Când simți ochi peste ochii tăi și mesajul ajunge în suflet, este exact ceea ce ai vrut să transmiți. Oamenii frumoși ajung destul de greu în jurul nostru, dar și când le simți sufletul prin ochi, știi că nu ești singur, știi că nu îți poate fi așa greu, știi că viața va fi lungă și mai ușoară cu ei! Mă gândesc la motivele cu care fac oamenii răutăți de nedescris, gândesc în fiecare secundă a vieții mijloace și strategii de a cuvânta/face rău, a-și umple sufletul cu ură și mult, dar mult negru! Pe aceștia, nu îi doresc sub acoperișul vieții mele, ei sunt o altă clasă a societății, acea clasă care a ales să trăiască doar pentru a face nimic. Cel mai înjositor este că această clasă, încearcă să ne acapareze și pe noi, să ne convertească practic, în ceea ce au devenit ei. Dar, nu reușesc, știți de ce? Pentru că oamenii buni au aure de protecție și îi simt pe cei cu aceeași încărcătură plină de lumina ca si ei, asta ne diferențiază!

Rezonez cu mulți dintre voi și pentru fiecare transmit înapoi, valuri de lumină și pozitivism, știu că simțiți pentru că și eu simt de la voi. Cu voi, lumina mea se intensifică și nu am timp și nici nu vreau să mă încarc cu altceva, decât cu lumina voastră.
Inima unui om este ca o grădină, sau cel puțin așa simt eu că este inima mea. Plantez de-a lungul vieții, flori și le îngrijesc cu toată priceperea mea (sau maturitatea aferentă vârstei), încerc să le smulg spinii care le încercuiesc, să le intensific măreția și să îmi umplu sufletul de multitudinea lor de culori/mirosuri/poezii. Florile din grădina mea, sunt oamenii buni care îmi sunt în viață sau care trec frumos prin viața mea, sunt oamenii pentru care reprezint eu la rândul meu un om bun, sunt oamenii care mă înțeleg și nu critică la suprafață, sunt oamenii care la fel ca și mine, au găsit înțelepciunea de a asculta și a înțelege în profunzime, a nu interpreta, a ajuta, a zâmbi cu sufletul ăla bun, a bate la unison cu cei buni, într-un cuvânt!

Gândurile prăpăstioase nasc niște monstruozități cum greu le putem ține piept, aceste gânduri nasc de asemenea teamă, confuzie, iluzie, boală, nasc alți oameni, o clasă bolnavă și diferită de esența noastră primara.

Motivați de cei ca noi, putem merge fără a ne împiedica de spini, fără a face rău cu bună știință, fără a sta în calea altora. Oamenii frumoși și plini de lumină, înțeleg gravitatea unui gând rău, al unui cuvânt spus, înțeleg că nu putem călca în picioare, înțeleg că putem comunica la diverse niveluri. Și dacă nu putem, măcar încercăm și ne retragem cu aceeași lumină în grădina noastră, acolo, indiferent de anotimp, florile vieții noastre, cele care au reușit impreuna cu noi, vor rămâne mereu pline de vitalitate și măreție.

NU putem salva plantații întregi, dar putem selecta și replanta! Unde? În grădina noastră, gradina in care se oglindeste sufletul…..

By Anca A.