Eu ca si voi am bunici, dar bunici materni ca ai mei, nu cred ca o sa se mai nasca pe cerul  meu vreodata!

Bunicii mei sunt particica din sufletul meu: am crescut cu invataturile lor si chiar daca viata la tara a trecut peste fruntile si mainile lor uscate de batranete, pentru mine sunt cele mai frumoase persoane!

In linistea acestor zile de inceput parca de primavara, imi amintesc cu raze de bucurie pe buze si in suflet de viata mea de copil descult la tara si cum atingerea pamantului dimineata, era trezirea din somn cea mai vruta si uluitoare, imi amintesc de mine, eram asa de plina de viata, fara orizont, impacata cu linistea aceea. Ce usor treceau zilele, ce usor e sa imi amintesc de ele, placere….

Cate rugi puteam sa indrug parintilor sa ma lase cu tot cu bagaj la bunici, cum le promiteam eu, note mai bune si zile de cumintenie, numai sa ajung la ei, la viata mea perfecta cu bunicii mei….imi e asa de dor de ei!

Ajung si ii vad asteptandu-ma cu ochii cei calzi si plini de o dragoste unica, ma cuibaresc in bratele lor si miros in sfarsit “parfumul lor batranesc”, naftalina aceea, sudoarea aceea, provenita de la munca neincetata! Ma urc in varful patului, imi arunc hainele din bagaj la intamplare, oricum nu sunt asa de importante si fug la bunici, mi se pregateste o cina copioasa: cartofi prajiti cu branza de la capritele vecinilor si rosii proaspete din gradina!

Dupa ce imi aud burta “paraind” de satisfactie, ma arunc intr-o lupta pe viata si pe moarte cu bunicul: “septica” si urlu ca toate animalele cand pierd, ma intreb el de ce nu pierde niciodata si fac tot posibilul, macar sa trisez si sa ies eu castigatoare.

Adorm ca o pierzatoare si ma trezesc dimineata: ma asteapta micul dejun, oua fierbinti cu paine calda, aburind si uit de furculita sau alte maniere si degetele mele “galbene”, inoata razna satisfacute catre o gura infometata:)

Ajut la treburi pentru ca iubesc sa invat de la ei orice si ma cuibaresc apoi, in Crangutul meu, plin de copaci cu fructe zemoase, iar in mijlocul acestei oaze de liniste, sta o “groapa”, plina ochi de apa rece, izvorata din munte, in care inoata in unele zile, broscute testoase, asta e Raiul meu….ma asez pe banca facute de mainele bunicului.

Citesc: ” Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” si trag cu ochiul la bunica mea, care limpezeste voioasa hainele in acea mica fantana…..Oaza nu alta!!!

Simt totul de parca e real inca, am in fiecare celula, zilele petrecute cu ei si imi doresc sa fiu din nou copil fara griji si sa stau la dezmierdat in bratele bunicilor, sa mai existe inca soba aceea in care coceam paine si sa mai beau inca ceai de musetel….cele mai frumoase amintiri, pentru ca am avut o copilarie plina de povesti…….deci, va urma……………..