O femeie sexi

Cu cât mă apropi mai mult de magica vârstă de 30 de ani, percep tot ceea ce mă înconjoară puțin diferit. Nu total diferit ca la 20 de ani, dar e ceva care mă face să percep viața aceasta și lumea, într-un mod aparte. E special pentru mine că e modul meu de a privi și analiza!

În fiecare zi, avem, dacă vreți sau nu să îmi dați dreptate, parte de tot felul de sentimente. Că le întindem ca untul pe pâine, este absolut problema noastră, cum este de altfel este și problema noastră cum le gestionăm.

Azi scriu, să afle și bărbații că, noi suntem, vrem și ne dorim sa rămânem frumoase pentru totdeauna, nu?

Ce este pentru bărbați, o femeie sexi?

Este oare aceea care își expune sânii imenși în orice situație, pentru că știe că mama-natură a dotat-o cu așa minunății?

Este oare aceea care poartă cei mai strâmți pantaloni/jeanși, să se observe formele apetisante și frumos conturate?

Este oare aceea care își machiază fața în culori diverse și își ojeaza unghiile cu cele mai ciudate culori?

Este aceea care, conduce o mașină scumpă, poartă pantofi cui și miroase mereu a Chanel?

Este acea femeie care are mereu aceeași greutate, de la 18 la 40 de ani, adică foarte slabă?

Sau este de exemplu (o situație pe care am întâlnit-o de curând), aceea care vine și exersează atât de mult la sală, încât maieul ei ud, lasă sa se vadă toate minunile din lume. Sala este plină de bărbati și și-a pus cei mai tanga chiloței, dacă există, bineînțeles că, a adăugat și pantalonii cei mai transparenți. Toți bărbații, nu mai țin cont că are verighetă pe deget, nu cred că ei îi pasă, vrea să se simtă sexi probabil, și o face cu tot dinadinsul.

O da, bărbații, muncesc mai cu spor, ridică câteva kile de greutăți, nu o slăbesc din ochi și își trag coate de plăcere. Și ea nu se lasă, de juma’ de oră se mișcă și se mișcă și sala începe să delireze, bărbații își găsesc de lucru în zona cu pricina. Îi urmăresc fiecare strop de transpirație și se calcă în picioare, să guste din acel elixir sexi și tămăduitor.

Sunt absolut convinsă, că cei căsătoriți, o să meargă acasă frustrați, plini de draci și bosumflați. O să creadă săracele neveste că au muncit mult și o să îi servească la pat cu cina. Ba chiar o să le aducă și o halbă de bere. Ușor, ușor, o să le facă și masaj, o să le pregătească pijamaua cu căței și pisici. O să încerce să le intre pe sub piele, în speranța că boxerii lor XL, o să le trezească vreun gând, ceva, o scânteie că doar s-au luat din “chimie”!

Nimic, femeile mele, nimic! Cum să își ia bietul amărât gândul de la așa ceva. Acea statuie a feminității și sexualității, a erotismului în cea mai pură formă, încă nu îi părăsesc mintea goală. Pentru el, este femeia cea mai sexi din lume și o dorește. Ce nevastă, e mai bună acea nevastă, off cât îi urăște bărbatul!

Adoarme, neîmplinit, dar cu forță de muncă, oare mâine va fi din nou acolo, cu același echipament???

Și ea, felina provocatoare, transpirată până la fulgi, se coboară de pe “aparat”, își unduieste coada printre masculi și iese satisfăcută din sală. Ăștia, rămân ca proștii, se uită unii la alții și își blesteamă soarta! Femeia era bună, mă da bună, mă saxi rău, dar când se coborâ de pe “aparat”, muma mea!!!

Horror fază, femeia cea sexi, era o venerabilă și jumătate. Cred că așa râs, nu am mai gustat. Și eu drăcoaică, dar a fost bună rău gagica, eu o văzusem înainte și o respectam. Ador femeile care simt nevoia sportului la orice vârstă!

Încă nu pricep, de ce ai nevoie de adaosuri să fi sexi. Poți fi sexi și atunci când mesteci sau atunci când vorbești, nu?

Poți fi ditamai muierușca sexi, doar zâmbind discret, mușcându-ți buza (Anastasia style), purtând o conversație interesantă, gătind o mâncare aiurită, jucându-te cu proprii copii, dansând și cântând, fiind o femeie care își cunoaște valoarea, moralitatea și bunul-simț.

Ei ne vor oricum, ține de noi să le educăm sexualitatea! Eu sper doar să ajung bătrână și să nu port tanga, m-as simți ca bobul de fasole fără păstaie…

Cu mult drag,

Anca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>