Postarea mea de azi nu are nişte oameni ţinta, care cred eu ca ar putea întelege ceea ce simt, ci are ca esenţă, trairile mele în zile mai puţin sănătoase pentru  fetiţa mea ce mică.

Iubirea mea pentru mama, este infinită, înca de când am conștientizat  ce înseamnă acest lucru. Dar niciodată, nici un gest pe care l-am facut, nu am simţit că este de ajuns pentru a dovedi ca eu o iubesc pe mama. Şi în sinea mea, mereu  exista acest reproş de neputinţă (neputinţa exteriorizării sentimentelor), care a crescut cu trecerea anilor. Acum îmi dau seama, ca nu putem pune în cuvinte/fraze/fapte, acest sentiment pentru omul care a avut grijă de noi, înca de la primele semne ca existăm în burtică!

Nu mi-am putut imagina, niciodata prin ce sentimente copleşitoare a trecut mama mea, pe tot parcursul vieţii: cele 9 luni în burtica ei, timpul care nu se mai scurgea până la împlinirea unui anior, durerile de burtă provocate de “colici”, primii dinţișori, noptile în care nu mă puteam opri din plâns…nu le-am vizualizat niciodată!

Din 2011, de când am minuni în viaţa mea, fiecare celulă resposabilă cu dragostea maternă, este ameţitor de prezentă și nu contenesc din a mă gândi mereu la mama mea. Soţul meu îmi spune, ca m-am născut să fiu mamă/soţie și că fac  perfect ceea ce fac. Eu recunosc, ca fac cu dragoste tot ce îmi stă în putereă reușesc să creștem  toţi, sănătoși în toate celeJ.

Dar, cum vă puteţi imagina, că o mamă care le știe/vede/”paranoizează” pe toate, nu își dă seama când copilul este răcit/bolnav?

Nu credeam că asta o să mi se întâmple mie, care am atâtea cunoștiinţe în domeniu și mereu sunt informată! Da, fetiţa mea cea mică a zăcut cu febră  multe zile,(și eu am ajutat-o cu toate medicamentele cunscute), crezând că este de la dinţișori, pentru că avea toate simptomele, dar cum nu sunt Dr. House şi nu am făcut un brainstorming ca să aflu mai multe opinii, am ajuns zilele trecute la 11 noaptea la urgenţă cu o Flavia apatică, deshidratată şi eu desfigurată de scenarii  prăpăstioase!

Acum pot spune cu uşurintă, că aş putea da statului 60 % din venitul meul lunar, cum se întâmplă în ţările “SF” din Europa şi din lumea modernă, pentru un tratament şi un comportament pertinento-medical excepţional, focusat pe copil şi pe mamă, înca din prima clipa!

Aşadar, mulţumesc unei echipe medicale din Bucureşti/spital pediatrie privat pentru că m-au ajutat şi mi-au întreţinut sănătatea mentală  în aceste zile!

Copilul, este din nou  sănătos şi voios!

“MAMA”,  înseamnă multe cuvinte şi multe trăiri, nu reuşesc să spun tot timpul ce simt, sau nu îmi fac timpul  necesar pentru EA, dar este omniprezentă!

Toate emoţiile prin care trecem, sunt parte din viaţa noastră, trebuie trăite şi acceptate, există medicii-salvatorii oamenilor, cum îmi place mie să îi numesc, nu vorbesc de situaţii excepţioanale, nu vreau să aud, nu vreau să trec prin situaţii urâte.

Vreau să cred în medici, există, şi atunci când ei reuşesc să oprească lacrimile îngerilor, devin ei ingeri în ochii tuturor.

O postare cu respect pentru această meserie şi cu vădit reproș că nu am pornit pe acest drum atunci când a trebuit….dar sigur în una dintre vieţi, o să fiu medic.