……de abia astept sa ma reintorc!!!!