Daca copilul meu cel mare e sensibil si plange usor, este doar din vina mea. Eu sunt o mama care plange usor, se emotioneaza usor si probabil ca ii transmit si ei toate aceste emotii.

Gresesc si esuez ca mama de multe ori…..

Ma topesc cu toata fiinta mea cand imi spune ca ma iubeste si ma adora;

Ma simt singura cand ea nu e langa mine;

Vad in ea potential si in mine rabdare sa il slefuiesc. Nu vreau sa o oblig, nu ii vreau cuvintele mele in mintea ei, nu vreau ca deciziile mele sa fie ale ei, vreau doar sa fie independenta sanatos.

Si avem ca si voi, o mie de discutii, o mie de lacrimi varsate, o mie de fete schimonosite, o mie de cuvinte alese, 1001 de raspunsuri la 1000 de intrebari, o mie de vieti sa stam una langa alta. Asa simt, simt ca  impreuna suntem una si aceeasi. Ea sufera cand eu sunt trista din cauza ei, eu sufar cand o cert si sufar, sufar…..

Dar sa vorbim cu o situatie concreta:

Ea, cu ochii in alta parte isi ia sticluta cea roz sa bea apa si o scapa din maini. Sticluta cade cu o bufnitura puternica si capacul zboara prin toata casa, dezmembrandu-se iremediabil. Lacrimi de sfarsit de lume incep sa sara zgomotos din ochii ei “brown” si fata ei e acum o masca plina de suferinta.

Eu, nu tip la ea, nu fac nimic sa o pedepsesc. Pur si simplu caut o sticla de 0,5 de apa si o rog sa toarne apa din acea sticluta roz in NOUA EI STICLUTA. Dupa, merg cu ea de mana la bucatarie sa arunce la gunoi sticluta preferata. O pupa si ii spune ca o sa ii fie dor de ea. Si plange, si eu cedez si plang, plang si eu pentru acea sticla.

Plangem impreuna si cand nu mai avem asa multe lacrimi, ne hotaram ca e timpul sa ne culcam…..

Si, am plans ca un copil pentru o sticla…

Sunt profund impacata ca am plans numai pentru acest lucru, nu imi pot imagina cand ascult povesti de viata, ca exista si altfel de suferinta. Nu vreau sa o cunosc niciodata……

By Anca Anastasiu!