Aseară mă întreba o mămică cum mă organizez și reușesc să îmi fac timp de tot, pentru că postez pe facebook și timpul meu pare nelimitat?!
Adevărul e că nu am timp și am făcut un pact supranatural cu o entitate care îmi “scurge” oceane de timp prin vene:):) Glumesc, am timp și îl trântesc de nu se vede, îl modelez după bunul meu plac și mă încăpățânez să nu am timp de stat “gură cască”. Îmi place ritmul biciuitor, mă motivează și mă ridică din pat la orice oră din noapte. Știu că din luna aprilie o să înceapă cea mai frumoasă perioadă din existența mea și parcă sunt și mai motivată să mă ridic, să lupt, să trăiesc pentru mine. Îmi place să trăiesc și sunt motivată și de existența ființelor din inima mea, ele nu îmi dau răgaz să “hiberno-cuget la lună” și ritmul meu crește simțitor de frumos, mă hrănește!
Sunt obosită, mă doare și pe acolo și pe acolo și mă vait de spate și mă dor picioarele, am migrene rar, dar puternice ca și intensitate, mă caut pe la medici în acest sens. Totul e sub control și mereu spun că dacă aș fi un pic mai sedentară, tot m-ar durea și acolo și acolo….Deci, nu stau locului deloc, mă mișc prin viață și îmi doresc să nu trec doar ca un decor, îmi doresc să trec prin viață puternică, să fac să conteze tot ce mișc, să nu am timp să fac nimic, să urc și să cobor munți, să zbor cât mai sus, să învăț și să îmi învăț copiii că, “nu trebuie”, ci având responsabilități, ajutăm viitorul, ne ajutăm și o facem din simplul și unicul fapt că suntem oameni. Cea mai neputincioasă zi din viața mea, încă nu s-a întâmplat, dar știu că o să se întâmple în viitor. O să se întâmple, atunci când fetele mele o să facă cunostiinta cu ELE. Eu m-am conștientizat atunci când m-am privit în oglindă și am văzut direct în sufletul meu. Am văzut că exist și nu doar exist, am simțit că pot. Asta îmi spun: pot!
Fetele mele, o să poată și ele, văd în mine puterea exemplului și o să le ajut să poată, clar. Greu, dar îmi biciui răbdarea și merg pe acest drum al meu. Încerc să nu mă abat prea mult, să țin ritmul și să nu intervin cu “bocancii” în drumul altora. Nici să mă încarc cu alte vieți nu îmi doresc, dacă exemplul vieții mele e considerat ademenitor și corect, fiecare să “cearnă”!
Ziua își termină orele și noaptea la fel, viața după același principiu. Nu mă aplec asupra nimănui, doar dacă porțile îmi sunt lăsate neîncuiate, numai atunci pătrund. Și la acest aspect lucrez, poate oamenii buni care mă citesc acum, înțeleg, poate că le-am spus ceva greșit la un moment dat, poate am judecat cu răutate, poate am deranjat sentimente, poate unii m-au iubit și eu nu am fost îndeajuns de receptivă, poate nu am simțit că pot merge mai departe cu unii dintre voi, poate și eu v-am iubit. Pot să nu vă mai iubesc, dar pot avea sentimente de duioasă prietenie și gânduri încărcate de pozitivism pentru voi, pentru că știu că ajung la voi și pentru mine este un lucru măreț să doresc bine. Se îndeplinește, pe cuvânt de călător prin viață!
Exemplul de a dărui bunătate, îl am de la părinții mei, care nu au făcut nici un rău, au ajutat și încă ajută, nu suntem “propovăduitorii armoniei și sfințeniei pe Pământ”, nu suntem îngeri dar suntem oameni!
Deci, pentru fiecare bătaie de inimă, inima mea, eu sunt fericită și în același timp simt că nu mai pot să “bat”, atunci când ies din coconul meu și văd lumea așa cum este ea, reală. Mă lovește peste față realitatea și nu o pot schimba, știu. Dar, mai știu că o pot modela, realitatea în care mă mișc eu zi de zi, este plină de culori și dacă intrați și voi câteva secunde în ea, simt că o pot multiplică, o pot mari, prin urmare și voi puteți participa la mărirea realității. Poate într-o zi o să facem o Eclipsă a Realității plină de culori, revărsată din noi, OAMENII!!
Nu uitați să puteți….(a găti, a te distra cu copiii tăi, a participa la activități, a zburda prin locuri nemaivăzute, poate chiar virgine, a atinge norii, nu sunt “îndatoriri” de facebook, pentru mine sunt impulsuri, impulsuri pentru voi și sper să le simțiți așa cum sunt). Uneori tratăm viața celor din mediul virtul cu “mistoul” tipic: poze cu copiii, poze cu mâncare, poze cu iubire intensă, poze cu nenumăratele călătorii, poze cu cățel, purcel, status-uri motivaționale, urlătoare la adresa societății în care ne învârtim, neputință, boală….și mă gândesc de ce trebuie să privim în viața sau gândurile altora (prietenii noștri)? Privim pentru că, mintea cerne și impulsul transmis e înțeles dincolo de cuvinte! Eu am simțit și singurătatea și dorința comunicării, a împărtășirii de pasiuni, clemențe, experiențe….așa că, nu judecați plini de “mocirlă”, toți avem nevoie de un “LIKE”, e like-ul prieteniei înțelese nu “miștocăreală de șantier”!
LIKE=IMPREUNA…
By, Anca A.