Ea: Sunt dispusa sa fac orice pentru tine dragul meu!!

El: Asta e fraza din telenovelele copilariei tale la tara, draga mea!!!!

Cam de la asta am pornit…..si am realizat pe parcursul anilor ca treaba asta cu compatibilitatea erotico-verbala-mentala, nu se prea aplica atunci cand esti cat se poate de ancorat in realitate. Tu aterizezi intr-o relatie voita cu toti porii, fara multe cunostiinte si te astepti ca celalalt sa fie mai “citit” si sa te ajute sa intelegi ce e cu dragostea asta!

Si fara nici o lectie invatata, suntem aruncati in viata si in bratele cuiva, care nu ne este ruda, nu il cunoastem atat de bine, nu stie nimic despre noi…si totusi il vrem in viata noastra, pentru ca incepem sa simtim altceva. E acel sentiment care se naste din dorinta de a fi cu cineva si acel cineva nu trebuie sa fie o figura cunscuta vietii noastre anterioare, sa fie total din alta lume….

Si stam ore in sir si ne povestim viata, o asezam fara frica in bratele acelei persoane si cele mai adanci trairi ii sunt marturisite. Simtim ca este pesoana care merita sa stie totul despre existenta noastra si avem incredere orbeste in ea!

Se naste o relatie, un nou cuplu de oameni care vor sa isi faca viata impreuna, dupa propriile criterii si dupa logica lor de intelegere a vietii. Esuam sau razbatem, asta cred ca numai noi putem hotara…pentru ca noi curmam vise, luam decizii, inventam povesti, devenim “martirii” relatiei, plecam fara cuvinte sau intoarcem spatele la viata asta in doi.

Cum sa rezistam unei relatii, oare este intrebarea pertinenta?

Ce facem cand ne isterizam si scoatem “balauri” din gura? Cum luam inapoi cuvinte care rup suflete si cauzeaza cele mai adanci rani? Cum ne mai apropiem de iubire, cand am sters cu ea prin mocirla? Cum ne mai atingem cand am murdarit si nu exista detergent menit sa scoata murdaria unor cuvinte? Cum razbatem din tensiunile fabricate de mintile noastre, in situatii extreme? Cum sa iubim si cum sa iertam???

Sunt ceva intrebari si totusi, cred ca solutia este tot la noi, iesirea din starile astea negative, sta exact in frunte si noi nu o bagam in seama……luptam cu noi in primul rand si luptam cu persoana de langa noi. Nu ne intelegem pe noi si avem asteptari marete de la partener sa ne inteleaga.

Oare femeile sunt fiinte conflictuale sau barbatii provoaca starea noastra de haos?? Cum putem fi ajutati cand nu mai exista speranta si suntem ghemuiti de suferinta in labirinturile sufletului nostru?

Cum ne privim si nu ne putem vorbi? Cum respiram noaptea si asteptam sa ajungem la unison cu fiinta de pe partea cealalta a patului, sperand ca si ea o sa-si regleze respiratia si astfel sa avem totusi o comunicare? Cum tacem si urlam pe dinauntru, ogoliosi si incapatanati?

Unde e marea noastra de iubire si mainile noastre care transpira in ton cu inima bubuind de dragoste? Unde e IUBIREA aia mare care ne-a adus impreuna si pentru care am facut totul din nimic? Unde sunt planurile noastre de viitor si ideea de familie pentru  o viata mai buna?

Atat de departe sunt aceste intrebari, atunci cand nu se mai poate face nimic pentru un cuplu care este la marginea prapastiei. Cand nu te mai privesti cu tremur in corp si in ochi, cand nu iubesti sa ajungi in intimitatea casei tale si pur si simplu sa contemplezi fiinta care este cu tine, cand lumea voastra se destrama….unul dintre parteneri, sare in prapastia altui inceput si celalalt ramane mut, mut de neputinta….asa se termina toate macaroanele!!!

Si ca la mai toate “macaroanele”, exista si speranta ca poate trecem peste anumite perioade critice, ca mai reanimam iubirea cu un ultim soc incarcat la multi volti…….iar eu cred in iubire si respect si imi astern aici gandurile pentru ca am am impresia ca “tu nici macar nu ma asculti, draga/dragul meu”!!!!

Ps: Iubiti-va sau parasiti-va, nu mai conteaza atunci cand decizia sufletului a fost luata!!!!!

Cu drag….