M-am intors…..

Posted on by

“Stau in pat, tocmai am adormit copilasii si simt ca urmeaza inca o noapte in care o sa plang. Plang fara pofta in ultimul timp, mi-au secat canalele cu lacrimi si ma surprind in oglinda, mai ales in diminetile in care ma pregatesc sa ajung la munca, sunt slaba, am cearcane si tristetea din mine, ma sufoca…. Sunt tot eu, dar nu ma recunosc!

Am petrecut ceva timp intr-un spatiu imaginar, in care ma minteam, ma uram, imi vroiam raul, ma refugiam in cuvintele celor de langa mine si in continuare, ma minteam. Probabil ca frigul din sufletul meu, a ajuns intr-un tarziu si in creier si acum durerea este cumplita. Acum se leaga toata povestea, adevarul stiut si nestiut, ies la suprafata si doar urlu!

Cobor din pat si ajung in bucatarie, imi fac un ceai si incerc sa desenez pe o foaie, puncte.

Am un A si un Z, de fapt asa aveam cand m-am casatorit. Sterg cu repeziciune folosindu-ma de aratator,  Z-ul. Creionul se intinde prea mult pe foaie si aceasta capata o culoare stranie. Din ochi, mi-a alunecat o lacrima si cazand peste litera stearsa, face culoarea si mai dramatica. E doar alb si negru pe aceasta foaie. Viata mea sau ce a mai ramas din ea, e doar in alb si negru….

Pana mai ieri, era totul colorat, plin de viata, plin de planuri. Eu iubeam…..

Mi-am iubit atat de mult sotul, incat m-am trezit spunand unei prietene:

- Atat de mult il iubeam, incat nu priveam nici in stanga nici in dreapta cand traversam strada. Aveam incredere in el, garantam cu viata. El imi ghida pasii. Eu doar il tineam de mana si aveam incredere in el ca ma va trece strada in siguranta. Aveam incredere ca e puternic, era barbatul meu…..

Si s-au scurs ani peste noi, am calatorit prin viata grabiti sa traim, doar sa traim. Atatea situatii, atatea cuvinte, atatea trairi, atatea obligatii, atata iubire consumata si respirata din nou, mereu proaspata! Stiu ca amintirile cu noi, incep sa devina din ce in ce mai distorsionate si ma concentrez cum pot sa imi salvez macar creierul. Inima mea, e zdrobita si mare lucru nu pot recupera. Inima mea avea gravata initiala inimi tale si impreuna bateam, de fapt loveam in toti si in toate. Acum sunt singura in casa noastra, cu copiii nostri, cu amintirile noastre. Nu ai jucat corect, mi-ai lasat mie PROBLEMA ,iar eu m-am trezit singura, prea singura!

Ma gandeam sa te intreb anumite lucruri, dar mai bine le insir pe aceasta foaie, ma ajuta:

- Cand nu m-ai mai dorit?

- Cand nu mi-ai mai simtit mirosul pe mainile tale?

- Cand te-ai surprins uitandu-te la mine, si rusinat, ai plecat capul?

- Cand ai iesit pe usa, dar gandul iti era la ea?

- Cand ai sarutat-o prima oara pe ea, ce gust aveau buzele ei?

- Cand ai atins-o si era alt corp in mainile tale, nu ti-a fugit gandul la mine, la familie, la tot?

- Cum ai avut curajul sa ma privesti, cand tu erai sub efectul potiunii ei?

Acum stiu, am realizat ca tu nu m-ai respectat nici macar o secunda in acesti ani, eu te-am vazut doar pe tine, tu ai vazut mai multe. Nu ti-a pasat ca ruinezi totul, relatii, obligatii, familia, a fost mai presus EA, mai presus de copiii tai. Adevarul doare, ma doare, stiu ca pe tine nu te doare, dar si la mine incep sa se inchida din rani, durerea inca musca din carnea mea, musca si acum si nu imi doresc decat sa ma descompun si sa ma refugiez in alt corp.

Dar nu pot, eu sunt MAMA , mai presus de orice exista in viata aceasta! Sunt atat de plina de iubire pentru ei, numai pentru ei acum, ma refac usor si traiesc in aceste luni cele mai sublime sentimente: privirea lor pe chipul meu in fiecare secunda, ma inalta, fiecare cuvant imi alina urechile si imi mangaie inima, fiecare sarutare ma ridica din adanc si ma duce catre suprafata, fiecare manuta care ma atinge, imi vindeca tensiunea din muschi, copiii, aceste fiinte, ma recladesc, ma reinventeaza si fac din mine PUTERE BRUTA!

Eu, sunt:

- Femeia care a iubit cu daruire si pasiune;

- Femeia care a judecat, a iertat, a urat;

- Femeia care a ramas cu amintiri;

- Femeia care nu mai uraste;

- Femeia care a fost atat de pierduta, fara traiectorie;

- Femeia care azi, e centrul ei;

- Femeia care o sa mai poata iubi;

- Femeia, care o sa se increada la un moment dat in barbat;

Eu sunt femeia care azi imi zambeste din oglinda, nu mai fac exercitii de mimare a unui zambet fals, acum mi-am recapatat zambetul!

Cineva imi zice asta tot timpul:

- Asta e fata pe care o stim toti!  Zambetele pe care le astern la randul meu pe chipul oamenilor care m-au ajutat in aceasta perioada, imi spun ca:

DA, M-AM INTORS”!

By Anca Anastasiu.

Cu gandul la femeia care azi imi umple sufletul cand imi zambeste, suntem puternice!

 

Bucati pierdute pentru o vreme……

Posted on by

Cateodata simt aceste bucatele cum se desprind de mine, cea sub forma fizica si se transforma numai si numai in materie, plutesc in jurul meu si nu le pot face sa se uneasca pentru a ma intregi. Atunci sunt eu cea care fuge de mine!

Unele din bucatile intregului meu, nu se mai intorc niciodata, raman prinse deasupra situatiilor din viata prin care am trecut, altele raman prinse de oamenii pe care i-am indragit, de oameni care m-au marcat profund, poate ca m-au dezamgit si mi-au “furat” din emotii, din bucati.

Nu am nici cea mai vaga idee despre cum sa imi aduc inapoi bucatile si trece prea mult timp, dar sunt frumos cladita si mereu iertatoare, nu pot trai cu gandul ca bucatile mele sunt pe acolo pe undeva.  Mereu mi-am dorit sa fiu impaciuitoare, sa fiu aproape de toti si de toate, sa spun cuvinte pe care altii sa mi le soarba, mereu concentrata sa nu irit, sa nu deranjez, mereu m-am gandit la bucatile altora, prea putin m-am gandit la ale mele.

Dar am emotii, multe ca toata lumea de altfel si ele se reintorc la mine in cele mai nepotrivite momente. Nu ma anunta, pur si simplu imi rup existenta, ma dezbraca de tot, se joaca cu mintea mea ratacita in acel moment si ajung intr-un final sa le permit sa imi incapa in fiinta mea. Ma ispitesc si atunci am o singura secunda in care eu omul, IERT!

Iert totul si pe multi, iert situatii, iert cuvinte, momentele cele mai jenante prin care am trecut, imi inghit cuvintele, le fac sa nu ma mai doara, trec peste principiile mele, si ajung in esenta mea, iar atunci, IERT!

Iert fara durere, iert cu incredere si cu multa iubire, iert pentru ca asa vreau in acel moment unic, iert pentru a ma purifica eu cu mine, iert pentru ca asa imi urla fiinta….doar IERT! Si fac cumva sa si uit si odata ce am uitat, nimic nu se mai intoarce, niciodata!

Imi iau bucatile, recunoscatoare fiind, si ma apuc sa imi peticesc sufletul. Merge de cele mai multe ori, iar senzatia e divina, e senzatia ca stomacul ti se separa si revine la forma lui intr-o clipita!

Imi recapat pe rand, pe parcursul vietii din bucati, nu le pot lasa intr-un trecut intunecat, sunt ale mele si nu le vreau singure, vreau sa iau totul in viitor, vreau sa traiesc fara remuscari si fara regrete. Azi a fost una dintre acele zile cand am IERTAT cu sufletul.

Nu asta vrem oare toti, sa iertam, sa invatam sa iertam? Sau oare sa suferim si apoi sa iertam? Cred ca oricum ar fi finalul, de suferit tot suferim si cand pleaca si cand vin bucatile!!!

By Anca Anastasiu.

 

 

Motiv sa plang ca un copil….

Posted on by

Daca copilul meu cel mare e sensibil si plange usor, este doar din vina mea. Eu sunt o mama care plange usor, se emotioneaza usor si probabil ca ii transmit si ei toate aceste emotii.

Gresesc si esuez ca mama de multe ori…..

Ma topesc cu toata fiinta mea cand imi spune ca ma iubeste si ma adora;

Ma simt singura cand ea nu e langa mine;

Vad in ea potential si in mine rabdare sa il slefuiesc. Nu vreau sa o oblig, nu ii vreau cuvintele mele in mintea ei, nu vreau ca deciziile mele sa fie ale ei, vreau doar sa fie independenta sanatos.

Si avem ca si voi, o mie de discutii, o mie de lacrimi varsate, o mie de fete schimonosite, o mie de cuvinte alese, 1001 de raspunsuri la 1000 de intrebari, o mie de vieti sa stam una langa alta. Asa simt, simt ca  impreuna suntem una si aceeasi. Ea sufera cand eu sunt trista din cauza ei, eu sufar cand o cert si sufar, sufar…..

Dar sa vorbim cu o situatie concreta:

Ea, cu ochii in alta parte isi ia sticluta cea roz sa bea apa si o scapa din maini. Sticluta cade cu o bufnitura puternica si capacul zboara prin toata casa, dezmembrandu-se iremediabil. Lacrimi de sfarsit de lume incep sa sara zgomotos din ochii ei “brown” si fata ei e acum o masca plina de suferinta.

Eu, nu tip la ea, nu fac nimic sa o pedepsesc. Pur si simplu caut o sticla de 0,5 de apa si o rog sa toarne apa din acea sticluta roz in NOUA EI STICLUTA. Dupa, merg cu ea de mana la bucatarie sa arunce la gunoi sticluta preferata. O pupa si ii spune ca o sa ii fie dor de ea. Si plange, si eu cedez si plang, plang si eu pentru acea sticla.

Plangem impreuna si cand nu mai avem asa multe lacrimi, ne hotaram ca e timpul sa ne culcam…..

Si, am plans ca un copil pentru o sticla…

Sunt profund impacata ca am plans numai pentru acest lucru, nu imi pot imagina cand ascult povesti de viata, ca exista si altfel de suferinta. Nu vreau sa o cunosc niciodata……

By Anca Anastasiu!

 

Cand viata scapa de sub control……

Posted on by

Cand am simtit primii fluturi in stomac eram prin Scoala Generala, clasele I-IV, intelesesem ca plac un baiat. Si atat…..

Cand am avut o gramada de fluturi in stomac, dar care traiau doar din iluzii si priviri furate, eram in liceu. Si atat…

Cand am tinut prima oara de mana si am simtit caldura cum imi inunda trupul fara de pacat, am SIMTIT fluturii cum zburdau in voie prin stomac. Si atat…

Cand l-am vazut pe EL pentru prima data, fluturii disparusera pentru totdeauna, acum in stomacul meu erau stoluri de porumbei, ma invadau, ma devorau, imi alunecau prin minte, ma imbratisau, stiam ca EL e……el a venit cu dragostea, “dragostea aia mare”!

Toate femeile isi imagineaza barbatii…

Unele ii compara cu alti barbati intalniti pana in acel moment; altele isi doresc relatii trecatoare fara incarcatura emotionala; altele vor barbati devotati; altele isi doresc copii cu ei; altele iubesc patimas mai multi barbati in acelasi timp; altele vor sa fie rasfatate cu cadouri scumpe; femeile vor tot timpul cate ceva, ceva mai bun, nou, inteligent, devreme acasa, cu o matura in mana, eventual cu o tigaie si un copil in brate.

Femeile vor ce nu stiu, noi nu stim ce vrem si de fapt vrem tot, cat mai repede si incapsulat la cel mai inalt nivel. Vrem sa apartinem lor, barbatilor!

Noi suntem fine, esente dintre cele mai rafinate, ambalate si depozitate in buncare ultra pazite de ei, barbatii alesi!

Dar, daca viata ne demonstreaza ca tot ce aveam se poate narui in cateva clipe? Micul nostru “colt de rai” se destrama, bucata cu bucata!

Daca, descoperim ca bucata care ne apartine de atata timp, o impartim cu altcineva?

Cum reactionam, sub efectul adrenalinei  care a lovit direct in stomacul ala plin cu “un stol de porumbei vesnici” (ca asa a fost angajamentul) si udam covoare si cearceafuri intregi de lacrimi?

Cum urlam in toata fiinta noastra si lovim cu pumni imaginari in el, el care a facut promisiuni, el cu care am crescut, el care ne-a fost si mama si tata si prieten si iubit, cum a putut?

Cum a putut, asta este nimicitoarea intrebare, care ne rasuna in cap, dimineata, ziua toata, seara cand ramanem singure?

Cum a atins-o, cum si-a pus buzele pe alta gura, cum a facut dragoste cu ea, cum a tinut-o de mana, cum au vorbit aceeasi limba, cum si-au zambit, cum el a uitat ca are un angajament fata de femeia care i-a daruit copiii?!

Si, in toate aceste scenarii apocaliptice pentru o femeie, in toate aceste filme SF, ea nu mai reuseste sa se regaseasca. Nu mai are inima de deschis, nu mai are lacrimi de varsat, nu mai are cuvinte de descris haosul, nu mai are nici un CONTROL…….el i-a linsat si ultima urma de incredere, i-a furat pur si simplu viata asa cum credea ea ca exista!

Ea se scurge prin viata. Raspunde automat, gandeste fara sa gandeasca, isi duce apa la gura, dar nu mai simte gustul, mananca dar nu mai stie ce mananca, aude, dar aude doar voci care se deformeaza, o bantuie fantome ale trecutului, trecutul cu el, viata cu el!

El, a plecat!

Femeia si mama au ramas ale peretilor care miros a el, atinge lucrurile lui si gheata i se strecoara in trup, priveste perna inca cu forma lui, inchide ochii, e singura de acum in patul lor, patul unde s-au imbratisat in atatea nopti, in atatea nopti in care ploua, ningea sau ii surprindea soarele cu ale lui raze si ei se contopeau si se pierdeau in ei. Isi priveste copiii in ochii lor marunti, plini de speranta si in coltul ochilor ii rasare nepasatoare, o lacrima. Pentru prima oara in aceasta agonie, nu mai simte nimic. Nu mai simte nimic, pentru ca isi priveste copilasii.

Vin catre ea si i se strecoara printre picioarele prea obosite, isi aseaza capul in poala ei si ea le adulmeca mirosul si viata care bate acolo in piept. Oare in pieptul meu, mai este viata care sa bata, se intreaba ea?

Le atinge manutele care nu demult, le simtise in burtica ei si decide ca isi doreste sa simta doar acei fluturi pentru o vreme, isi doreste sa se refugieze de toata lumea, sub aripile lor pure si linistitoare!

In fiecare zi e cu copiii ei, rutina si angajamentul de mama o fac sa isi revina din amortire. Inca il vede peste tot, inca ii rasuna in minte cuvintele lui, vocea lui, dar cumva tunelul devine din ce in ce mai lung. Acum simte ca e intr-un labirint si orice drum ar alege, nu ar duce nicaieri, s-ar pierde si mai mult….

Cat il avem pe el in viata noastra, suntem increzatoare, suntem echilibrate, el este sprijinul nostru si persoana care primeste toate rabufnirile noastre, toate crizele noastre, primeste totul, accepta totul! Pe el in certam si il atentionam fara remuscare, la el tipam cand isi aseaza din repezeala hainele mototolite pe fotoliu. Niciodata nu ii mirosim hainele, niciodata nu il controlam, niciodata nu ne gandim la consecinte, doar aruncam cu “vorbe cotidiene” in el si ne asteptam ca el sa inghita “adevarurile” noastre.

El, e un strain in propria casa. O vede pe femeia lui, pe mama copiilor lui, lipita de acestia si pe el nu se mai vede, nu il mai aude, nu il mai saruta cu patos, nu il mai atinge pe pielea proaspat barbierita, nu mai rad impreuna de fleacurile lor, nu se mai tin de mana si el nu ii mai simte vibratia. Nu mai e cu el cand fac dragoste, acum e mama, si el inca nu poate accepta, nu poate trece de aceasta bariera si se pierde, se pierde si atunci ii incolteste in minte, da…..vreau sa musc si eu din mar!!!!

In singuratatea lui de cuc, “parasit” de femeia vietii lui, o vede pe ea, refugiul, cealalta femeie care, nu e mai frumoasa, mai buna, mai gospodina, mai mama, e doar ALTA si el are nevoie de un alt nivel de comunicare cu o alta, o alta care poate il asculta, o alta care poate il mangaie linistita, nu in fuga intre doua biberoane ca sotia lui, o alta care ii daruieste acele nopti la care viseaza cu nesat in ultima perioada.

Si da, ea l-a atins, el a simtit, a auzit-o, de fapt a fost ca o chemare a femelei plina de feromoni catre masculul aflat cel mai aproape, cel mai dezarmat, cel mai putin pregatit pentru astfel de situatii. Si el i-a intins mana si sufletul si ea, cealalalta, l-a primit!!

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

El si ea de mana, au trecut prin furtuni, s-au transformat, s-au redescoperit, si-au impus principii, si-au stabilit prioritati, si-au desenat viata impreuna. Ce s-a ales acum din toata viata lor, praf sau speranta?

Cu gandul la povestea voastra, sperand!

By Anca Anastasiu.

 

 

 

 

 

 

 

Inima mea ca un “firework”!

Posted on by

Azi, este una din acele zile cand ma trezesc cu dor de “acasa”. Si cand ma gandesc la casa, ma gandesc la parinti, bunici, prieteni.

Dar azi, imi e dor doar de bunici!

Ei ma iubesc fara sa le pese de nimic, ma iubesc asa cum ma iubesc fetele mele, pur si simplu. Ei nu au intrebari “academice” pentru mine, ei nu ma intreaba filozofii, ei pur si simplu vor sa stie daca sunt/suntem sanatosi. Si glasul lor curge atat de “mieros” prin telefon, stau si ascult, ii ascult cum imi insira la “up-daturi” din viata lor, eu ascult cu rabdare, stiu ca vreau sa ascult.

Ei sunt atat de bolnavi si batrani, dar eu ii vad la fel: “Regele” si “Regina” sufletului meu!

Sunt prea prinsa in lumea mea galagioasa, alerta si plina de necunoscut si ma deconectez destul de greu, parca nu mai am timp sa ascult, nu mai am timp sa am rabdare. Dar ii ascult, ascult orice vine de la ei, imi doresc sa le pastrez vocea in minte si in inima, imi doresc sa imi vorbeasca toata viata, ii iubesc cu cea mai mare pretuire posibila.

Paula, fetita mea ce mare, nu accepta inca, ideea de a sta la bunici, fara noi, parintii.

 Atunci, plina de entuziasm, imi “suflec” gandurile si ii insir povesti magice, extraordinare, traite de mine cu bunicii. Ar trebuie sa simtiti macar o data, acest sentiment. Simt cum inima mea o ia la galop, mi se lumineaza fata si imi apar in ochii plini de lacrimi, amintirile cu bunicii:

Wow, Paula…cand eram mica asa ca tine nu imi doream decat sa stau cu bunicii. Era un taram magic acolo la ei.  Mi se indeplineau toate dorintele, acolo puteam avea exact ceea ce imi doream, acolo era totul. Ma jucam toata ziua, construiam castele din haine si scaune, mancam in micul meu castel, “servita” de bucatareasa sefa: bunica; seara jucam carti cu regele castelului si adormeam cu povestile magice ale reginei. Ziua imi parea plina de lumina, trebaluiam prin castel si conversam cu bunicii, ei ma invatau, ma invatau sa fiu buna in viata, sa fiu puternica, sa spun ceea se simt, sa iubesc dincolo de limitele mele omenesti, sa iubesc cu putere si determinare.

Dragostea lor pentru mine, am simtit-o mereu ca pe ceva unic, ceva simplu si acolo inca de la inceput. Ei nu au invatat sa ma iubeasca, ei m-au iubit dintotdeauna. Bunicii mei s-au nascut sa iubeasca!

Ei, iubesc fara nici un complex, iubesc pur si fara asteptari, simt ca iubirea lor e nepretuita, e plina de lumina, calda, ei sunt lumina mea si azi sunt cu gandul la ei.

Eu, traiesc pe alt taram, al lor stiu acum ca e magic, al meu e plin de nou si cateodata plin de dragoni, razboi, neprevazut, dar stiu ca pot “scapa” daca ajung mai des, macar cu gandul la ei. Va iubesc dragi fiinte, va iubesc vocea si am sa fac cumva sa o aud mai des!

Chiar daca nu va am in fata, imi imaginez, cu voi am invatat sa imi imaginez si asta fac tot timpul cand imi e dor de voi sau de ai mei, imi imaginez. Daca avem un pic de imaginatie, putem schimba totul!!!

Cu drag,

Anca

Decideti…

Posted on by

Sa fi parinte e o decizie grea, dificil de asumat si de trait cu ea. Nu facem copilasi doar de dragul de a face, ii facem pentru ca vrem ca ei sa insemne ceva, vrem ca ei sa realizeze ceva, vrem sa evoluam cumva.

Noi doi, am facut fetele pentru evolutie, pentru ca ne iubim si pentru ca speram….eu sper pentru fetele noastre, sper si am incredere ca o sa aiba o viata educata si linistita. Luptam pentru noi, ele si pentru societatea in care traim!

Dar, degeaba am vrut democratie, ca traim in cea mai mare batjocura posibila. Suntem exact cum ne stim, nu am schimbat nimic, suntem si vom ramane ai nimanui.

Tara asta pe care o numim toti, Romania, are tot ce ii trebuie, este mediul ideal pentru a ne dezvolta, pentru a ne hrani si pentru a supravietui. Dar, noi cei care o locuim nu ii facem cinste. Atata bataie de joc, pentru coltul asta de pamant pe care ne-am stabilit, este de neimaginat. Alegem astfel din ce in ce mai mult sa fugim, traim izolati sau cu alte neamuri, ne facem viata un calvar, totul pentru ca la noi in tara, nu exista demnitate si incredere. Noi cei care populam Romania, ne-am nascut hoti, prin venele noastre curge fara intrerupere (sangele de roman, mare mandrie) samanta sfidarii, nerusinarii, arogantei, hotiei, mitei la orice nivel.

Aceste “buruieni” nu pot fi eradicate decat daca ne dorim toti!

Nu facem o alta Romanie decat daca muncim toti, speram toti, ne iubim mai mult noi intre noi, incepem sa avem incredere si inlaturam de la radacina ideea suprema ca noi suntem autostiutori.

Schimbam doar noi intre noi si nu judecam alegerile semenilor nostri, luptam si o sa vedeti ca tentaculele noastre o sa cuprinda si altii si altii si altii….eu sper in Romania muncitoare, datatoare de locuri de munca, sper in Romania noastra si a copiilor nostri!

Conteaza in aceste zile sa ne asumam, sa incercam macar sa ne asumam, daca fugim si ne ascundem, altii decid pentru noi!

Decideti asa cum ganditi!

Cu drag,

Anca.

Si am ramas muta in fata lui…………

Posted on by

Nu m-as mai numi Anca, daca nu as vorbi. Azi chiar am primit un “compliment” ca sunt “ametitoare”…mda, stiu, sunt innebunitoare!!!!

Si devin de-a dreptul isterica cand sunt in intarziere, mai ales cand stiu ca musai trebuie sa ajung la o anumita ora, la o locatie!

Dar cum sa ajungi dintr-un capat al “junglei” in celalalt capat? Poate sa fi zburat si nu puteam ajunge, din sectorul 3 la ora 17:55, in sectorul 1, la gradinita fetei, la ora 18:00!

Da, sunt de vina, ca mi s-a prelungit treaba atat de mult. Ce puteam sa fac? Nu raspundeau astia de la taxiu, neam, neam….nu era nimic in zona Calea Mosilor. Devenisem mai rosie ca rosia si urma sa fac Bum-Bum….ma si vedeam imprastiata pe acolo. Imi tot repetam ca e doar LUNI, Anca, doar LUNI….ignora, ZEN Anca…….Dar dupa ce mi-au inchis de cateva ori (cu ceva timp in urma, din nou ii chemasem si “centralista” imi zisese ca nu sunt in stare sa tin minte 3 cifre de la taxiul comandat, de fapt se “ratoise”  la mine fara mila), am vrut sa ii zic ceva cucoanei de dulce/sarat….sa ma reimprospatez injurand ca o needucata……dar am tacut si am asteptat….am inchis pana la urma telefonul si am fugit cu fusta prea stramta sa pot alerga cum trebuie, spre o statie de taxiuri….dar….toate 3 plecau…Doamne cat ghinion….atunci l-am vazut pe al meu taxiu, ca un armasar galben, statea si astepta printesa……scotea flacari, chiar!!!

Si, printesa s-a urcat cu chiu cu vai in taxiu (a naiba fusta stramta si femeie inca “fat” in ea, dar ce vreti, e marimea 38 si eu incap in ea si ma simt SAXIIII RAU)….si domnul blond (ca numai de astia blonzi am parte), demara….si eu am amutit….da, am amutit…

Nu m-am mai putut misca, vorbeam cu intreruperi ca o balbaita si ma tineam cu ambele maine de usa. Acest nenic blond, a facut slalom printre masini, a trecut pe rosu, a franat mereu la limita si m-a facut sa am cea mai pura adrenalina ever. Deci asa ceva, nu am mai simtit niciodata si mai mult, dupa ce ca eram vai mama mea de panicata, aveam desenat pe chip, un zambet talamb, gen PokerFace si la naiba imi placea…..el radea incontinuu si eu imi inghiteam limba, o scoteam pe nas, si iar si iar……pana cand am hotarat ca e mai bine sa inchid ochii si sa ma astept la o mega ciocnire.

Apai, asta mi-a fost, sa mor naiba in taxiu…ma vedeam latita toata in mijlocul asfaltului cu tot pachetul imprastiat la discretie si de sus cu aripi, il certam pe sofer care era teafar….era teafar si eu eram ingeras….Si frana si demaraj si frana si turat motorul la maxim, eu pamantenie la fata si cu mainile rosii de cat sange stransesem, tot tinandu-ma….Dar, el era super ZEN si eu super lesinata. Dar ce, voi ajungeti in 10 minute din Calea Mosilor in Pajura la ora de trafic maxim???

Eu am ajuns, dar i-am zis ca e primul barbat care ma amuteste si e un compliment al naibii de bun. L-am intrebat daca prefera femeile mute si mi-a spus ca nu e invatat ca femeile sa taca..nu e normal in lumea lui, dar apreciaza ca nu am zis nimic, adica sa traduc: am fost prea decenta sa mai fac vreun comentariu!!
Pai cum sa mai zic, cand tu ai condus mai dur ca la formula 1,2, 3 sau care o mai fi si eu am fost anesteziata in scaun!

Cand am coborat din taxiu, il intreb:

- Imi poti spune cum te cheama?

- Ma cheama Daniel (inainte imi spusese ca e si in zodia PESTI), clar sunt urmarita de pesti…..asta e Anca, bine ca ai scapat neimprastiata pe trotuar!!!!

Muta, muta, muta, muta……..Va imaginati, o Anca muta???

Mda,…dadadada…..

Cu drag, by Anca!

“Budincoasa IKEA”

Posted on by

Dupa cum am mai zis, fetita mea ce mica e foarte pretentioasa la mancare, asa ca fac imposibilul sa o satisfac culinar si sunt mereu cu mintea plina de fel de fel de retete. Unele le vad, altele le gust, altele le gasesc pe diverse site-uri culinare, in principiu nu gatesc o mancare cap-coada dupa instructiunile standard. Si in timp, mi-am facut o agenda (retetar) mental cu mancaruri care o multumesc pe fetita si m-am hotarat sa va scriu si voua, poate aveti si voi probleme de gen, cautati noi retete sau pur si simplu ma cititi for fun!!!!
Reteta pe care o scriu azi, am imprumutat-o de la unul din restaurantele mele preferate din Bucuresti, cu furculita prin ingrediente:
“Budincoasa IKEA”:
- telemea proaspata de vaci, moale, scartaicioasa si albicioasa, vreo 250 de grame (masurate mamiceste);
- cascaval afumacios si delicios, 250 de grame;
- spanac prospat de la pietica, zvlet nevoie mare (eu am cumparat 1,5kg);
- primii cartofi pe care ii vedeti si va implora sa ii cumparati (sunt de anul asta:))…..eu am pus 5-6 cartofiori potriviti;
- verdeata (marar si oregano) cu incredere si voie buna;
- 3-4 oua proaspat cotcodacite din cotetul fermecat al parintilor;
- smantana 12% grasime, una bucata….
Incropirea ingredientelor in compozitie:
- Se fierb in coaja cartofiorii si dupa racire sau puteti sa ii curatati si mai fierbinciosi (eu imi ard degetele tot timpul) se taie felii potrivite ca si grosime si se “basculeaza intr-un bol marisor;
- Spanacul se pune la fiert cand apa incepe sa “buliceasca” furios se adauga spanacul si se lasa 10 minute “pe cuc” (ceas de bucatarie).
Se scoate spanacul intr-o sita si se raceste bine sub jet de apa rece. Urmeaza scurgerea si mai apoi il adaugati la socializat cu cartofii;
- Ouale le ametiti bine cu telul si adaugati telemeaua si cascavalul date pe razatoarea cu ochiuri potrivite;
- Rasturnati smantana si puneti si verdeata care o sa cante la asa atmosfera;
- O tava dreptunghiulara s-ar potrivi de minune la aceasta compozitie….puneti cateva picaturi bunicele de ulei si compozitia (pe care o amestecati cat puteti de bland), iar pe deasupra mai radeti inca putin cascaval;
- cuptor preincalzit in prealabil si tava cu minunea, o sa stea 45-50 de minute la foc “spumos” nu furios (adica moderat) si va garantez ca mancarea va fi apreciata de catre copilasii vostri (10 luni si trecuti de 12 luni)…
Eu, am gatit si putin piept de pui la gratar, in caz ca vroia si ceva carne….nu a fost cazul!!!!!!!!!!!!!!

In sfarsit copilul a mancat bine di tat!!!!!

Sunt om sau mai mult animal?

Posted on by

Eu cred ca m-am nascut om, deci sa fiu om, sa ma comport si sa ma tratez ca un om!

Stiu si cand gresesc, ca doar sunt om…

Stiu si cand sufar, ca doar sunt om….

Stiu ca nu prea sunt animal, nici macar de ala de companie (cred)….

Stiu ca care e diferenta dintre noi si animale…..

…………….Dar, tot citind si cautand raspunsuri la diverse dilme ale minunatei mele vieti, ma incarc printre altele si cu urmatoarea  informatie extra-nestiuta:

- Corpul uman, nu poate produce vitamina C!

Si ce daca, nu sunt destule ierburi (vegetale in general) din care putem lua vitamina C? Dar voi stiati ca animalul (carnivor si omnivor) poate produce vitamina C?

Deci daca tot nu producem vitamina C, inseamna ca suntem prin definitie vegetarieni, sau organismul nostru asta e proiectat sa faca (sa infulece a lot of iarba), clar nu?

Eu clar sunt om…………….

Vitamina C – princess of the world, face multe in organism:

- produce hormoni si enzime in cadrul proceselor biochimice;

- este implicata clar si in procese biochimice: absorbtia Fierului, metabolizarea grasimilor;

- biosinteza colagenului;

- face praf agentii antioxidanti/ radicalii liberi, neutralizandu-i eficient si fara mila, etc….

Multumim ierburi ca ne-o dati pe Vitamina C, plecaciuni eterne!

Va urma…………..

Cu drag si cu sete de cunostere, ca doar suntem oameni, nu?

 

-

“Frumoacxa” adormita din cada….

Posted on by

Cred ca pana la 29 de ani si jumatate, am bifat aproape toate locurile ciudate dintr-o casa si nu numai, unde se poate dormi bustean!

- Toaleta-bifat;

- “Pe vine”-bifat;

- Cu copilul in brate-bifat;

- Pe parchet-bifat;

- Cu cartea sub nas-bifat;

- Cu ochii in tembelizor-bifat;

……………………………………

Dar in CADA……………..alta viata, alt somn, altceva!

Era intr-o seara ploioasa de toamna, vantul batea si picaturile de ploaie bubuiau ca niste pietre pe acoperisul casei de vizavi. Eu, am dat copilul mic si indarjit “Proiectantului Sef” (sotul) si fericita ca am scapat si in seara asta sa nu o adorm, am tulito la baie. Aveam pe lista treburi marete: spalat par, dizolvat lacul de pe unghii, cremuit pe corp/fata, eventual o masca de fata, facut unghii inapoi cu lac, etc…..Am auzit copilul cel mare strigand:

- Tati, unde esti, vino la mine te rog? Te rog taticutul meu (taticutul era in dormitor adormea “monstruleata” mica). Ciocanea in usa ca sa nu foloseasca gura (incercand sa o calmeze pe cea mare). Am bufnit in ras si m-am aruncat in cada de frica sa nu strige fetita si la mine sau si mai rau sa vina cu cea mica la mine  sa o adorm eu (mama nebuna). Daca eram sub apa, normal ca nu puteam iesi sa ajut cu ceva……s-au calmat pana la urma toti 3 si eu am incercat sa nu ma bucur prea repede. M-am ghemuit ca in vremurile bune in apa fierbinte si ploaia se auzea atat de incet, vantul batea pe ritm, totul ma legana si gata, final de capitol…..vis colorat cu multa actiune si cand am deschis ochii, eram in cada: juma’ de ora de vis, ma tot intrebam de ce imi e frig in visul asta, de ce patura nu ma acopera si de ce sunt atat de linistita. Unde sunt fetele si de cand motai de-a binelea in cada?

Cu greu m-am dezmeticit si am observat ca eram sloi de “inghetata”…….mi-am bubuit o injuratura ca meritam si am fugit sa vad pe unde sunt ai mei ZEI. Dormeau fara jena, cu tot cu pat si “sforaituri ritmate”. Ia uite si la astia 3, ce le pasa de mine, daca ma trezeam dimineata in cada? Timpul se dilata atat de mult in mintea mea, incat pierd notiunea lui si cad in vise marete si victorioase. Razboaie, lupte, fete noi si eu mereu “Razboinica fasole”, care se trezeste in cada. Mooooama ce somn bun “avusei” pentu ca “fusei” in tarile alea calde tot timpul anului, ce somn balos si fara griji, ce viata au unii!!!! Oare cati mai adorm in cada?

 Hai ca pana la urma nu ajuta la nimic sa imi pun intrebari ca o oligofrena, mai bine “rup” si eu patul cu somn ca omul, nu?

Deci, morala adormitului in cada, este urmatoarea: ai grija pe unde adormi, cu cine adormi si ce visezi, se poate indeplini!

Ps: Semnat, Frumoacxa adormita din cada….