Cand am simtit primii fluturi in stomac eram prin Scoala Generala, clasele I-IV, intelesesem ca plac un baiat. Si atat…..
Cand am avut o gramada de fluturi in stomac, dar care traiau doar din iluzii si priviri furate, eram in liceu. Si atat…
Cand am tinut prima oara de mana si am simtit caldura cum imi inunda trupul fara de pacat, am SIMTIT fluturii cum zburdau in voie prin stomac. Si atat…
Cand l-am vazut pe EL pentru prima data, fluturii disparusera pentru totdeauna, acum in stomacul meu erau stoluri de porumbei, ma invadau, ma devorau, imi alunecau prin minte, ma imbratisau, stiam ca EL e……el a venit cu dragostea, “dragostea aia mare”!
Toate femeile isi imagineaza barbatii…
Unele ii compara cu alti barbati intalniti pana in acel moment; altele isi doresc relatii trecatoare fara incarcatura emotionala; altele vor barbati devotati; altele isi doresc copii cu ei; altele iubesc patimas mai multi barbati in acelasi timp; altele vor sa fie rasfatate cu cadouri scumpe; femeile vor tot timpul cate ceva, ceva mai bun, nou, inteligent, devreme acasa, cu o matura in mana, eventual cu o tigaie si un copil in brate.
Femeile vor ce nu stiu, noi nu stim ce vrem si de fapt vrem tot, cat mai repede si incapsulat la cel mai inalt nivel. Vrem sa apartinem lor, barbatilor!
Noi suntem fine, esente dintre cele mai rafinate, ambalate si depozitate in buncare ultra pazite de ei, barbatii alesi!
Dar, daca viata ne demonstreaza ca tot ce aveam se poate narui in cateva clipe? Micul nostru “colt de rai” se destrama, bucata cu bucata!
Daca, descoperim ca bucata care ne apartine de atata timp, o impartim cu altcineva?
Cum reactionam, sub efectul adrenalinei care a lovit direct in stomacul ala plin cu “un stol de porumbei vesnici” (ca asa a fost angajamentul) si udam covoare si cearceafuri intregi de lacrimi?
Cum urlam in toata fiinta noastra si lovim cu pumni imaginari in el, el care a facut promisiuni, el cu care am crescut, el care ne-a fost si mama si tata si prieten si iubit, cum a putut?
Cum a putut, asta este nimicitoarea intrebare, care ne rasuna in cap, dimineata, ziua toata, seara cand ramanem singure?
Cum a atins-o, cum si-a pus buzele pe alta gura, cum a facut dragoste cu ea, cum a tinut-o de mana, cum au vorbit aceeasi limba, cum si-au zambit, cum el a uitat ca are un angajament fata de femeia care i-a daruit copiii?!
Si, in toate aceste scenarii apocaliptice pentru o femeie, in toate aceste filme SF, ea nu mai reuseste sa se regaseasca. Nu mai are inima de deschis, nu mai are lacrimi de varsat, nu mai are cuvinte de descris haosul, nu mai are nici un CONTROL…….el i-a linsat si ultima urma de incredere, i-a furat pur si simplu viata asa cum credea ea ca exista!
Ea se scurge prin viata. Raspunde automat, gandeste fara sa gandeasca, isi duce apa la gura, dar nu mai simte gustul, mananca dar nu mai stie ce mananca, aude, dar aude doar voci care se deformeaza, o bantuie fantome ale trecutului, trecutul cu el, viata cu el!
El, a plecat!
Femeia si mama au ramas ale peretilor care miros a el, atinge lucrurile lui si gheata i se strecoara in trup, priveste perna inca cu forma lui, inchide ochii, e singura de acum in patul lor, patul unde s-au imbratisat in atatea nopti, in atatea nopti in care ploua, ningea sau ii surprindea soarele cu ale lui raze si ei se contopeau si se pierdeau in ei. Isi priveste copiii in ochii lor marunti, plini de speranta si in coltul ochilor ii rasare nepasatoare, o lacrima. Pentru prima oara in aceasta agonie, nu mai simte nimic. Nu mai simte nimic, pentru ca isi priveste copilasii.
Vin catre ea si i se strecoara printre picioarele prea obosite, isi aseaza capul in poala ei si ea le adulmeca mirosul si viata care bate acolo in piept. Oare in pieptul meu, mai este viata care sa bata, se intreaba ea?
Le atinge manutele care nu demult, le simtise in burtica ei si decide ca isi doreste sa simta doar acei fluturi pentru o vreme, isi doreste sa se refugieze de toata lumea, sub aripile lor pure si linistitoare!
In fiecare zi e cu copiii ei, rutina si angajamentul de mama o fac sa isi revina din amortire. Inca il vede peste tot, inca ii rasuna in minte cuvintele lui, vocea lui, dar cumva tunelul devine din ce in ce mai lung. Acum simte ca e intr-un labirint si orice drum ar alege, nu ar duce nicaieri, s-ar pierde si mai mult….
Cat il avem pe el in viata noastra, suntem increzatoare, suntem echilibrate, el este sprijinul nostru si persoana care primeste toate rabufnirile noastre, toate crizele noastre, primeste totul, accepta totul! Pe el in certam si il atentionam fara remuscare, la el tipam cand isi aseaza din repezeala hainele mototolite pe fotoliu. Niciodata nu ii mirosim hainele, niciodata nu il controlam, niciodata nu ne gandim la consecinte, doar aruncam cu “vorbe cotidiene” in el si ne asteptam ca el sa inghita “adevarurile” noastre.
El, e un strain in propria casa. O vede pe femeia lui, pe mama copiilor lui, lipita de acestia si pe el nu se mai vede, nu il mai aude, nu il mai saruta cu patos, nu il mai atinge pe pielea proaspat barbierita, nu mai rad impreuna de fleacurile lor, nu se mai tin de mana si el nu ii mai simte vibratia. Nu mai e cu el cand fac dragoste, acum e mama, si el inca nu poate accepta, nu poate trece de aceasta bariera si se pierde, se pierde si atunci ii incolteste in minte, da…..vreau sa musc si eu din mar!!!!
In singuratatea lui de cuc, “parasit” de femeia vietii lui, o vede pe ea, refugiul, cealalta femeie care, nu e mai frumoasa, mai buna, mai gospodina, mai mama, e doar ALTA si el are nevoie de un alt nivel de comunicare cu o alta, o alta care poate il asculta, o alta care poate il mangaie linistita, nu in fuga intre doua biberoane ca sotia lui, o alta care ii daruieste acele nopti la care viseaza cu nesat in ultima perioada.
Si da, ea l-a atins, el a simtit, a auzit-o, de fapt a fost ca o chemare a femelei plina de feromoni catre masculul aflat cel mai aproape, cel mai dezarmat, cel mai putin pregatit pentru astfel de situatii. Si el i-a intins mana si sufletul si ea, cealalalta, l-a primit!!
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
El si ea de mana, au trecut prin furtuni, s-au transformat, s-au redescoperit, si-au impus principii, si-au stabilit prioritati, si-au desenat viata impreuna. Ce s-a ales acum din toata viata lor, praf sau speranta?
Cu gandul la povestea voastra, sperand!
By Anca Anastasiu.