Colorata, in diverse forme, multa si pretutindeni….o viata din plastelina!

Nu se mai termina, oameni buni, o am in nari, pe maini, in par, prin haine….in toti porii.

Cum sa mai respir, cand e peste tot, ma incojoara ca un sarpe victorios si imi “suge” toata energia zi de zi.

Nu mi-a placut niciodata sa ma joc cu plastelina…bleah, cum se lipeste pe maini si ce miros are????

Fetita pamantului, Paula e absolut fascinata de plastelina si la gradinita si acasa, nu se mai satura copilul asta de jucat, la nesfarsit…nu stiu cum de gaseste mereu o mie de personaje de interpretat, scenete de jucat, castele de construit, mancare de facut, din…plastelina!!!!!

Sunt “disperata”, ma gandeam sa le cumpar un covor mai animat, mai pentru fetite, dar mi-am pus usor pofta in cui. Covorul meu, e absolut distrus, cu o mie de ramasite de plastelina,”batrana” sau “tanara”, dar la fel de “batoasa” si imi rade in ochi in fiecare zi. Hai cu aspirator, hai cu perie la frecat si distrus maini si unghii ojate, hai cu solutii de covoare, hai cu rabdare si nimic nu da rezultate. Ma gandesc serios sa  fac niste cursuri de autocontrol si de cum sa imi tin acest “dusman”, numit plastelina inchis, inchis pe veci.

Este singura jucarie care poate face orice si in ochii ei, este atat de reala aceasta comunicare, incat eu nu mai incap…am incercat si eu sa ma joc cu ea zilele trecute, dar mi-am dat seama repede ca nu pot comunica cu plastelina!

Nu imi mai pot baga copilul la somn, sta ore in sir cu plastelina si o face, firimituri iar si iar si iar……super, imi spun…

Eu spun ca plastelina, poate concura cu brio in lumea copiilor cu ciocolata, sucul, covrigii, pizza, pastele si alte “delicateturi”, e pur si simplu dependenta.

Ma uitam peste niste poze, atunci cand eram noi tineri: curatenie, nu tu praf, nu tu mizerie, voma, mancare pe covor. Aveam apartamentul perfect, noi eram perfecti….acum e traznet la propriu, viata la maxim, cu muuulta plastelina (inclusiv cosmaruri) si galagie, tipete.

Multumesc noua, pentru o viata plina de plastelina:):)