Bucati pierdute pentru o vreme……

Cateodata simt aceste bucatele cum se desprind de mine, cea sub forma fizica si se transforma numai si numai in materie, plutesc in jurul meu si nu le pot face sa se uneasca pentru a ma intregi. Atunci sunt eu cea care fuge de mine!

Unele din bucatile intregului meu, nu se mai intorc niciodata, raman prinse deasupra situatiilor din viata prin care am trecut, altele raman prinse de oamenii pe care i-am indragit, de oameni care m-au marcat profund, poate ca m-au dezamgit si mi-au “furat” din emotii, din bucati.

Nu am nici cea mai vaga idee despre cum sa imi aduc inapoi bucatile si trece prea mult timp, dar sunt frumos cladita si mereu iertatoare, nu pot trai cu gandul ca bucatile mele sunt pe acolo pe undeva.  Mereu mi-am dorit sa fiu impaciuitoare, sa fiu aproape de toti si de toate, sa spun cuvinte pe care altii sa mi le soarba, mereu concentrata sa nu irit, sa nu deranjez, mereu m-am gandit la bucatile altora, prea putin m-am gandit la ale mele.

Dar am emotii, multe ca toata lumea de altfel si ele se reintorc la mine in cele mai nepotrivite momente. Nu ma anunta, pur si simplu imi rup existenta, ma dezbraca de tot, se joaca cu mintea mea ratacita in acel moment si ajung intr-un final sa le permit sa imi incapa in fiinta mea. Ma ispitesc si atunci am o singura secunda in care eu omul, IERT!

Iert totul si pe multi, iert situatii, iert cuvinte, momentele cele mai jenante prin care am trecut, imi inghit cuvintele, le fac sa nu ma mai doara, trec peste principiile mele, si ajung in esenta mea, iar atunci, IERT!

Iert fara durere, iert cu incredere si cu multa iubire, iert pentru ca asa vreau in acel moment unic, iert pentru a ma purifica eu cu mine, iert pentru ca asa imi urla fiinta….doar IERT! Si fac cumva sa si uit si odata ce am uitat, nimic nu se mai intoarce, niciodata!

Imi iau bucatile, recunoscatoare fiind, si ma apuc sa imi peticesc sufletul. Merge de cele mai multe ori, iar senzatia e divina, e senzatia ca stomacul ti se separa si revine la forma lui intr-o clipita!

Imi recapat pe rand, pe parcursul vietii din bucati, nu le pot lasa intr-un trecut intunecat, sunt ale mele si nu le vreau singure, vreau sa iau totul in viitor, vreau sa traiesc fara remuscari si fara regrete. Azi a fost una dintre acele zile cand am IERTAT cu sufletul.

Nu asta vrem oare toti, sa iertam, sa invatam sa iertam? Sau oare sa suferim si apoi sa iertam? Cred ca oricum ar fi finalul, de suferit tot suferim si cand pleaca si cand vin bucatile!!!

By Anca Anastasiu.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>