Belesc ochii la jurnalul fetitei mele celei mari si gasesc pagina cu ziua si ora cand mi-am bagat “dusmanul” in casa. Era 2010 si vad chinul prin care am trecut pana l-am fixat la locul lui in minuscula noastra bucatarie. Aveam nevoie de unul nou, doar eram insarcinata cu fetita si aveam o mie de planuri cu ce o sa pun in el. Ba ma vedeam gatind diverse specialitati pentru sot si depozitandu-le in el, mancarica pentru cea mica, congelate, etc.

Au trecut 4 ani de atunci si azi, imi tot fac scenarii pentru “asasinarea lui”. Nu e de dat la fiare vechi, asta e clar. Functioneaza mai bine decat in prima zi, toarce pe cele mai frumoase melodii…

Eu una am o problema personala cu el si vreau sa ma razbun. Pentru ca el ma atrage in orice clipa catre acea culoare “ingereasca”, catre acel miros dracesc, catre el. Ma adora si ma vrea numai pe mine in preajma lui, uneori am impresia ca urla dupa mine, cum urla fetita mea ce mica.

Imi impun sa nu il mai vizitez, am vrut chiar sa imi lipesc poza pe el ca o neroada ce sunt, ca o slaba de “inger”….am jurat ca nu ii mai deschid usa. Nu m-am tinut de cuvant niciodata. Eu mereu pierd in fata lui, si ii simt in ceafa triumful. Vreau sa il arunc de la etaj. Pardon, stau la etajul 1 si nu cred ca ar suferi mari daune.

Stiu ca il personific si nu e normal, dar cumva trebuie sa fac ceva.

Ora groazei pentru mine este ora 18:00, pentru ca de atunci gura mea inghite doar apa, multa cu inghitituri cat mai multe ca sa imi ajunga, sa imi sature orice alta pofta de mancare care ar putea exista in “frigiiiiii”!

Paula imi cere de mancare….Uraaaaaaa, un pretext sa imi vizitez bucataria. Imi plimb ochii peste aragazul “luna”, peste chiuveta curata, peste blatul impecabil ca il curat mereu cu Igienol si in sfarsit il vad: maretul, regele bucatariei. Iti satisface orice pofta, la orice ora, fara prea multi bani, mereu fericit pentru tine…..

Ca o dracoaica ce sunt, ii deschid usa, narile se maresc la dimensiuni apocaliptice, in gura limba imi saliveaza, trecand in ultimul stadiu de disperare, alearga, si o mana apuca ceva. Nu stiu ce, nu vreau, nu pot, strig coplesita!!!

Inghit nemestecat si enzima care asteapta la portile gurii, tipa la mine si ma cearta….nu i-am lasat timp sa isi ia si ea masa. Ancaaaaaaaaaaaaa, esti prea slaba pentru “fiarele” societatii, nu poti rezista in fata unui simplu frigider. Esti usor de pacalit si nu poti sta vertical in fata mea, imi tipa “frigiiiiiiiiiiiiii”!!!!

Grea viata au unii si inca nu si-o pot recupera pe aceea care era, fara frigider si fara pofte critice!!!