Nu sunt gravida a treia oara, dar o sa fiu candva, cert e ca imi e pofta de prune de cateva zile. Mi-e pofta de prunele copilariei alea putin “parpalite” si acrisoare, care imi faceau “cerul gurii” sa tresalate si corpul sa mi se cutremure de placere.

Mi-e dor si pofta sa imi umplu bluza facuta cos cu prune si sa stau la umbra unui copac sa le mananc, asa cum le-am cules: nespalate, doar un pic sterse si sa nu am in cap nimic.

Doar eu si prunele….

Toata copilaria cu vacante am petrecut-o la bunicii materni pe care ii idolatrizez si as face orice sa stiu ca acum la batranete sunt bine si sanatosi!

Cu sanatatea nu sunt ei in regula, dar sper sa isi mai adune din puteri si sa nu plece de langa mine. Stiu ca o sa vina vremea cand o sa ne despartim pentru totdeauna, dar cat timp sunt aici cu mine, chiar daca sunt la km departare eu imi amintesc cu drag de numeroasele peripetii traite impreuna!

Acum multi ani sa fie vreo 15, traim niste zile in care caldura Soarelui ajungea diferit la noi iar iernile erau mai blande, oamenii mai calzi, noi, viitoarea generatie gandeam si foloseam timpul liber in alt mod decat azi!

Cand venea vara stiam ca o sa merg la bunici, stiam ca o sa fiu nespus de fericita, stiam ca sunt cu bunicii si aveam totul!

Cum arata Doamne, crangutul meu cu toti pomii plini de roade, cum tot pamantul era acoperit de fructe, cum imi zambea soarele printre frunze, cum iubeam totul!

De dimineata, ne echipam de mers in crang sa adunam prune si corcoduse si bunicul le cara cu galetile….noi fetele adunam cu doua maine, cu una bagam in gura. Imi amintesc si acum ochii bunicului meu plini de fericire, atunci cand noi adunam atat de repede incat el nici nu ajungea cu galetile goale inapoi. Umpleam butoaie cu varf si asteptam sa vina timpul cand pot fi facute tuica, sa facem  focul sub cazan si sa  coacem porumb!

Si atunci cand terminam de adunat la noi in ograda, plecam in padure la cules de prune cu sacii.

Eu care eram si sunt inca o “zgatie” ma urcam in pomi si scuturam cu putere, bunicul aduna cu spor. In una dintre iesirile noastre la cules de prune, eu am cazut dintr-un pom si mi-am ranit intreaga suprafata a palmei. M-a ajutat bunicul sa ma bandajez si nu am renuntat, m-a durut dar nu am plans, am stat acolo si am ajutat cu toata determinarea la cules de prune. Nu vroiam sa plecam acasa din cauza mea. Vroiam sa stam cat ma mult, sa adunam cat mai multe prune, sa facem multa tuica, ca bunicul sa aiba ce vinde iarna sau primavara!

Azi bunicul meu e atat de batran, de firav si bolnav, de demoralizat, iar atunci era atat de puternic! Tin minte ca lua in spate cate 2 saci plini ochi cu prune. Si mergeam la cules de prune, pana ce nu mai aveam ce culege….eram atat de fericita si cred ca am avut zile cand am mancat numai prune, au fost cele mai bune fructe pe care le-am mancat vreodata! Nu ma pot gasi gustul acestora in altele din aceste zile!

Cum as putea oare sa fac bunicii nemuritori? Cum as putea face sa ii tin langa mine pentru totdeauna? Cum sa mai traiesc eu acei ani ai  copilariei,  ani incarcati cu atata dragoste, atata puritate,  atatea prune?????

Cu drag….