Amintiri de pe taramul fagaduintei….inceputuri!

- Hello, my name is Anca!
- I’m looking for a job!
- Do you have something for me?
Aceleasi cuvinte in 5 zile si nici un raspuns. Prabusita pe stancile care marginesc oceanul Atlantic, ma simt depasita de situatie si doar plang. De cand am ajuns aici, am in permanenta impresia ca o sa fiu inghita, ori de ocean, ori de Luna.
Lacrimile imi curg fara incetare si imi vine sa urlu. Vreau sa plec acasa, acasa in tara mea, sa fiu lipsita de griji si sa imi vad parintii, sora si toti oamenii dragi mie. Oceanul se apropie din ce in ce mai mult de mine si impacata il primesc cu bratele deschise.
Dar e doar efectul halucinant al insolatiei care se joaca cu creierul meu si privesc cum valurile doar se lovesc de stanci. Ma uit la cei 3 prieteni cu care am venit si vad pe chipul lor aceeasi dezamagire ca si pe al meu, doar ca ei lucreaza de cateva zile. Si eu nu, eu nu reusesc si sunt sigura ca o sa petrec o vara plangandu-mi de mila. Dupa accesul furios de lacrimi, iubitul meu ma strange in bratele lui si imi domoleste zbuciumul interior. Stiu ca el va avea grija de mine, stiu ca il iubesc si aici suntem doar noi doi impotriva oceanului de necunoscut. Daca as putea doar sa traiesc acest moment, din nou si din nou, bratele lui, ochii lui care imi fixeaza privirea, vocea lui care doar curge peste mine…..
Un val zdrobeste stanca de sub noi si tresar din visare. Momentul nostru a trecut, l-a furat valul intr-o secunda. O, ocean nemilos!
In scurt timp raman singura, ei au plecat la munca si colind faleza de una singura. Studiez cu atentie acesti oameni de la celalalt capat al Pamantului, sunt relaxati, imbracati comod si pur si simplu, traiesc momentul. Ei sunt aici pentru distractie imi spun, eu sunt aici pentru munca si nu o gasesc!
Intru in magazinul din apropierea casei noastre si ochii mei rascolesc toate suvenirurile. Ating fiecare piesa in parte, probez cateva tricouri si hotarasc sa merg mai departe. Intru intr-un magazin de bijuterii si pret de 10-15 minute sunt pierduta printre aceste metale pretioase. Vad un inel cu piatra si imi imaginez cum o fiu ceruta de sotie…..Beata de scenarii, ies din bijuterie si imi cumpar o inghetata, este cea mai buna inghetata pe care am mancat-o in cei 22 de ani. O savurez cu o placere extraordinara si dupa ce termin imi ling degetele de placere. Sigur o sa revin…
Intru in cateva baruri imi depun CV-ul si ies dezamagita, nimeni nu are nimic de lucru pentru mine….Nu renunt, fac acelasi lucru de cateva zeci de ori si obosita, ma intind pe o banca. Si iar, gandurile mele fac scurtcircuit si zboara spre tara mea. Ma intreb ce fac ai mei si cu o forta de nestavilit, pornesc in pas alergat spre zona cu telefoane. Cumpar o cartela de 5 dolari si dupa ce introduc cateva coduri enervante, aud vocea mamei. Ma las in genunchi in cabina de telefoane, nu imi pasa ca ma privesc alti oameni, plang si strang cu atata forta receptorul acesta negru, incat imi simt sangele cum se zbate sa circule prin mana chinuita. Ma mai relaxez putin si ascult ce imi spune mama: totul va fi bine, nu te da batuta, o sa vi acasa, ai grija, sa nu te imbolnavesti, sa mananci (cu mancatul e mai problematic, dar nu vreau sa o speri si mai tare), el o sa aiba grija de tine, capul sus, stiu ca esti puternica! Asta e tot ce mintea mea poate cerne in acest moment. De fapt eu, aud doar glasul mamei, simt lacrimile care stau sa se porneasca si din ochii ei, dar nu cedeaza. Cat de puternica este!
Dupa o ora motivationala, plec grabita spre nicaieri si fara sa imi dau seama, am ajuns prea departe de casa. Poate ca sunt 20 de strazi, vad numarul 27. Un motel.
Intru sa imi spun “fraza” si spre uimirea mea, sunt invitata sa raman toata ziua, in probe……..
Va urma………

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>