Labirintul ochilor tai…

Sunt rătăcită de când te-am simțit pentru prima dată jucându-te fără griji în interiorul meu. Sunt rătăcită și pierdută pentru totdeauna în ochii tăi, ochii pe care i-am sarutat întâia oară, iar drumul înapoi nu o să îl mai găsesc vreodata, simt. Nici nu îmi doresc să mă întorc pe drumul meu, pentru că tu ești de acum drumul meu. Îți divinizez respirația și sunetul vocii tale, sunt “bolnava” de iubire când mă strigi “€œMAMA”, sunt în pericol iminent când știu că nu ești bine, sunt absolut absentă din Univers fără tine, copilul meu!
Aș putea să mă pierd la nesfârșit în ochii tăi blânzi și puri, aș putea să pornesc vijelii și uragane, numai să știu că ajung la tine în timp util și că te fac bine, că ești protejat, să știu că nimic nu îți poate face vreun rău!
Eu mi-am imaginat propria libertate, libertate care curge prin viață, fără să facă rău și fără să lase urme în viețile celor din jur. Așa îmi doresc să te știu și pe tine, liberă să spui și să alegi conform principiilor si prioritatilor proprii, fără să faci rău cu bună știință. Să te protejezi și să nu îți pierzi din lumina pe care ți-am dăruit-o. Lumina ta este unică, nu o pierde și nu uita de ea, chiar dacă e mult întuneric, un strop de lumină face să conteze într-o lume întunecată!
Și nu o să cazi, nu o să te pierzi, nu o să suferi gratuit, nu o să te simți neînsemnată, pentru că eu sunt în permanență conectată cu tine, cordonul ombilical nevăzut dintre noi nu o să se rupă nicicând, doar o să se mențină puternic și stabil.

Corpul tau se ataseaza perfect in deschizatura bratelor mele, respiratia ta e sincronizata cu a mea, zambetul tau e perfect schitat dupa al meu, sufletul tau e “rupt” din al meu, tu esti o bucata perfect croita din dragostea noastra si daruita acestei lumi!

Tu esti lumea!
Sunt pierdută în fiecare zi în labirintul ochilor tăi minunați, sunt pierdută în magia care te-a adus în viața mea, sunt pierdută în viața cu tine copilul meu și asta e tot ceea ce îmi doresc, îmi doresc să fiu pierdută veșnic în bataile inimii tale, veșnic să fim împreună și să “ratacim” prin viață, emanând lumina prin intuneric!
Rătăcită….
By Anca A

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>