Fericita sunt ca traiesc in Bucuresti in fiecare zi a umilei mele existente. Si mai fericita sunt cand ma trezesc si imi fac planul de bataie pentru o noua zi in Bucuresti. Multe de rezolvat, multi trag de mine si eu de ei, multi kilometrii de strabatut, multe cuvinte imi ies pe gura, ce sa mai, am o viata plina ochi.

Toamna aceasta, uite ca Doamna Gripa a venit mai repede, dar e mai blanda: un mucisor, maxim doi; un pic de tuse si cam atat, dar suficient incat sa stau langa fetele mele dragi, la domiciliu. Yei, am descoperit totusi un sirop misto rau care a terminat-o rapid pe Cucoana Gripa (acum zace aproape infranta) si mi-am reluat si activitatile unice din fiecare zi.

La prima ora a diminetii de echinoctiu, nu am inteles de ce e atat de multa agitatie in curtea de sub bucataria mea balconata de la etajul 1. Galagie si eu arunc ochii pe geam si vad o curte plina de domni cu a lor culoare unica, care sapau ceva. M-am intrebat, oare ce vor sa faca in curte (o curte nelocuita si cam horror, mai ales noaptea)?

Am vazut ca au si niste tuburi frumos colorate in portocaliu (tipic) care stateau cuminti si asteptau. Dupa, am vazut ceva asemanator unei parghii si un tub mai mare legat la capatul ei; si muncitorii aceia se roteau. Adica se roteau si sapau (ca o cartita) in pamant. Si mi-am imaginat ca sapau un put!

Am iesit pe geam si am intrebat:

- Nu va suparati, sunt si eu curioasa, ce faceti acolo?

- Un put doamna!

- De ce, e nevoie intreb eu?

- Da e nevoie ca sa suplimenteze apa de la retea!

- OOOOO, super, sa aveti spor!

- Multumim, sarut-mana doamna!

Si mintea mea a inceput sa lucreze: oare vor afecta rezistenta blocului unde locuim, oare vor gasi apa la o adancime mica, cat vor fora, daca o lasa descoperita si cade cineva in ea, daca si cu parca?!!

Orice faceam, gandul era la bloc si la cum cadeam noi in haul format din vina saracilor muncitori care sapau cu spor pe o ploaie torentiala. Si sapau si apa curgea pe ei si ei nu se lasau. Un copil, statea saracul cu o cazma in mana cu caciula imbibata de atata apa si privea fericit la ai lui cum se osteneau forand la put. Si putul fara fund, crestea in mintea mea, in fiecare secunda, si s-a facut atat de mare incat am luat-o razna. Aoleu ce ma fac eu, daca cumva la noapte se prabuseste blocul si cadem in put. Eu stiu sa inot, dar e atat de mic si adanc, cum o sa reusesc sa ma tin la suprafata! Uf si uf si uf…ce ma fac..ajutor, respira Anca!!! M-a apucat o criza de claustrofobie si cu greu mi-am recapatat suflul. Respira Anca, ca la nastere, usor, usor, esti bine, nu mai privi pe fereastra!!

Si Anca automotivatoare, s-a apucat de treaba prin casa (ca un bun prieten mi-a dat de lucru prin casa): freaca praful de pe jos, spala geamuri, spala si iar spala (tocmai se terminase de slefuit si dat cu lavabila pe peretii apartamentului), cumva a picat asa de “bine” aceasta “lavabeala” a peretilor. Unic moment si ma tinea numai in bucatarie la frecat faianta si gresie, iar sub bucatarie, astia forau abisul/haul spre prabusirea blocului mei drag!

Pana la pranz, deja trecusem prin diverse trairi si franta de munca si griji inutile (femeiesti), am luat pauza si am privit din nou pe geam: ei forau inca, si scoteau apa si namol de fiecare data cand iesea la suprafata “galetoaia”……

Mintea mea “forata”, s-a linistit dupa ce am inceput sa sar coarda in isterie si fetita cea mica se zgaia la mine amuzata de mama ei care topaia sus-jos….putul sub, eu deasupra, eu sus, putul jos si iar eu deasupra si putul jos…la mijloc nimic:):):)

Oare cat de adanc o fi putul, totusi?