Nu știu dacă şi voi aţi avut zilele astea friguroase o stare mai puţin bună!
S-au întâmplat în cele 31 de zile din acest an, lucruri pe care nici unul dintre noi, nu am vrea să le trăim personal. Poate ca aţi rezonat cu întâmplările şi aţi transmis un gând bun!
Pe mine mă seacă de energie şi mă gândesc că e pur şi simplu uman să mă atingă. Înteleg care este singurul lucru cert în viată, am imaginea tuturor întâmplărilor fericite/nefericite cumulate de-a lungul anilor. Nu ştiu dacă există posibilitatea să fi făcut alte alegeri!
Poate că suntem exact ceea e alegem, ne îndreptam pe cărări peticite, pline de hopuri, pe autostrăzi sau pur şi simplu intrăm în junglă. E dificil de realizat o viaţă pe oricare dintre drumuri!
Dar, destinul este total altul, este pur şi simplu schimbat de deciziile timpurii sau bine sedimentate aparent, şi valul este de neoprit apoi!
Oare dacă nu mergeam la facultatea respectivă, ce alegeam? Dacă nu îmi întâlneam soţul, oare pe cine aş fi putut iubi atât? Cum ar arata copii mei? Dacă aş fi fost în altă ţară/alt continent care ar fi fost mentalitatea mea? Îmi “spumegă” în minte o mulţime de valuri şi se izbesc tot timpul de acelaşi om, care sunt astăzi!
Dificil îmi este să înteleg anumite fraze aruncate pe TV şi cum pot oamenii să treacă peste esenţa lor. Nu “despicam” şi nici nu facem critica chibritului unui cuvânt, ca la şcoală să întelegem, însă pentru mine, au o mulţime de conotaţii:
“Ultimele cuvinte”, “ultimele imagini”, “ultimele clipe”….sunt cele mai tulburatoare cuvinte/fraze pe care le pot auzi şi accepta! E atât de uşor să le foloseşti, încât şi vizualizez cum un puşti sau dimpotrivă, persoane cu experienţa, le scriu pentru a putea fi transmise. De fapt cred că aruncă pur şi simplu cu slove şi nu se mai întreabă de ochiul minţii persoanei acceptante!
Cum aş putea să nu descriu aşa ceva, ca fiind de-a dreptul odios/respingător/dureros până în “măduva oaselor”?! De ce trebuie să vedem durerea unor oameni al căror destin este sfârsit, de ce trebuie să vedem imagini cu oameni plecaţi dintre noi, şi de ce trebuie să rămână, doar: “ultimele imagini” cu ei?
Cei dragi lor îsi amintesc perfect cum arată şi pentru ei nu cred că sunt “ultimele imagini”. În fine, aţi înteles ideea!
E parcă, noi la rândul nostru suntem condamnaţi să suferim, la unison zi de zi cu tot ceea ce se întâmplă în ţară/lume. Suntem informaţi, dar presa din România este uneori cumplit de scârboasă cu noi, dramele sunt şi pentru noi, ne doare şi pe noi! Şi uite aşa, avem mereu feţele minţii contorsionate de tragedia lumii, că ne interesează şi ni se pare firesc/normal/uman. Nu, nu este uman să trăim din tragediile altora, este uman să compătimim/să fim solidari cu semenii noştri/să ajutăm mai mult decât facem prin simplul privit şi “bocit” specific latinesc!!!
Nu mai accept cuvintele lor în mintea mea, oamenii nu lasă doar imagini când pleacă, ei lasă bagaje întregi de viaţa trăită, dar, doar pentru persoanele care au rezonat cu ei şi care îi poartă în gând/suflet/locuri!