10 Ani de cand am plecat in LUME!!!

Posted on by

Imag001 Imag006 Imag008 Imag010

 

 

 

 

 

Azi, se implinesc fix 10 ani de cand mi-am luat zborul de pe meleaguri oltenesti si am plecat in lumea asta mare.

Ca am plecat de acasa, “vina” mereu o s-o poarte mama mea, care a vrut pentru mine: carte si iar carte. La aproape 530 km distanta de casa, acolo mi-am gasit locul vreo 5 ani. Cei mai frumosi, mai productivi si mai emotionanti ani din viata mea.

Dar sa revin in 2004, cand imi faceam bagajul pentru “Mecca”. Tin minte ca mi-am luat haine multe, paturi groase cu tot cu plapuma, perna, covor, ce sa mai zic ca am avut pe acolo si hartie igienica (ca doar in Galati nu gaseam hartie igienica) si conserve (imi facuse mama mea toata vara si ce bine mi-au prins) si mult curaj am avut acolo in bagaje.

In acea perioada bunicul meu patern era foarte bolnav, m-am dus la el sa imi iau ramas bun inaintea de a pleca si i-am spus:

- Te rog din suflet sa ma astepti ca in 2-3 saptamani, ma intorc acasa!

Nu mi-a raspuns, doar a dat aprobator din cap. A fost ultima oara cand l-am mai vazut in viata. A plecat, chiar in ziua cand a inceput anul universitar (primul meu an de facultate). Eu am aflat abia peste 3 saptamani. Nu am iertat niciodata ca mi-au ascuns, dar acum stiu ca mi-ar fi fost ingrozitor de greu sa nu il mai vad in viata. Sunt 10 ani fara el si in inima mea, el este mereu o amintire discreta, inteleapta si iubitoare. Te iubesc pentru timpul daruit mie in copilarie, pentru sfaturile potrivite si pentru ca, cu tine am fost pentru prima data la dentist si de atunci nu imi mai e frica de stomatolog…..:(

Drumul pana la Galati a fost lung si obositor. Azi imi amintesc seara aceea cand am vazut pentru prima data luminile din zona Falezei Galati: Wowww, extraordinar, am ajuns in paradis, am exclamat!

Dupa ce m-am instalat si parintii au plecat cu ochii in lacrimi, m-am prabusit in pat, plangand cu sughituri. Degeaba incercau colegele mele de camera sa ma linisteasca, eu nu ma puteam opri. Eram singura si atunci am realizat ca acolo eu sunt a nimanui. Eram eu si cu mine, eu si cu gandurile mele. Daca eram bolnava, ma tratam singura, daca imi era foame imi faceam singura. Cumparaturile trebuiau facute in asa fel incat sa imi ajunga banii pana parintii imi trimiteau altii. Clasicii 10 bani de azi, erau pentru mine o avere, erau painea pe o saptamana si tineam cu dintii de ei.

La camin, am gatit pentru prima data in conditii vitrege: la resou langa toaleta, fasole si varza, durata-peste 3 ore. Am fost asa mandra de mine. In camera, fetele erau mai mari ca mine, azi imi amintesc cu drag de ele si le iubesc ca de la ele am invatat atatea. De la Dorina, am invatat cum sa fac salata de varza (rosie de Tecuci), de la Ema si Alina am invatat franceza (stiu ele cum), am invatat sa ma machiez urmarind-o pe Alina care ma fascina cum avea ea timp mereu pentru machiaj si eu nu. Fetele astea 3, au ramas in inima mea pentru toata viata, ele nu stiu, dar eu am invatat multe uitandu-ma la ele in fiecare zi. Va multumesc ca m-ati facut sa ma simt ca acasa cu voi si iertati prostia mea de atunci, azi daca v-as avea in fata, v-as imbratisa puternic!!! Si au mai fost oameni extraordinari in viata mea de camin, dar numai una m-a invatat sa ma spal cum trebuie pe cap (de doua ori, mereu), multumesc Alina, te iubesc!

Am fost complet absorbita de viata de acolo si de cursurile la care mergeam cu mare constiinciozitate. Am devenit moldoveanca timp de 5 ani  si azi, dupa 10 ani, sunt mandra de orasul in care mi-am construit viata. Imi e dor de el, imi e dor de mirosul de tei, imi e dor de mirosul Dunarii, imi e dor de colegi si de cei mai minunati profesori-oameni pe care i-am cunoscut in viata mea.

Va multumesc tuturor celor de acolo!!!

Ps: Tot acolo, l-am descoperit si pe el (sotul meu), sfios, blond, cu ochi albastri, iubirea vietii mele!!!!

Cu drag, by Anca!

 

100_3313100_4113 100_4119

100_4120

100_4159 100_4163 100_4175 100_4177 100_7585

 

“Buna dimineata Anca”!

Posted on by

De ceva zile, diminetile si serile imi sunt pline de zambet. Ce voi nu ati zambit fara companie niciodata?

Eu imi duc copilul la gradinita dimineata si il iau seara, si in fiecare zi mergem pe acelasi drum, asta in cazul in care nu suntem lenese si ne urcam in autobuz. Si cum minutele dimineata trec ca vantul si ca gandul, mereu fugim pe scari, o iau pe sub brat pe copila, fugim sa prindem deci autobuzul. Mama “nebuna” si fiica iese mai mereu zburlita, cu un pantalon mai sus, si cu intrebari:

Paula: Mama de ce m-ai tras pe scari?

Mama: Pentru ca ne grabim Paula!

Paula: Uff mama….

Si ajung la gradinita, predau copilul si ma intorc acasa. Pe drum, imi apare in raza vizuala un stalp, pe care scrie:”Buna dimineata Anca”!

Zambesc si ma uit in toate partile. Oare e pentru mine acest mesaj? Cine l-o fi scris si lipit pe stalp? Dar sa nu dau pe afara de atata egocentrism…ce nu mai sunt si alte fete pe care le cheama Anca? Oricum m-a binedispus mesajul si salt mai repede spre casa cu fata zambitoare. Cand ma uit pe un gard din fata mea, vad socata si mi se zburleste parul:” Buna dimineata Anca”! Din nou? Acum sunt de-a dreptul super mirata!!

Oare cine a facut asta? Si de ce scrie acolo tocmai numele meu?

In fine, o dau din ras in sperietura si acum alerg de-a dreptul. In mintea mea, sunt in alerta si ma gandesc in permanenta, cine ar putea face de astea?? Ce oameni cu tigle lipsa pe casa pot scrie un astfel de mesaj? Aaaa, numai persoanele indragostite, imi rasare mie o idee in minte! Sau perverse? Sau obsedate? Sau???

Nu mai gasesc motive si plec spre treaba mea, dar ma gandesc ca geme Bucurestiul, tara si lumea implicit, de nebuni!!!

Cu drag, by Anca!

 

 

Bataia din parc!!

Posted on by

In fiecare zi, inca de dimineata, imi propun ca atunci cand o sa ajung acasa seara, o sa ies cu fetele la plimbare.

Seara, sunt uneori atat de obosita mental mai mult decat fizic, asa ca plimbarea se amana. Si se amana de cateva zile. Si fetita cea mare, imi spune: “Mi-ai promis mama mea buna, numai 5 ore mergem in parc, doar atat”!!!

Si cum bine va imaginati, ma termina copilul si ma face sa ma simt vinovata. Datorita sentimentului de vinovatie, aseara, ne-am imbracat ca divele si am iesit in parculetul nostru mic. Am mers cu fetele de manuta, fiecare de o parte si de alta a mea, cu multa fericire pe chip ca in sfarsit am reusit sa iesim ca fetele.

In parculet, multi copilasi cu mamici, bunici, tatici,  fete cunoscute si mai putin cunoscute. Fata cea mare si-a inceput joaca independenta ca de obicei si eu incercam sa nu ma comport ca o closca si sa o las sa isi faca treaba singura.

Asa am inteles eu in judecata mea de mama, ca cel mai bine ar fi pentru copil daca s-ar descurca singur. Asadar, ma distram copios cu cea mica la tobogan, iar cu un ochi, ma uitam dupa Paula. Se juca cu niste copilasi mai mari, sau incerca sa se integreze in joaca lor. Flavia se suia pe tobogan si se dadea pe burta, intr-o veselie de zile mari.

La un moment dat, am auzit un copil plangand si m-am uitat exact dupa Paula, nu am gasit-o cu privirea, dar o mamica imi striga ca a fost lovita de un baietel. Nu am avut nici o reactie disperata, nu am fugit, nu am tipat, nimic. Am mers linistita la fetita si am observat ca plangea cu lacrimi de crocodil.

Mama: Ce s-a intamplat Paula?

Paula: Acest copil m-a lovit, mama (pe fata ei era o  ciorba de lacrimi si mucisori)!

Mama: A fost doar o greseala Paula……si in acel moment, o bunica cu o falca in cer si una in pamant, s-a napustit asupra baitelului de vreo 7-8 ani si acolo in vazul tuturor, il palmuia la fund si pe unde mai nimerea. In acelasi timp il mustra:

- Ti-am spus ca nu mai vin cu tine niciodata in parc? Lovesti copiii si nu te joci cum trebuie! Esti un prost si jumatate si jap-jap-jap (copilul plangea isteric si bunica il altoia de zor).

Va spun, ca fost cel mai cumplit moment acela cand, fetita mea cea mare cu ochii ei rosii de plans, privea cum bunica isi lovea nepotelul. Drumul parcurs de ea cu privirea, spunea multe si era complet socata. Eu de asemenea, eram disperata sa nu vada asa ceva si m-am dus cu blandete spre acea bunica si i-am spus:

- Va rog, nu il mai loviti, privesc ceilalti copii cum si nu se simte bine, Paula a inteles ca a fost doar o greseala si uitati vine sa ii spune ca il iarta. R, iti ceri scuze pentru ca ai lovit-o ii spun eu? Nu, imi raspunde el si fuge…. merg dupa el si ii spun ca e in regula, am inteles ca a fost o greseala. El imi spune:

- Tot timpul face asa, tot timpul ma bate!!

………………………………………………………….

………………………………………………………….

Si Paula iar incepe sa planga si eu o intreb unde a lovit-o?

Paula: In spate mama, ma doare!

Ii spun ca alerga si din viteza s-a lovit de ea, ca a fost doar o greseala. Ea imi spune ca nu e asa, baietelul a lovit-o sigur. Eu sunt intr-o situatie cam nasoala si daca imi imaginam ca o sa am raspunsuri sau sugestii la comentariile copilului meu, iata-ma descoperita, fara sa pot spune un cuvant.

Paula s-a calmat pana la urma, am mers la R. si i-am spus sa ii spuna ca il iarta, iar ea printre lacrimi din nou, spune:

- Iarta-ma! Nu mama, nu trebuie sa ii spui sa te ierte el, trebuie sa ii spui ca il ierti. Ai fost doar in fata lui si de asta te-a atins. A spus ca il iarta, iar R. si-a cerut si el iertare.

Stiu ca a lovit-o intentionat, nu a fost in regula ca bunica l-a altoit de fata cu toti din parc, nu am avut nici o reactie de proasta calitate, pentru ca ma ghidez dupa propriul principiu: copilul meu intelege daca eu stiu sa ii explic, nu e nevoie sa tip la el, e nevoie sa se concentreze la ce ii spun eu si sa inteleaga. Stiu ca asta este metoda mea de educatie, nu da roade mereu, dar nu pot ridica mana la ea. Nu, cand stiu ca a stat la mine in burtica, nu cand stiu cati kilometri am facut si cate cantece i-am cantat. Nu, cand stiu cum a stat la sanul meu, 1 an si 5 luni. Nu, pentru ca ma lovesc pe mine daca o lovesc pe ea. Consider ca eu nu sunt un om de calitate daca imi lovesc copilul si nu vreau sa ii simt frica sau dispretul cand o sa fie suficient de mare sa inteleaga.

In drum spre casa, am legat acest episod de ziua de azi: 26.09.2014 Ziua Internationala a Pacii! Stiam ca la gradinita o sa aiba o petrecere cu activitati in acest sens si i-am spus ca iertarea este cel mai frumos sentiment si duce la mentinerea pacii intre oameni.

Paula: E frumos mama sa iertam si sa iubim, trebuie sa avem pace intre noi oamenii, asa e? Eu l-am iertat pe R., asta inseamna ca am facut o fapta buna si sunt buna. Acum e pace, mama?

E pace Paula!

Cu drag, by Anca.

 

 

 

 

 

“S-au jmecherit femeile”!

Posted on by

Dupa principiul: barbatii sunt cateodata mult mai barfo-comentatori, va povestesc in cele ce urmeaza, o discutie mai mult decat “serioasa” intre doi mandri ocupanti ai sexului barbatesc:

Tagan-tagan, cam asa ruleaza super sageata bucuresteana, numita troleu si sacii din ea (adica noi), suntem mai mereu cu punga deja pregatita sub chisoare. Si cum ma uit eu fascinata, pe geamul plin de sloi ceausist, intra pe usa troleului, doi mandri cocosi. In “gherute”, primul cocos, o sa il numesc Cafeluta, tine un pahar plin cu cafea. Se aseaza pe scaunul confortabil si elegant (s-o credeti voi), urmat de al doilea cocos Jeans, si au cea mai educativa si eficienta conversatie ever:

- Si ce-ai mai facut, ba?

- Mai nimic, acasa cu nevasta…

- Si?

- Mi-a luat cardul, asta a facut!

- De ce ba?

- Pai nu stii, s-au jmecherit femeile, acum iti iau cardul ca sa nu mai poti bea banii!?

- Asa ma?

- Nu mai am card, l-a luat si acum imi da bani cu taraita, ma rog de ea!

- Si de ce nu il iei inapoi?

- Nu pot ba, ca il ascunde vrajitoarea de nu il mai gaseste nici fiscul!

- Hai ca esti prost!

- Asta e ce sa fac, muncesc si ea are banii mei (rade ca prostul, nu cred ca are vreo luciditate, saracul)!

- Hai, ba ca eu cobor aici (rad ambii ca niste tampiti si isi incheie conversatia la fel cum au inceput-o, sec).

Ce sa spun, nu am inteles mare lucru din acest dialog prostesc, dar un lucru imi este mai mult decat clar: femeile sunt niste vrajitoare. Sa confiste ele cardurile cu bani si sa ii lase pe saracii barbati fara nimic, numai cu cativa leuti de covrig sau de o “bombita”? Cred ca asta se intampla la nivel de tara, asa sunt mai toate familie astea amarate si femeile fac astfel de “gesturi”. Sunt astfel de barbati care isi cheltuie banii munciti pe tigari, bautura, jocuri de noroc sau te miri ce, iar familia nu mai conteaza, zic si eu.

Ma gandeam, dupa acest episod cat se poate de real, ca acesti oameni poate au si ei copii. Oare cu ce ii imbraca la gradinita/scoala, sau dupa ce carti invata acestia? Le pot oare plati educatia minima (suna atat de urat) sau acesti ingeri nascuti nevinovati sunt inca din scutec, sortiti unui destin precar? Cu astfel de parinti, nu te mai miri de ce e plin de copilasi cersetori pe strada:(

Multe greutati si probleme la fiecare in ograda, dar cand si-o face omul de buna voia, se numeste ignoranta si bataie de joc pentru viata lui si implicit pentru a celor care il inconjoara. Realul dialog de mai sus, a fost pentru mine, crudul adevar si pentru ei, in continuare, un motiv de rasete prostesti si vesnica resemnare, clar si o continuare……..

Dar, “s-au jmecherit femeile”, nu?

 

Eu cu mine suntem bine: – 25 de kilograme!

Posted on by

Despre mine pot spune multe: sunt o gagica corpolenta sau asa am devenit dupa varsta de 20 de ani, o data cu toate schimbarile aferente varstei; ambitioasa, impacata cu mine si cu organismul meu; mereu in cautare de mai bine in orice!

Sunt o pofticioasa, mananc cu pofta aproape orice si fac o mie de greseli (chiar daca imi imaginez de fiecare data ce se intampla in corpul meu in acel moment, ca doar asta am invatat si invat inca in aproape 10 ani de chimie alimentara).

Mama mea m-a adus pe acest drum, drumul chimiei alimentare, sperand ca o sa fiu mare inspector OPC (suna fabulos cand o spui asa fara sa gandesti ce implica toata aceasta chimie). Nu toti trebuie sa intelegem ce inseamna chimia, chimia alimentara, nutritia, biochimia, metabolismul, nevoia de hrana mentala, microbiologia, constructia unui aliment, componentele care il alcatuiesc. Si toate sunt guvernate de cei trei frati mereu nedespartiti: lipidele, proteinele si glucidele. Apoi vin Reginele Organismului Enzimele, sa catalizeze toate reactiile din organism si sa completeze frumos metabolismul nostru unic.

Inteleg aproape orice in legatura cu organismul nostru si mecanismele lui nesfarsite, insa nu imi pot intelege creierul care e in totala legatura cu tot ce se intampla in organism. El taie si spanzura, iar organismul executa. Deci la mine e clar, bataia e la nivel de creier. Inca mai avem lupte, dar se pare ca in ultima perioada, eu castig teren si inca mult si sanatos:)

Cand am aflat ca sunt insarcinata cu prima fetita, cantaream 63 de kg (la 1,70) si ma simteam bine, chit ca numai cu 1 an de zile in urma, zburdam ca o felina la 57 de kg. Inca din primele luni de sarcina, greutatea mea a luat-o la galop si vedeam cu mirare cum urca kilele pe cantar ca la nebuni. Am zis ca o sa mananc mai putin in ultimele luni. Dar dupa cum bine stiti, in ultimul trimestru de sarcina, kilele se depun cu o viteza uimitoare. Asa s-a intamplat si la mine, mai ales ca am stat in ultima luna de sarcina acasa, am avut o luna sedimentara, cu multe pofte si toate permise, fara jena.

Frigiderul si depozitul nostru de dulciuri, erau zilnic frecventate de Anca Vaca, care nu se mai satura. Nu imi era niciodata foame mare, ci pur si simplu stiam ca am mancare si trebuie sa mananc. Cel mai mult am mancat eugenii cu cacao si muuulte portocale, in combinatii care mai de care mai groaznice. Mereu mancam fructe dupa mese principale, inclusiv gustari tarzii cu multe fructe.

Cand am intrat in sala de travaliu, cantarul s-a dus pana la 84 de kg, nici mai mult nici mai putin. Am ajuns acasa dupa 7 zile petrecute acolo, cu 74 de kg si m-am mentinut ceva timp…..m-a ajutat si faptul ca alaptatul a tinut cumva sub control aceasta mirobolanta greutate si am avut un echilibru alimentar adecvat in acea perioada. Dar eu stiu ca am mancat si atunci foarte mult, sa fac lapte, asta imi spuneam mereu: felulul 1, felul 2, paine si prajitura neaparat (soacra e de vina pentru prajituri).

Cand am ramas insarcinata cu fetita cea mica, cea mare avea 1 an si 4 luni si eu cantaream 76 de kilograme. De aceasta data am incercat sa nu mai mananc ca o sparta si am atins pragul in momentul nasterii de 94 de kilograme (16 kilograme la sarcina 2 si 20 de kilograme la sarcina 1). Corpul si implicit organismul meu, au fost devastate. Ciudat este, ca in oglinda eu m-am vazut mereu o silfida, numai hainele marimea XL, spuneau altceva si pozele cu o Anca umflata cu pompa, aminteau de greutatea mea.

Nu era ceva de genul ca nu imi doream sa slabesc, imi doream sa fac asta, dar nu ma simteam pregatita. Nu mi-am dorit sa tin cure de slabire sau sa slabesc cu pastile sau ceaiuri. Mi-am dorit sa ma razbun pe mine si sa muncesc undeva organizat, pana cad jos de la atata efort. Si atunci cand avea fetita cea mica 3 luni, am inceput sa fac sala hard si cu drag. Am avut parte de cele mai frumoase luni de sport, facute cu placere, cu niste oameni minunati  si cu un instructor dupa care inca mai plang. Multumesc Gabi!

Aveam o greutatea de 86 de kilograme in iulie 2013 si multa voie buna la bord cand am inceput sala. Mult pilates, mult aerobic step, multe circuite si zumba cu o instructoare geniala si cu pasiune pentru acest stil de dans. Eu nu am fost niciodata vreo gratioasa, dar la tehnica cred ca ma descurcam aproape perfect:). Concomitent mergeam la sedinte de masaj, facute de o persoana speciala si cum mult dar, te ador Silvia!

In ianuarie 2014, aveam 81 de kilograme dupa aproape 6 luni de sport intens, deci 5 kilograme pierdute in aceste luni. Mentionez ca nu am tinut cura de slabire pentru ca alaptam fetita. Ma asteptam sa se scurga kilogramele din organismul meu, la cat de mult muream pe la sala, dar nu a fost asa. In ianuarie 2014, am incetat sa mai merg la sala in mod organizat, pentru ca s-a desfiintat locatia. Atunci am inceput sa merg la o alta sala, singura. Acolo alergam pe banda, bicicleta, ceva pozitii de pilates invatate si abdomene. Dupa, faceam sauna vreo 20 de minute. In aprilie 2014 cantaream 74 de kilograme, dupa perioade frecvente de stagnare (78, 76) si multe frustrari. Nu m-am abtinut de la mancare, dar nu am mai mancat paine, iar seara am lasat-o mai moale cu excesele. Mi-am facut singura un ritm alimentar si am incercat pe cat posibil sa ii dau peste bot poftei. Am reusit, dar am facut gafe frecvente in alimentatie, stiu, recunosc si nu ma plang. Sunt asa cum vreau si cum reusesc sa ma impac cu mine!

Am nevoie ca eu sa imi spun ca pot si fac atunci cand consider eu, nimeni in afara de propria mea constiinta nu ma poate mobiliza, in nici un caz!

Azi am 69 de kilograme si bifez aproape 2 luni de cand stagnez la aceasta greutate, imi inteleg nevoia organismului de pauza si nu insist. Acum am o dieta personalizata pe care la fel, singura mi-am facut-o si in sfarsit am reusit sa ma corectez in alimentatie: nu mai mananc fructe imediat dupa masa, astept ceva ore si seara incerc sa mananc cat mai “subtire”. Ma simt bine cu mine, impacata ca am reusit cumva singura sa ma ajut, organismul meu e in regula dupa mult timp si eu sunt din ce in ce mai sigura pe mine, faptul ca aceasta capacitate de automotivare a dus la acest echilibru, e mult!

Nu am ce sfat darui, nu am nici un comentariu de facut in plus, decat acela ca daca constiinta este in armonie cu corpul tau, se pot intampla numai lucruri pozitive. Automotivarea este esentiala in tot ceea ce facem, lupta cu niste kilograme trebuie asumata si practic constiinta lucreaza in acest sens.

In aceasta perioada, sar zilnic coarda, dimineata si seara ca o turbata, de se zguduie blocul, zic vecinii:) si incerc sa fac si abdomene (rar si cu o gratie de nedescris). Asta e mica mea poveste, eu cu mine suntem bine si fara vreo frustrare accentuata. Sunt un organism unic, ma invat in fiecare zi, am ajuns sa ma simt, sa stiu cand am nevoi alimentare, sa imi imput nevoi, ma cert si ma conversez cu a mea constiinta mai tot timpul!

Eu sunt doar Anca, omul care poate si isi doreste sanatate pentru acest organism, ma respect pe mine si ce e in interior ma caracterizeaza in exterior!

Cu drag, By Anca…….

Putul de sub nas!

Posted on by

Fericita sunt ca traiesc in Bucuresti in fiecare zi a umilei mele existente. Si mai fericita sunt cand ma trezesc si imi fac planul de bataie pentru o noua zi in Bucuresti. Multe de rezolvat, multi trag de mine si eu de ei, multi kilometrii de strabatut, multe cuvinte imi ies pe gura, ce sa mai, am o viata plina ochi.

Toamna aceasta, uite ca Doamna Gripa a venit mai repede, dar e mai blanda: un mucisor, maxim doi; un pic de tuse si cam atat, dar suficient incat sa stau langa fetele mele dragi, la domiciliu. Yei, am descoperit totusi un sirop misto rau care a terminat-o rapid pe Cucoana Gripa (acum zace aproape infranta) si mi-am reluat si activitatile unice din fiecare zi.

La prima ora a diminetii de echinoctiu, nu am inteles de ce e atat de multa agitatie in curtea de sub bucataria mea balconata de la etajul 1. Galagie si eu arunc ochii pe geam si vad o curte plina de domni cu a lor culoare unica, care sapau ceva. M-am intrebat, oare ce vor sa faca in curte (o curte nelocuita si cam horror, mai ales noaptea)?

Am vazut ca au si niste tuburi frumos colorate in portocaliu (tipic) care stateau cuminti si asteptau. Dupa, am vazut ceva asemanator unei parghii si un tub mai mare legat la capatul ei; si muncitorii aceia se roteau. Adica se roteau si sapau (ca o cartita) in pamant. Si mi-am imaginat ca sapau un put!

Am iesit pe geam si am intrebat:

- Nu va suparati, sunt si eu curioasa, ce faceti acolo?

- Un put doamna!

- De ce, e nevoie intreb eu?

- Da e nevoie ca sa suplimenteze apa de la retea!

- OOOOO, super, sa aveti spor!

- Multumim, sarut-mana doamna!

Si mintea mea a inceput sa lucreze: oare vor afecta rezistenta blocului unde locuim, oare vor gasi apa la o adancime mica, cat vor fora, daca o lasa descoperita si cade cineva in ea, daca si cu parca?!!

Orice faceam, gandul era la bloc si la cum cadeam noi in haul format din vina saracilor muncitori care sapau cu spor pe o ploaie torentiala. Si sapau si apa curgea pe ei si ei nu se lasau. Un copil, statea saracul cu o cazma in mana cu caciula imbibata de atata apa si privea fericit la ai lui cum se osteneau forand la put. Si putul fara fund, crestea in mintea mea, in fiecare secunda, si s-a facut atat de mare incat am luat-o razna. Aoleu ce ma fac eu, daca cumva la noapte se prabuseste blocul si cadem in put. Eu stiu sa inot, dar e atat de mic si adanc, cum o sa reusesc sa ma tin la suprafata! Uf si uf si uf…ce ma fac..ajutor, respira Anca!!! M-a apucat o criza de claustrofobie si cu greu mi-am recapatat suflul. Respira Anca, ca la nastere, usor, usor, esti bine, nu mai privi pe fereastra!!

Si Anca automotivatoare, s-a apucat de treaba prin casa (ca un bun prieten mi-a dat de lucru prin casa): freaca praful de pe jos, spala geamuri, spala si iar spala (tocmai se terminase de slefuit si dat cu lavabila pe peretii apartamentului), cumva a picat asa de “bine” aceasta “lavabeala” a peretilor. Unic moment si ma tinea numai in bucatarie la frecat faianta si gresie, iar sub bucatarie, astia forau abisul/haul spre prabusirea blocului mei drag!

Pana la pranz, deja trecusem prin diverse trairi si franta de munca si griji inutile (femeiesti), am luat pauza si am privit din nou pe geam: ei forau inca, si scoteau apa si namol de fiecare data cand iesea la suprafata “galetoaia”……

Mintea mea “forata”, s-a linistit dupa ce am inceput sa sar coarda in isterie si fetita cea mica se zgaia la mine amuzata de mama ei care topaia sus-jos….putul sub, eu deasupra, eu sus, putul jos si iar eu deasupra si putul jos…la mijloc nimic:):):)

Oare cat de adanc o fi putul, totusi?

Seriale by Anca

Posted on by

1. Grey’s Anatomy (serialul meu de suflet, cu multa medicina si vieti in formare);

2. Games of Thrones (am fost mai mult decat disperata, sa vad daca ce mi-am imaginat, atunci cand am citit cartile, are legatura cu “realitatea”, gandita de un scenarist);

3. Suits (ceva cu stil, rafinat…aveam nevoie de niste avocati asa sexi si simpatici, iar replicile si costumele actorilor sunt misto rau);

4. Sherlock (ei, aici e altceva, e despre atentia la detalii si interpretul principal, cat si partenerul lui, sunt actori profesionisti si fac din acest serial, un amalgam de “jocuri mentale”;

5. True Blood (zona rurala din America si vampirii sai, misto);

6. Dominion (ingeri si oameni in razboi pentru suprematia teritoriului si nu numai);

7.  Under the Dome (cum ar fi ca zona unde locuiti sa fie ingradita ca intr-un dom si in interiorul lui sa se formeze diverse forme de conducere, lupte, comploturi???);

8. Modern Family (un serial de comedie, pentru familie mistooooo);

9. Revolution (lumea fara curent electric, doar imaginati-va);

10. Lost (naufragiati pe o insula, care de fapt nu este ceea ce pare);

11. Heroes (oameni cu extra puteri, incercand sa se ascunda de oamenii normali);

12. Lie to me (limbajul trupului  interpretat in diverse cazuri de un actor bun rau);

13. The Vampire Diaries (Elena, Stefan si Damon, vampiri intr-un oras cu multa magie si de aici 0 mie de situatii);

14. Warehouse (o agentie ascunsa de colectare a artefactelor cu puteri supernaturale si doi agenti simpatici);

15. Fringe (lumi paralele, destine paralele, o noua perceptie);

16. Terra Nova (colonizarea unei noi planete);

17. Beauty and the Beast (experimente esuate care au dus la crearea de bestii, dar bestii care traiesc povesti de dragoste);

18. The Following (wow, aici imi place tema si actorul principal Kevin Bacon);

19. Sanctuary (agenti cu indeletniciri iesite din comun);

20 Arrow (naufragiat pe o insula, intors in orasul natal, dar schimbat complet, acum are sageata);

21. Haven (o gagica care dispare si reapare, la un interval de ani, numai ca sa salveze persoane care au  probleme supranaturale);

22. Supernatural (frati in cautare de supernatural);

23. Touch (in mod deosebit, un copil si tatal lui, stiinta cifrelor, nimic nu este intamplator, tesem detine);

24. Spartacus (mult sange, violenta, sex…);

25. Flash Forwoard (amintiri din viitor).

Nu cred ca am uitat nimic. Ordinea este pur aleatorie si ar mai fi seriale recomandate, pe care mi-as dori sa le urmaresc. Numai ca acum am si doua fetite si atentia mea trebuie distribuita.

Am incercat o mini descriere, deci superficiala….pentru aprofundare, rog vizionarea cat mai rapida:)

Cine are si alte seriale de recomandat, sunt total open:)

Ce luam in bagajul pentru vacanta!!!!

Posted on by

Ca tot  ne pregatim si noi sa purcedem in vacanta, peste cateva saptamani, m-am gandit sa scriu, cu ce imi “indes” bagajelul, mai ales acum de cand nu mai suntem singuri.

Daca in “studentie”, plecam cu capul in nori si aveam cateva schimburi, acum imi trebuie cateva masini pline ochi si tot nu sunt multumita. In fiecare an, imi propun sa nu mai fac aceeasi greseala si sa nu mai car dulapul cu mine, dar de fiecare data, o iau de la capat!

Bagajul 1 Paula:

- Oita (cea din desenele cu Plusica), daca vreau sa ma mai odihnesc noptile, copilul asta nu poate dormi fara ea;

- Canita de apa;

- Ajustorul pentru toaleta;

- Periuta si pasta de dinti;

- Sapunul si samponul by Klorane;

- Lotiune de plaja si crema impotriva tantarilor by Chicco sau Authan;

- Papuci, sandale, adidasi….picioare:):)

- Chilotei, dresuri, ciorapi, pantaloni (sport si eleganti, clar), pantaloni scurti;

- Maieuri, tricouri, bluzite cu maneci lungi (+ cateva mai groase);

- gecute, flanelute (nu stiu numarul, dar pun indeajuns, cred:))

- sapca, caciula, gentuta cu clamite de strans parul, cordelute, etc.

- Cateva carti de povesti si caiete cu activitati practice, creioane colorate;

- “Omida” de dormit in scaunul de masina (o pernuta);

- Costum de baie, halat de baie, piscinute si colacei de inot:);

- Daca aveti Sharan:)….puteti lua si trotineta sau bicicleta..la noi nu mai incape;

Cam asta e bagajelul copilului mare (3 ani si in curand 3 luni).

Bagajul 2 Flavia:

- Olica si pampers refolosibil sau normal;

- Servetele umede si servetele uscate;

- Dresuri, pantalonasi, body-uri cu maneca lunga si scurta, bluzite, tricouri, flanelute, gecute;

- Sepcute si bentite, clamute de par;

- sandalutele, papuceii si adidasii adecvati;

- Sampon si sapun, lotiune de plaja si cea impotriva tantarilor, comuna cu surioara ei;

- Canite de apa si lapte, lapte praf, biscuiti, fierbatorul, lingurite sterilizate, boluri pentru papa, pahare, canite;

- Pisica de plus si alte jucarii adecvate varstei (1 ani si in curand 3 luni);

- Comun: jucariile de nisip, creta colorata;

- Carutul sport, patutul de voiaj, eventual daca mai aveti loc si cadita pentru baita…noi nu o mai luam, am lasat la locatii cate o cadita, iar in hotel sau pensiune, le facem baie in brate, dupa ce dezinfectam cu spirtul din dotare;

- Paturici pentru zile si nopti mai friguroase, pernute de dormit la locatii;

- “Bananele” (pernuta Flaviei pentru somnul din masina);

- Pentru geamurile de la masina, parasolare;

- Comun: medicamente, creme de pentru eventualele eritmuri, unghiera:):)

Pentru masina: jucarii, servetele umede si uscate, ceva de rontait, iaurt, apa, fructe, haine de schimb pentru ca ale mele fetite, transpira foarte mult.

Parinti: cafea, apa si benzina:):)….

- pasta de dinti si periute, samponul preferat, gel de dus sau sapun, prosop din dotare (macar pentru igiena personala), spuma de ras si masina de ras:);

- antiperspirante, parfum, gentuta de machiaj, clar;

- pijamale si alte haine (de obicei tot multe iau si putine folosesc, dar ajunsa acasa, le spal si pe cele nefolosite:))..

- creme de plaja, lotiune impotriva tantarilor;

- incarcatoare de telefoane, laptop, carti de citit (cine stie cum iti faci timp), card-uri;

- bani cash (euro si lei), in functie de locatie;

In legatura cu mancarea: pentru drum, tot timpul facem mici aperitive, dar niciodata nu luam mancare sa gatim la locatii, nu inca, de obicei mancam la destinatie  meniul care se da; in schimb avem ceva de mare ajutor: APA:)

Si dupa atata insiruire, tot simt ca lipseste ceva: aaaa, era sa uit de uscator de par (ca daca nu gasim la hotel:))

Ps: Rog completare sau taiere de pe lista :):)

-

Romania mea, tara supermarket!

Posted on by

Oare de ce mai exista scoli/licee/facultati in tara noastra, cand nimeni nu stie de ce merge acolo?

Cica mergem la scoala, sa evoluam si sa cucerim lumea, sa fim medicii care salveaza vieti, IT-istii care fac tehnologia sa zbarnaie si inginerii care duc viitorul pe culmile extraordinarului. Asta vrem sa devenim, cand o sa fim mari!

Dar, eu cred ca ne mintim amarnic!

Noi mergem la scoala sa devenim cei mai buni la impins carucioare prin supermaket!

Si viitorul tarii noastre, e clar acum…suntem o tara plina de super/hiper/mega marketuri si asta ne face sclavi. Suntem sclavi si nu avem nici un cuvant de spus in acest sens. Cat de fericiti suntem cand este o noua deschidere de acest gen: Yei, avem locuri de munca si il facem pe tanarul aspirant la viitor un “cizelat” care are un job stabil in una dintre cele mai vanate “institutii”: impins caruciourul, asezat pe raft, etichetat produse, supervizat cumparaturile, citit coduri de bare…wow, suntem tara din povesti!!!!

Si priviti va rog, Romania robotizata, tara care nu mai gandeste, tara in care nimic nu e bine, tara cu oameni care s-au nascut hoti, mor hoti si gena nu se poate extirpa, hotia la romani forever si prostia o urmeaza cu pasi la fel de mari!

Hai sa lasam chestia cu ce frumoasa e tara noastra, verde, mult verde si istorie multa si degeaba….tara e ca oricare alta fratilor, ideea ca e locuita de noi, ma ingrozeste pe zi ce trece si devin muta, muta si siderata! Noi nu locuim in tara asta, ci prostia noastra a cotropit-o si acum suntem niste marionete pentru cei care incearca sa o salveze, cica privatizand-o si umpland-o de magazinase pentru fiecare bloc in parte.

Industrie= nula

Inginerie= nula

Medicina= nula

Agricultura=nula

In schimb, multi bagatori de seama in toate aceste domenii si nici un salt, macar o incercare de salt….pentru ca stiti care e de fapt ideea: tara asta nu mai poate, e un vulcan care si-a dat si ultima suflare, e ca o baterie care nu mai are energie. Nu mai trageti de tara asta, trageti de voi, oameni care o locuiti, nu o faceti si mai praf sau faceti ce vreti ca e tara voastra. Sa traim cum stim mai bine si sa ne complacem in mizerie!

Meritam zilele si anii acestia de “prosperitate” si meritam sa fim tratati ca niste hoti, ca asta suntem in ochii tuturor, o tara de hoti si pana nu acceptam, nu o sa realizam nimic!

Cand mergeti pe strazile pline de supermarket-uri, cand vedeti cersetori la fiecare colt de strada, cand sunteti jigniti in institutiile statului, cand stati la coada si aveti carucioarele pline, cand stati cu fundul pe nisipul de la mare si ascultati manele, cand bagati la burdihan micul si berea noastra extra/super fenomenala, cand va blestemati viata, amintiti-va ca totul poate fi oprit si o mana de oameni cu initiativa poate schimba mersul acestei tari!

Exista speranta in orice, trebuie initiativa din partea noastra sau tacere pe veci!

Vlaguita de tot…..

 

 

 

La cules de prune cu bunicul!

Posted on by

Nu sunt gravida a treia oara, dar o sa fiu candva, cert e ca imi e pofta de prune de cateva zile. Mi-e pofta de prunele copilariei alea putin “parpalite” si acrisoare, care imi faceau “cerul gurii” sa tresalate si corpul sa mi se cutremure de placere.

Mi-e dor si pofta sa imi umplu bluza facuta cos cu prune si sa stau la umbra unui copac sa le mananc, asa cum le-am cules: nespalate, doar un pic sterse si sa nu am in cap nimic.

Doar eu si prunele….

Toata copilaria cu vacante am petrecut-o la bunicii materni pe care ii idolatrizez si as face orice sa stiu ca acum la batranete sunt bine si sanatosi!

Cu sanatatea nu sunt ei in regula, dar sper sa isi mai adune din puteri si sa nu plece de langa mine. Stiu ca o sa vina vremea cand o sa ne despartim pentru totdeauna, dar cat timp sunt aici cu mine, chiar daca sunt la km departare eu imi amintesc cu drag de numeroasele peripetii traite impreuna!

Acum multi ani sa fie vreo 15, traim niste zile in care caldura Soarelui ajungea diferit la noi iar iernile erau mai blande, oamenii mai calzi, noi, viitoarea generatie gandeam si foloseam timpul liber in alt mod decat azi!

Cand venea vara stiam ca o sa merg la bunici, stiam ca o sa fiu nespus de fericita, stiam ca sunt cu bunicii si aveam totul!

Cum arata Doamne, crangutul meu cu toti pomii plini de roade, cum tot pamantul era acoperit de fructe, cum imi zambea soarele printre frunze, cum iubeam totul!

De dimineata, ne echipam de mers in crang sa adunam prune si corcoduse si bunicul le cara cu galetile….noi fetele adunam cu doua maine, cu una bagam in gura. Imi amintesc si acum ochii bunicului meu plini de fericire, atunci cand noi adunam atat de repede incat el nici nu ajungea cu galetile goale inapoi. Umpleam butoaie cu varf si asteptam sa vina timpul cand pot fi facute tuica, sa facem  focul sub cazan si sa  coacem porumb!

Si atunci cand terminam de adunat la noi in ograda, plecam in padure la cules de prune cu sacii.

Eu care eram si sunt inca o “zgatie” ma urcam in pomi si scuturam cu putere, bunicul aduna cu spor. In una dintre iesirile noastre la cules de prune, eu am cazut dintr-un pom si mi-am ranit intreaga suprafata a palmei. M-a ajutat bunicul sa ma bandajez si nu am renuntat, m-a durut dar nu am plans, am stat acolo si am ajutat cu toata determinarea la cules de prune. Nu vroiam sa plecam acasa din cauza mea. Vroiam sa stam cat ma mult, sa adunam cat mai multe prune, sa facem multa tuica, ca bunicul sa aiba ce vinde iarna sau primavara!

Azi bunicul meu e atat de batran, de firav si bolnav, de demoralizat, iar atunci era atat de puternic! Tin minte ca lua in spate cate 2 saci plini ochi cu prune. Si mergeam la cules de prune, pana ce nu mai aveam ce culege….eram atat de fericita si cred ca am avut zile cand am mancat numai prune, au fost cele mai bune fructe pe care le-am mancat vreodata! Nu ma pot gasi gustul acestora in altele din aceste zile!

Cum as putea oare sa fac bunicii nemuritori? Cum as putea face sa ii tin langa mine pentru totdeauna? Cum sa mai traiesc eu acei ani ai  copilariei,  ani incarcati cu atata dragoste, atata puritate,  atatea prune?????

Cu drag….