Poate că am trăit una dintre situații sau poate nu am trăit niciuna, poate că am ascultat suferințe izvorâte din același râu, poate că am schimbat chiar eu cursul râului, poate că nu am iubit îndeajuns încât să rămân pentru toată viața, poate că sufletul meu era destinat unui alt suflet€, poate!
Nu poți știi niciodată ce îți rezervă viața, poți știi doar ceea ce își dorește sufletul în clipa aceasta și poți opri clipa în loc, dar nu poți obliga sufletul să iubească, nu îl poți îneca cu alte suflete, nu îl poți face să simtă când nu simte, nu poți iubi și suferi în același timp, e imposibil!
Și totuși, suferim, suferim și ne facem bucați, ne împrăștiem și ne adunăm, ne urâm, urâm, țipăm, vrem să nu mai fim, trecem prin furtuni și totuși ne revenim, ce puternici suntem!
Cine nu a fost pe marginea unei prăpăstii, nu își poate imagina adâncimea ei, nu își poate imagina zborul spre adâncimile ei, nu își poate imagina cum va ateriza, nu poate simți vântul și frica, nu poate, nu poate!!!
Faptul că putem simți și suntem net superiori ca și specie, ne face vulnerabili și indiferent de cât și cum obținem în viața noastră efemeră, singuri nu avem cum să pășim pe cărări poleite cu diamante sau să cucerim orizonturi virgine!

Nu putem traversa nici macar o stradă, nici macar să privim cerul, nici să ne ferim de lumina soarelui, fără să avem mâna lipită de o alta, inima atasată, la unison cu a unei alte persoane.
Ne dorim sa fim ai cuiva, să aparținem cuiva, ne dorim să ne dăruim și să nu mai respirăm decât același aer cu celălalt.

Ne imaginăm scenarii și desenăm hărți pentru un viitor împreună. Nu ne gândim la altceva decat la doi, totul se împarte la doi și nici măcar clipitul nu mai poate rămâne singular, clipim în același ritm, iubim înconjurați de aura noastră. Iubim până  simțim că iubirea ne devorează  și iar ne întregește pentru a ne devora din nou!

Când gândurile încep să nu îți mai aparțină și celălalt îți vorbește gândurile, când privirea lui vorbește pentru tine, când atingerea lui este bătaia inimi tale, când văzul taƒu este lumea lui, când patul unde dormiți are forma unor îngeri “œîncolaciti” într-o eternitate, atunci, e IUBIRE!
Iubirea, vine linșînd totul în jurul ei, iubirea nu anunță și iubirea face rău doar pentru a se așeza acolo unde îi era menit să se așeze. Iubirea ia de lângă tine oameni pe care ai crezut că îi iubești și îi poartă spre alte destinații.

Îi rupe de tine pentru totdeauna!

Iubirea le asigură lor, acelora pe care i-ai părăsit, o viață îndeajuns de fericită încât să nu îți simtă lipsa. Iubirea are grijă întotdeauna de oamenii pe care i-ai păƒrăsit, iubirea nu se răzbună pe ei, ci le găsește suflete pereche, iubirea are planuri pentru aceia care au rămas suspendați în uraganul unei asa zise iubiri pierdute!
- Deci, înșeli și sună prea urât, sau alegi să înțelegi cムiubirea te-a ajutat să îți găsești omul cu care simți cム“œexplodezi”?
- Deci pleci de acasă pentru cムai înșelat și nu te mai întorci pentru cムnu poți trece peste “rușinea” ta?
- Rămâi și sufletul îți este “posedat” pentru totdeauna de acea persoană, rămâi doar pentru a nu face răƒu, rămâi din prietenie și îi împuți sufletului să nu mai urle după omul rupt din tine, omul care a rămas fără părți din el?
- Cum pot trăi două persoane cu atâta vină: să știi că ai rămas și suferi, dar să nu îi poți da drumul și să trăiești ca și când nimic nu s-ar fi intâmplat?
Iubirea a ales pentru mine și azi, prin venele mele curge aceeași iubire pe care am simțit-o când tu m-ai privit, am renunțat, am cântărit până când inima și creierul meu aveau tendința de a se înlocui. Am cîntărit și am așezat totul mai jos, am rupt părți din mine și le-am azvârlit tuturor să mムsfâșie, să mă încarcereze pentru totdeauna, dar nu am renunțat la tine, vis blond!

Nu am renunțat, pentru că într-o viață plină de incertitudini și relativism, simt că numai “€œplecarea” și dragostea dintre noi, pot fi cu adevărat, certe!!!