Mai aude cineva atunci când este linişte, zgomot de ambalaje?

Puteţi, parinţi să mâncaţi ce vă doriţi, fără a risca să fiţi auziţi de “odrăsluţe”? Îmi ador fetele, încerc să le creez un mediu sănătos în care să crească, lipsit de toată această avalanşa de produse apetisante/colorate/ispititoare. Dar cum să reuşesc eu asta când şi eu la randul meu sunt bombardată de “isteria alimentară”?

Ador să caut site-uri cu “delicateţuri” şi să pun în practică reţete pentru “odrasluţele” mele. Mărturisesc că “salivez isteric” ori de câte ori, privirea îmi poposeşte disperată printre mâncăruri. Am gătit şi înca gătesc cât se poate de sănătos, dar uneori nu mai poţi de atâta sănătateJ

Azi, mergând pe stradă, mă gândeam, cum mâ abţin eu de la toate, oare când “plec în ţări străine”, nu o să regret că nu am făcut ce am dorit? Uneori, mă hăituiesc de prin magazine zile întregi imagini cu tot felul de “bazaconii” frumos ambalate şi parcă în creier, de fiecare dată, se coace ceva, ceva care o să se obţină până la urmă. Degeaba fug eu la nesfârşit…..TOT O SĂ CEDEZI ANCA!!

Au vorbit vreodată produsele cu voi?

Nici cu mine, doar au încercat, dar cred că încearcă să comunice cu fetiţele mele. Le-am prins zilele trecute cum şuşoteau de mama focului, sub măsuţăJ.

Şi cum mi-s curioasă, am zis că trebuie să intervin , nu accept şuşoteli sau vorbit pe sub mese în căsuţa noastrăJ.

Am obţinut…nimic! M-am simţit ca în Paranormal activityJ.

Ce e de făcut….zic eu?…am pândit şi am descoperit cu câtă dragoste papă copilul meu cel mare, dulciurile scapate prin casa. E de-a dreptul  wow să îi văd ochii plini de steluţe de plăcere.

Cât de ademenitoare sunt dulciurile pentru ei, cât de  mult iubesc “foşnetul” la orice se deschide în faţa lor sau pe ascuns!

Fetiţa mea cea mare, nu adoră dulciurile ca un copil normal, cred eu, ei îi plac covrigii şi iaurturile. Dar când dă iama în dulciur,i e venită parcă dintr-o galaxie a foamei şi imi este frica de ideea de a ajunge şi eu pe traiectoria gurii eiJ.

Povestea pungii de pufulţi începe de când  baby girl a început să îşi administreze pumni voioşi de “mititei galbeni” în guriţa ei mică. Am poftit cu atâta băloşenie la aceste “bastoane”, încât mă întrebam până unde merge această stare de “paranoia a mea”.

Cum nu mă pot eu abţine, sunt doar niste pufuleţi??!!!

Merg la bucătărie, îi văd, îi miros prin punga nedeschisă şi mă văd cum îmbuc măcar unul şi după gata merg în Rai şi am coroniţaJ.

Ce să mă fac eu, dragii mei? Merg şi aud peste tot acest foşnet al pungii cu pufuleţi, trebuie să acţionez cumva…..cand dorm ele şi nu pot auzi, golesc pe nerăsuflate o punga şi după….TRĂIESC EU CUMVA!!!!

M-am ascuns azi-noapte în bucătărie, era trecut de miezul nopţii şi toţi “inamicii” dormeau, trag aer în piept şi mă îndrept către bucătărie, aud ca un ecou în minte, desfacerea pungii şi mirosul care mă îmbată. Adulmec ca un lup şi devorez cu ochii închişi. Mă trezesc din visare şi îmi dau seama că sunt prea slabă pentru a duce la bun sfârşit această omenească dorinţă.

VREAU SA MĂNÂNC PUFULEŢI!

Vreau să mănânc multe pungi, vreau să trăiesc în lumea pufuleţilor şi să zbor printe ei, asemeni lui Peter Pan în Ţara de Nicăieri, vreau să miros flori cu miros de pufuleţi, vreau să culeg din copaci pufuleţi galbeni ca soarele, vreau acadele din pufuleţi…STOP!!!

Azi, fetiţa mea ce mică şi-a primit “doza zilnică” de pufuleţi, eu mă declar dependentă de mirosul lor şi fără să îmi dau seama, introduc uşor mâna în pung si în 3 minute dispar toţi. Am cedat,i-am vrut prea mult şi ei arătau atât de apetisant, ce pot face acum??

Punga tot goală rămâne L Mă simt răzbunată şi îmi promit să nu mă mai pedepsesc, sunt disciplinată, sunt prea disciplinată culinary, DAR ADOR PUFULEŢII.

VOI CE ATI FI FACUT?

Să nu mă minţiţi că aţi fi rezistat, gustul lor este mai plăcut uneori ca o savarină întreagăJ !!